Meniu Acasă

Asta vara, la balene

Ne-am suit in masina luni dimineata si am plecat catre Quebec. Mai aveam 700 de kilometri pana la destinatie, ca 300 deja-i facusem pana la Gananoque. Am condus un drum destul de plictisitor de inca vreo 300 de kilometri, trecand pe langa Montreal si Quebec City, pana am ajuns la Parcul National Jean-Cartier (unde ma veti vedea imediat intr-o poza sexi), odata cu care relieful a inceput sa se mai ridice. Si s-a tot ridicat, s-a ridicat (cand m-a vazut pe mine, LOL), dupa care s-a si lungit, de vreo 200 de kilometri am calatorit numai prin munti.

Da, ati auzit bine, Canada are munti si-n est, ceea ce eu, si nu numai, cu mare mirare tocmai aflam. Nu sunt stancosi, sunt mai degraba niste coline uriase, dar de-o maretie incredibila, ca nu-i de mirare ca quebecosii se uita de sus la noi. Si ca sa-si confirme frumusetea, din loc in loc se oglindeau in mici lacuri cristaline de la poalele lor, pe care pluteau dimineata caiace si raze de soare. Cat a durat expositia aceasta a naturii, drumul nu ne-a mai interesat. Si a cam durat pana am ajuns. La Saguenay. Urma deci sa stam 5 zile in inima fiordului. Orasul in sine nu m-a impresionat prea mult, daca as mai calatori o data, nu m-as mai caza tot acolo, ci in L’Anse-Saint-Jean, care e mult mai pitoresc si mai aproape de munti. Noi insa am calatorit 1,000 de kilometri sa vedem balenele la Tadoussac, iar din Saguaney se ajunge relativ repede pana acolo. In plus, nici nu stiam prea multe despre zona sa ne fi orientat mai bine din prima. Eu personal nici nu stiam ca sunt munti pe-acolo, ca sa va dati seama de nivel.

Fast forward, miercuri aveam barca rezervata sa ne duca la balene. Am avut niste peripetii ca era sa pierdem vaporul, dar sunt detalii acum, important e ca pana la urma balenele chiar s-au bucurat sa ne vada. Judecand dupa cum dadeau din cozi. Am mers pe raul Lawrence, in larg, cam o ora pana am inceput sa le zarim. Diferenta de temperatura fata de unde plecasem era foarte mare. Ne cacam pe noi de frig, mai precis, noroc ca am stiut ca trebuie sa avem hainele de iarna la noi. Va reamintesc ca suntem in luna iulie. Raul Lawrence e faimos si in documentarele despre balene de pe National Geographic. In mod special pentru beluga, dar noi am vazut, dupa spusele domnului francez din difuzor, de cateva feluri. Eu n-as putea sa-l contrazic, ca intr-adevar, am vazut o gramada, o gramada de cozi jucause, ca erau de mai multe feluri, domnul stia. Noi alergam dintr-o parte in alta a vaporului racnind cand vedeam un pic apa ondulandu-se, moment in care barca se clatina in directia aia, ca toti turistii se mutau intr-acolo si tipau la unison de bucurie. Cand vezi atata lume ingenuu fericita sa admire fragilitatea naturii, parca, parca mai e o speranta de salvare. A oamenilor ma refer, nu doar a balenelor. Hai mai departe ca am inceput sa vorbesc ca Isus Cristos. MAI URMEAZA.

Categorii:Jurnal

Francisca

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s