La capsunarit in Canada

Haideti sa va spun cum sunt eu. Eu sunt o tanti foarte pretioasa. Si-asa am fost de cand ma stiu. Cand eram mica vecinii ii certau pe ai mei ca sunt cu nasul pe sus. Ca trec pe langa ei si nu-i salut. Doar ca era chiar si mai grav de-atat. Eu nu-i vedeam. De aia nu-i salutam. N-am simtit niciodata placerea de a-mi baga nasul in treburile altora, ca ei, de aia il tineam deasupra 😉. Am dezvoltat o fobie fata de orasele mici inca de pe atunci. Erau prea agrare pentru gusturile mele.

Si ca veni vorba de agrar, nici muncile campului nu mi-au placut niciodata. Am fost cu vaca pascut si la cules de toate cele, dar n-am simtit niciodata “glasul pamantului”, ca s-o zic asa mai livresc. Tin minte ca vaca am scapat-o in papusoi, de s-a facut bunica-mea verde de suparare. Iar eu rosie, ca ma arsese soarele. Adormisem pe capacul putului din care se adapau animalele si vaca s-a dus la sanatoasa. Aia a fost Bisisica mea. Alta data, tot la bunica-mea, cealalta, Dumnezau s-o ierte, trebuia sa batem rasarita, cum ii zicea pe la noi. Mi-am adus din casa o pereche de manusi de iarna inainte sa pun mana pe ea. Ala a fost momentul cand taica-miu si-a dat seama ca ceva e in neregula cu mine. Si m-a lasat in plata Domnului, si a cartilor mele, dupa aia. Eu eram cu scoala. Exact ca eroii aia din romanele agrare.

Asa sunt si acum. Nu de asta nu stau la casa, dar cand ii aud pe unii ca se muta unde mi-am scapat eu vaca sa-si puna rasaduri in backyard, imi dau seama ca ceva e in neregula cu ei. Si-i las in plata Domnului!

Zilele trecute am fost la cules capsuni. Eu ma duc an de an de fun. Inainte de Cati mai faceam un close-up la fruct, un wide-angle la camp. Ca stiti cum e. Azi e fitza sa te pozezi in lanul de porumb. De cand s-a nascut Cati si-s si fructele ei preferate, avem chiar un motiv intemeiat sa mergem. Sa manance cate vrea si sa traiasca experienta capsunaritului. Sa vada si ea ca nu cresc in copaci 😀, vorba aia. Doar ca ce sa vezi, aschia nu sare departe de trunchi, iar Cati e pasionata de agricultura ca si ma-sa. Cum eu, pe vremuri, nu puneam mana pe ele sa nu ma murdaresc, ea n-a pus gura pe ele ca-s nespalate 🙄.

Dar lasand fandoselile la o parte, pe camp chiar era frumos, cu soarele somnoros 🤓. Povestea pentru care ne aflam la mama supararii la ora aia, e mai lunga, dar mi-e lene s-o spun. Pe scurt, noi mai fusesem duminica la ferma asta, dar n-am putut ramane ca era o coada la capsunarit de nu-ti poti imagina. Pana in capatul celalalt a randului, de masini, ajungeai la alta ferma. Ceea ce am si facut. Doar ca experienta dincolo a fost oarecum inselatoare. Plateai intrare si primeai si un cos gol degeaba. Efectiv degeaba, ca n-aveai ce culege 😂.

Asta ne-a incapatanat si asa ne-am mai dus o data, dar de data asta in mijlocul saptamanii, sa nu mai stam dupa toti chinezii. Ne-am intors cu trei cosuri pline, si-o ladita pe care am cumparat-o gata culeasa de la aprozarul fermei. N-am mai ramas cu multe ca a inceput Bobi sa le imparta prin vecini. I-a dat un cosulet si lui dom’ parinte de la 7, si mosul l-a binecuvantat, dupa ce le-a mancat, ca au fost dumnezeiesti 😉

%d blogeri au apreciat: