In fiecare weekend, ca-n vacanta

In fiecare weekend, ca-n vacanta

Toronto are atat de multe restaurante ca nu ti-ar ajunge toata viata sa le iei la rand. De la localuri unde te servesti singur pana la cele in care tu iti faci mancarea, nu exista specific culinar pe care sa nu-l poti incerca, macar o data in viata. Iar pentru asta nu trebuie sa traversezi lumea, ci strada, ca ieri am iesit la un restaurant coreean, si-am mers pe jos pana acolo. Cei care traiesc in North America stiu ca asa ceva nu exista. Nu exista sa mergi pe jos pana undeva. E foarte neobisnuit sa te afli pe o trecere de pietoni. Va descriu asta ca sa va dati seama cat de aproape era. Asta insa e doar neobisnuit, nu si relevant, cu atat mai mult cu cat nu vom mai merge si alta data. Si nu pentru ca nu avem timp in viata asta sa intram in acelasi restaurant, ci ca, desi mancarea a fost buna, chiar daca ne-am facut-o noi, n-am stiut cum s-o mancam 😂. Masa era prea mica pentru toate chestiile, unele dintre ele necunoscute, cu care ne-o umplusera, n-am primit furculite si, din ce abia aflu, cu uimire din filmulet, doar Bobi stia sa haleasca cu betigasele 😂. In plus, nu aveau suc de mere. Iar un restaurant fara suc de mere in care sa se spele Cati pe maini nu e un restaurant in care vrei sa mai vii o data.

Ca cel de saptamana trecuta, unde m-as intoarce oricand sa mai mananc o pizza picanta cu pesto si pui. Cucina di Paisano, un restaurant italian, specificul fiind ca era al unor chinezi. Numai in Toronto mai vezi asa ceva. Daca tot esti in Canada si te duci sa mananci ca in Italia, de ce nu te-ai simti ca-n China?! Toti ospatarii aveau ochii lungi, dar si noi in lacrimi, de cat ne-a placut.

Inca unul care ne-a placut pana intr-acolo incat sa ne intorcem cu fidelitate, desi avem atatea alte mii de unde alege, a fost Mantra. Un restaurant indian, unde lui Cati i-a placut cel mai mult ca era langa Lindt 😂. Postasem un Insta story din interior, iar un indian de la munca mi-a comfirmat ca localul e “the bomb”. E deci cu recomandare de la sursa 😉. Acolo ne-a placut tot: atmosfera, ospatarii, veneau cu totii la masa sa ne aduca mancarea, nu m-ar fi mirat sa fi fost si rude, ba pana si mirosul de curry l-am luat cu noi acasa. (Ce-i drept si ieri ne intorceam pe drum, cu miros de carne fripta in par). Iar pretul a fost mult sub ce-am fi fost dispusi sa platim pentru tot.

Acum, sa v-o zic pe cea dreapta, mie nu-mi place sa merg la restaurant ca sa experimentez specificuri culinare noi, ca din punctul asta de vedere sunt cam batuta in cap, mie imi place sa merg, si, Doamne, cum imi place, pentru ca absolut de fiecare data ma simt ca in vacanta. Si e belea sa simti asta in fiecare weekend! 😉

%d blogeri au apreciat: