Eu nu-s facuta sa muncesc de acasa

Eu ma duc la munca o zi da si una nu. 3 zile lucrez de la birou si 2 de acasa, sau pentru acasa, ca sa fiu mai precisa, ca zilele astea eu le folosesc si sa trebaluiesc prin gospodarie. De fapt, singurul motiv pentru care accept sa nu ma duc la birou, ca n-o fac neaparat cu bucurie. Cu bucurie eu ma duc la birou, de-acasa lucrez de nevoie. Ca nu-i neaparat o placere sa fii casnica. La inceputul pandemiei astfel de remarci ar fi fost privite cu suspiciune, ca pe un inceput de dereglare mintala, acum stiu ca sunt mai multi care simt ca mine. Ca, cel putin in cazul meu, e vorba de simtire. Citisem unele comentarii cum ca astora de se cer de buna voie la birou, ba nu le place acasa la ei, ba vor sa-si pupe in cur sefii, ce-ar fi sa ne pupati voi undeva si sa nu va mai faceti scenarii care sa va justifice voua problemele, de fapt.

Nu stiu de altii, dar uite cum sta situatia in cazul meu. Sper ca voi putea explica bine si ca cineva va si intelege ce vreau sa zic, ca, psihanalizandu-ma, pare sa aiba ceva legatura cu niste structuri mai profunde ale mele. De care nici macar eu nu stiam. Eu cand ma duc la birou ma simt bine. Atat. Nu am nicio explicatie si niciun motiv pentru aceasta stare. Si daca ma duc si stau la locul meu, muncind toata ziua si nevorbind cu nimeni, deci acelasi lucru pe care l-as face si acasa, la birou am o stare de bine, acasa, nu am stare. Acasa, m-am surprins de cateva ori si gandindu-ma cu groaza ca omg ce zi lunga mai urmeaza. E un feeling pe care l-am putut depista, l-am scos din mine si analizat pe toate partile, pentru ca a avut loc pe o perioada indelungata care mi-a permis sa fac acest studiu, iar parerea mea e ca are legatura cu siguranta interioara pe care mi-o da prezenta altor oameni. Eu nu sunt o fire prea sociabila, sunt si putin shy, dar mi-e mai clar ca niciodata ca nu mi-ar placea sa traiesc singura pe lume. Am nevoie sa stiu ca exista si alti oameni in jurul meu. Nu vreau sa interactionam neaparat, ba vreau sa ne lasam in pace, dar sa-i stiu acolo. Sa le mai zambesc din cand in cand (asta e ca sa mai infloresc putin textul 😁). Acasa eu sunt singura cuc, se aude doar zgomotul masinii de spalat. Daca nu-i asurzit de zgomotul rotilor cand imi trece trenul gandurilor prin cap 😳. Creierul e prost, mai ales partea lui straveche, si se sperie de singuratate.

Acum, revenind cu picioarele pe pamant, cand partea rationala a creierului isi face aparitia, asta ar fi motivul subliminal care ma scoate pe mine din casa. Dar realitatea e ca feelingul asta, oricat de puternic, nu ar fi de ajuns sa ma faca sa ma duc cu bucurie la birou 5 zile incontinuu, ca inainte, pentru ca apare saturatia si-atunci incepi sa iei totul for granted. Ca orice-i prea mult. In plus, cum ziceam, asa mai apuc sa fac si eu ceva prin casa. Dar daca, in schimb, as putea lucra 5 zile de acasa, nu stiu daca m-as duce de nebuna la birou, de buna voie. Probabil ca nu, o data de lene si-apoi, m-as muta dintr-o casa goala intr-un birou gol, ceea ce mi s-ar parea si mai trist. Ca n-as mai avea scapare. Dar daca trebuie sa ma duc cateva zile, ca asta e legea, atunci eu abia astept. Azi ma duc!

Desi, sincer, vinerea e singura zi in care nu-mi prea place sa ma duc acolo, tocmai pentru ca aproape nimeni nu mai vine, dar, pe mine, din alte puncte de vedere ma avantajeaza si-atunci, n-am ce face. Bag castile in urechi si ascult toata ziua carti si podscaturi in timp ce lucrez. Ca asa nu ma freaca nimeni la cap. Ma refer la gandurile de singuratate! 🤕 Ca ceilalti sunt oricum in weekend deja! 😂

%d blogeri au apreciat: