Meniu Acasă

Parfum de nebuna

Azi am o zi libera. Pur si simplu mi-au ramas nefolosite zile de vacanta si acum incerc, cu greu, sa le fac un loc in programul meu incarcat de Craciun. Am azi de gand sa fac curat in casa, este o ocazie excelenta sa ma relaxez. Cand nu-mi vor mai cadea toate jucariile in cap de peste tot, si intra in picioare, mi se vor linisti si nervii revoltati 😁. In plus, mie imi place sa trabaluiesc prin gospodarie. Procesul in sine, chiar daca ma umple de transpiratie, ma goleste de spume. Am facut chestia asta si saptamana trecuta cu o ocazie similara si mi s-a parut cel mai bun mod de a-mi petrece zilele de vacanta, cand ceva mai bun oricum nu e 😊.

Intre timp am avut si Christmas Party la job. Tin sa trec asta in revista ultimelor stiri din viata mea pentru ca a fost frumos. Ca toate dinainte. Intotdeuna au fost un fel de team-building, dar nu din ala de la care iti vine sa fugi, in cazul improbabil in care iti vine sa te duci, first of all, ci e o jumatate de vineri libera in care ne imprietenim unii de altii mai mult decat in tot anul la job la un loc. De fapt, cred ca au trecut vreo 2, daca tinem cont ca-n vremea pandemiei cu unii nici nu m-am cunoscut. Am jucat bowling impreuna si ca sa va dati seama ca n-am glumit cand am zis ca m-am simtit bine, a doua zi mi-am invitat si prietenii la bowling. Ne-am dus tocmai pana in Mississauga ca in Toronto n-am mai gasit locuri pe nicaieri. Zici ca tot orasul iesise la popice. La Christmas Party, tot ca de fiecare data, am primit, din partea casei, si un cadou. Anul asta un gift card la Yorkdale Mall, la fel ca si acum doi ani. Gift card-ul de acum doi ani inca il aveam nefolosit in portofel. Desi erau doar 75 de dolari voiam sa fac ceva important cu ei, sa simt ca nu i-am cheltuit aiurea. De aia n-am vrut niciodata sa-i dau pe haine. Inca de pe atunci aveam in cap sa-i folosesc la achizitionarea parfumului meu preferat. Care costa 400 de dolari. Era preferat pentru ca visam mult la el, ca din el n-avusesem decat un sample, ce mi-a si zgandarit pofta, care se intampla pe cand eram gravida si care nu s-a mai dus niciodata de-atunci. Tipul care urma sa ma inlocuiasca la job in timpul concediului de maternitate lucra pe la abia-deschisul Nordstrom, si mi-a adus mie, si sefei, cate o cutiuta de sample-uri. Le furase probabil. Cand m-am stropit prima data cu unul din ele, nici nu mai stiu cu care, am innebunit. Ca sa vrei sa dai pe loc 400 de dolari pe un parfum trebuie sa fii nebun. Nebunia zacea in mine, dar cum n-am mai prea folosit parfum din cauza pandemiei asteia imputite, nici motivatie sa dau atatia bani pe unul n-am mai avut. Dar a venit cu ocazia acestei petreceri de Craciun, cand am mai primit un gift card la Yordale, ajungand acum sa insumez o valoare totala de $160 de dolari. Nici jumatate din pretul acestei sticle cu aghiazma, sorry, dar e pur si simplu, dumnezeiesc, dar daca nu trebuia sa merg s-o iau pe Cati de la scoala, de la bowling direct la mall m-as fi dus atunci sa-l iau. Ceea ce am si facut a doua zi dimineata, cand m-am trezit in pavilionul de lux a mall-ului, chiar la intrare, pe stanga. E o taraba micuta, pe care sunt insirate toate sticlutele Le Labo (elixirul fericirii): Santal 33, Bergamote 22, Lys 41, The Noir 29, Rose 31. Toate imi placeau si le-as fi cumparat pe toate, fara nicio diferenta, dar tineam minte ca inca de pe cand ma dadeam cu sample-urile, alternandu-le, Rose 31 ma innebunea cel mai tare. L-am luat direct, fara sa incerc altceva, si va jur ca parca il apucasem pe Dumnezeu de-un picior cand am plecat. Si inca nu s-a scuturat. Nu tin minte sa-mi fi cumparat vreodata ceva care sa-mi bucure pur si simplu sufletul. Il simteam cum se alinta, cum rade, cum ma strange in brate. V-am zis ca m-a innebunit. Asa comportament eu n-am niciodata cand cumpar ceva. Pentru mine cumparaturile nu sunt datatoare de niciun feeling. Dar asta nu era doar o cumparatura. Si scumpa pe deasupra. Era o aspiratie atinsa. Am vrut sa fac ceva important cu card-urile alea si m-am facut pe mine sa ma simt importanta 😉

Categorii:Jurnal

Francisca

2 răspunsuri

  1. „Doar 75$”… Am ajuns bogati, madam! Ma rog, unii nu eu 🙂

    Dar te inteleg cu parfumurile si eu mi-am facut un moft exact cu mirosuri acum o luna. La mine a facut mai saracut ca eu iau de la discounts. 135$ pt 5 parfumuri si regret c-am dat banii pe cel putin unul :)) Partea ironica e ca cel mai mult imi place cum miroase cel mai ieftin (10$) care si tine cateva ore bune iar cel mai scump din lot e ala care nu-mi place. Pe care l-am luat ca e un flanker al unuia pe care il vroiam dar nu il aveau in stoc. First world problem…

    1. Pai doar $75 comprativ cu cat costa parfumul 😉. Mirosul parfumurilor astora nu e de pe pamantul asta. Eu mai trec din cand in cand pe la sticluta s-o miros. Absolut de fiecare data zic aproape instinctiv: oh, Doamne!!! Eu am cosiderat acei 160 de dolari ca fiind discount, dar am de gand ca numai din astea sa cumpar, ca nu va fi o cheltuiala frecventa oricum. Sunt f puternice, deci va tine f mult. Urmatorul pe lista e Thé Noir. Din asta inca mai am niste sample, dar il voi lua si in cantitate mai mare. Peste alti cativa ani 😂

      Daca vrei sa le incerci pe astea, unele cica sunt unisex, poti comanda samples. Sunt scumpe si alea. Sunt unisex pentru ca au in compozitie mai multe chestii care se simt diferit in functie de chimia fiecaruia. Zic si eu ce am citit, dar asa o fi. Ca se simte diferit si de la o ora la alta. Mirosul tine absolut toata ziua. Si a doua zi il simti pe tine, in haine nici nu mai zic.