Cand am fost mandra ca sunt romanca

Sa fii roman in a Canada nu inseamna nimic. Iar asta e de bine. Nu suntem cu nimic speciali, nici mai rai, nici mai buni decat altii. Avem joburi bune, in general, si suntem respectati, dar nici asta nu ar trebui sa insemne nimic. Eu la job am biroul langa alti doi romani si rad ca suntem cea mai mare concentratie de romani pe metrul patrat din Canada. Amandoi sunt ingineri. Si sefi. Dar nu e nimic special in a fi inginer. Nici macar sef. Devine ceva deosebit doar in momentul in care esti obisnuit sa auzi ca romanii sunt doar sefii la bani prin Italia, if you know what I mean. Doar in contextul asta te mandresti ca romanii sunt si ingineri prin Canada, dar intr-o lume normala, cum e cea in care traiesc eu, sa fii inginer e ceva normal. Indiferent de unde te-ai nascut.

Unii nici nu stiu unde suntem pe harta. Dar nu ca-s prosti, ci ca nu-i intereseaza. Cel mai adesea cred ca suntem rusi, dupa accent. Lucru care mie nu mi-a placut niciodata, pentru ca engleza noastra e mai dulce decat a rusilor. Rusii mi se pare ca strivesc engleza sub bocanc, asa li-i de puternic accentul. Dar pare ca ceilalti nu sesizeaza diferenta. Pana acum insa nu m-a deranjat niciodata atat de tare asocierea asta. Adica, whatever.

Zilele trecute eram cu Cati in parc. Bobi o dadea in leagan, iar eu ma leganam de pe un picior pe altul. Nu mai tin minte daca a venit dupa, sau daca era deja acolo, dar pe leaganul de langa noi o fetita chicotea de cate ori taica-su o impingea de la spate, iar la un moment dat incepusera sa faca intrecere. Asa am crezut eu, ca e o intrecere, dar fetita cealalta era mereu cu o miscare in urma, ca ea o copia pe Cati. Ba la un moment dat, Cati ma intreaba daca fetita vorbeste romaneste. I-am zis ca n-are cum. Ca avea ochii mici. Si-atunci de ce repeta tot ce zic eu? ma intreaba. Eu nu fusesem atenta la ce zice, dar intr-adevar chinezoaica repeta intocmai cuvintele pe care le zicea Cati. “Si mai sus! Mai tare!”. Si nu parea un fake 😂. Copia foarte fidel. N-am mai vazut in viata mea asa ceva, dar copilul ala era ca o maimuta. Ceea ce vedea, aia facea. Isi arunca slapii din picioare Cati, si-i arunca si ea. Unde se ducea Cati, se ducea si ea. Ba la un moment dat, Cati incepuse sa faca dinadins anumite prostii, ca cealalta sa se ia dupa ea. Taica-su mi-a zis atunci ca e surprinzator cum se inteleg amandoua, desi fetita nu vorbeste engleza. Avea 4 ani si mersese la un home daycare unde se vorbea doar chineza. I-am zis ca e foarte bine. Engleza o va invata oricum, mai ales ca din toamna se va duce la scoala. A aspreciat cat de bine vorbeste Cati engleza si i-am spus ca cel putin la fel de bine vorbeste si “our language”. Ceva de genul asta m-am exprimat. La care el intreaba: rusa? In momentul ala am incercat sa-mi pastrez calmul intr-un mod politically correct, dar trebuie sa recunosc ca nu mi-a picat bine. Cred ca a fost momentul in care am zis cu cea mai mare mandrie ca vorbeste romaneste. Ca suntem din Romania. Nu stiu daca ar trebui sa imi fie rusine sau nu de sentimentele mele, dar macar nu-mi mai este de origini 😀

Tratati textul asta intr-un mod superficial, asa cum a fost si intamplarea. Nu va luati acum de mine ca mi-e rusine de origini, ca sunt xenofoba si alte nebunii, ca nu e cazul. Mi s-a parut doar funny, ca uite, frate, ca nu mai suntem noi cei mai rai. Si asta e un umor negru 🙄

%d blogeri au apreciat: