Meniu Acasă

M-am pozat iar cu Mircea Baniciu

M-am mai pozat o data cu Mircea Baniciu, fix acum 10 ani in urma. Tot de Thanksgiving era. Si cam atata era la fel pe-atunci. Eram venita de vreun an in Canada si sufeream de homesickness. Bine, si acum mi-e rau cand ma gandesc la Romania. Dar altfel 😁. M-am dus atunci sa ma tratez cu Mircea Baniciu, acum am ajuns din intamplare si impinsa de-o imprejurare, ca mie imi put petrecerile romanesti si nu sunt la curent, cu atat mai mult cu cat pandemia l-a si inrerupt un pic. Dar ma bucur ca am aflat si ca am avut ocazia, poate pentru ultima data in viata, ca omul are 72 de ani, sa-l vad live pe unul dintre putinii muzicieni romani care au insemnat ceva pentru mine si in mine. Asa scrie presa, ca are 72 de ani, dar daca-l vezi mai ca zici ca-i fake news. In materie de muzica, eu am usoare inclinatii rock, dar, stai ca mi-am adus aminte ceva, inainte sa continui. Nu am mai scris nimic la celebrele mele lectii de moda, ca v-as fi aratat tricoul meu negru cu Scorpions pe care mi l-am comandat din America si pe care l-am accesorizat cu niste casti zgomotoase in urechi toata vara. Genul asta de rock imi place mie, asta doar ca sa va dati seama de ce mi-a placut dintotdeuna si Mircea Baniciu.

In urma cu 10 ani a venit solo, acum a venit ca solist al trupei Pasarea Rock. Asta se trage din Pasarea Phoenix, dar din cate am inteles Nicu Covaci si-a luat jucariile si-a plecat, nu cunosc povestea in intregime ca, sincer, nu m-a interesat. A cantat cateva piese total necunoscute, si din cauza asta, cam sforaitoare, alaturi de trupa asta, dupa care trupa s-a retras si a ramas doar el pe scena. Singura parte care mi-a placut cu adevarat aseara si pentru care nu-mi pare rau ca am fost. Nu de alta, dar fara el nu as fi avut de ce sa ma duc. Cu atat mai mult cu cat s-a tinut la Campul Romanesc, dupa care eu nu pot zice ca ma omor. Nu vreau sa supar pe nimeni, e doar o chestiune de gust. Ca sa-l citez pe Mircea Baniciu, “mie dati-mi strazi pavate, maturate, dati-mi cinematograf”. Ca sa va faceti o idee, Campul Romanesc chiar asta e. Un camp, aproape de Mountsberg, in Halton Region, care are la intrare o piatra tricolora, statui ale lui Eminescu and Co. inauntru, si unde se tin de obicei petreceri tâmpenesti, pardon campenesti. Nu ma intelegeti gresit, faptul ca nu-mi place e doar problema mea. Lumea se duce acolo ca sa danseze Macarena si Cocojambo, iar eu nu-s vreun suflet al petrecerii in sensul asta. Asa ca se simt mai bine fara mine. Cand a venit data trecuta, spectacolul s-a tinut la Centrul Cultural Japonez. Alt stil, alta distractie. A venit si Horatiu Malaele atunci si chiar a fost si l-am simtit ca pe un spactacol cu titani. Am inteles ca si anul acesta au fost niste discutii sa aiba loc la acel mic ateneu, dar fiind in interior, nu s-a mai putut. Probabil din motive de vaccinare, poate si numar de persoane. Ca am fost vreo 300 aseara. In fine, dupa ce a cantat Baniciu, repertoriul lui celebru, si eu cu el, vers cu vers si cuvant cu cuvant, s-a dus dupa scena si eu dupa el. M-am asezat langa el, aproape pe el, si am rugat pe cineva sa ne faca o poza. Mission accomplished, ca cel mai mult de asta m-am dus, sa-mi fac poza cu Mircea Baniciu. Si, ca si data trecuta, m-am simtit ca ”cel ce vede pentru intaia oara soarele”, daca stiti melodia lui. Una din preferatele mele.

PS: in spate se vede capul lui Ovidiu Lipan Tandarica, care a stat toata seara printre muritorii de rand. Pe Baniciu insa a trebuit sa-l vanez pentru poza asta.

Categorii:Jurnal

Francisca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s