Prima lectie de inot

Era Aprilie 2019. Eram in Cuba. Urma Cati sa implineasca 2 ani. In prima zi de vacanta, poate-n a doua, dar nu mai incolo, am imbracat-o pe Cati cu un colac, zic ca am imbracat-o pentru ca nu era doar un colac in jurul burtii, ci avea atasat si o pereche de chiloti din plastic, si i-am dat drumul in apa. Apa ne era pana la genunchi la mal. Mal care se intindea pana in larg. Ceea ce ne-a bucurat, ca puteam s-o lasam si pe Cati sa mearga prin mare, ca nu-i ajungea pana la gat. Noi, in general, suntem niste parinti extrem de grijulii, cateodata prea extremi, dar in momentul ala parca ne-a luat Dumnezeu mintile. Avand in vedere conditiile pe care vi le-am descris mai sus, apa foarte joasa, colac peste pupaza, am decis sa n-o mai tinem si de mana si s-o lasam sa pluteasca libera. Noi eram in apa, dar la vreun metru, doi de ea. La un moment dat mi-am intors privirea de la ea catre Bobi sa-l intreb pe la ce ora mergem sa mancam. Secunda rea, ca nu-i pot zice ceasul rau, ca n-a durat atat, atunci a avut loc cel mai traumatizant eveniment din viata mea de parinte. Si acum mi se ridica parul pe mana cand imi amintesc. Cati, ajungand cu picioarele la fund, sarea in apa, si pur si simplu s-a flipuit. E cel mai potrivit cuvant chiar daca e in engleza. Era cu picioarele in sus in mare, si cu capul la fund, iar colacul ala, avand si chiloti, o imobilizase asa, nu avea nicio posibilitate sa se intoarca cu capul in sus oricat de mult ar fi ajutat-o instinctele. A durat mai mult sa scriu asta decat a stat ea scufundata pentru ca Bobi a vazut-o imediat si a ridicat-o, desi mie mi s-a parut ca a durat o vesnicie sa ajunga pana la ea. Pentru noi ala a fost sfarsitul vacantei. Desi eram in prima zi. Cati doar a respirat adanc cand a scos-o la suprafata, asa cum ar face orice om care a stat putin cu capul in apa, dar eu n-am mai avut liniste. Ajunsesem sa intreb toti salvamarii de la mal daca e Cati bine, desi cu ochiul liber era mai mult decat evident ca da, dar eu citisem pe Google de secondary drowning, copii care mureau la cateva zile dupa ce inhalau multa apa in plamani. N-am mai dormit nicio noapte gandidu-ma la asta, pana cand n-am mai rezistat si-am dus-o la doctorul din resort s-o verifice la piept. Doctorita ne-a confirmat ca totul era bine, ura si la gara. Ca ni se terminase si vacanta.

Cuba 2019

Dar eu am ramas cu trauma. Motiv pentru care Cati, un an de zile dupa, nu a mai intrat in apa. Desi noi avem piscina in bloc. Imi era frica sa o bag. A venit apoi pandemia, si s-au inchis toate cele, si uite asa Cati n-a avut sansa, pana acum, sa invete sa inoate. E ok in apa, ii place apa, se duce mai in larg decat am eu curaj s-o fac, dar cu aripioare din alea ajutatoare. De care, by the way, un salvamar cubanez ne spusese, dupa ce ii povestisem eu, cu sufletul la gura, patania noastra.

Ieri a fost prima ei lectie de inot. In timpul orei, se vedea pe fata ei ca nu-i e usor, avea momente cand ii venea sa planga si ma cauta disperata cu privirea, mai ales dupa ce instructorea ii baga capul la fund, de nici nu stiam ce sa fac. S-o mai las, s-o iau de acolo. Bobi a si iesit afara. Dar incetul cu incetul s-a mai relaxat, si a inceput sa-mi zambeasca putin in coltul gurii. Nu eram sigura daca mai vrea sa mearga sau nu, dar am fost foarte surprinsa si foarte mandra de ea, cand a iesit si mi-a zis ca i-a placut si ca abia asteapta sa vina si data viitoare.

Cati, draga, ma bucur ca stii sa faci diferenta intre ceva ce e greu si ceva ce nu-ti place. Asa cum ti-am mai zis eu 😉. Ieri mi-ai dovedit ca ai inteles bine asta. Normal ca nu e usor la prima lectie de inot, dar gandeste-te ca si David Popovici a fost in prima zi ca tine 😉

%d blogeri au apreciat: