Meniu Acasă

Bine, sanatosi…

Anul asta miroase a bine, in general. S-au mutat vecinii, ceea ce, in mod ciudat, imi da senzatia placuta ca m-am mutat eu. Ma simt ca intr-o casa noua, sau macar ca dupa curatenia de primavara. Dar atat despre asta, ca ma stiti, nu-mi vorbesc vecinii pe la spate, prefer sa li-l intorc. Nu va spun ce natie erau, doar ca erau neam prost 🤤. Apoi, la munca se intampla niste schimbari de structura, in mijlocul carora ma aflu, neintentionat, dar din fericire, care se vor lasa cu ceva mai multa munca 👍, dar si cu mai multi bani 😎. Sper. Dar nici despre asta nu voi vorbi deocamdata, ci atunci cand realmente se va si intampla, ca ma stiti, sunt superstitioasa. Dar se va intampla foarte curand, acum deja fiind in training. In plus, mai am vreo jumatate de curs si imi iau pitzula, care sper sa ma ajute la ceva, daca nu, si sa fie acolo e ceva. Dar si despre asta zic sa vorbesc atunci cand ma voi vedea cu ea in mana. Pana atunci sper sa nu o iau in mana la examenul de saptamana viitoare.

Ar fi fost sanse daca in ziua examenului plecam in vacanta, asa cum, fara sa imi dau seama, programasem. Noi avem vara asta, din doua in doua saptamani, programata cate o excursie, unele mai scurte, cum e cea de saptamana viitoare, altele mai lungi, de mi s-au lungit si mie urechile asteptandu-le. Statul asta in casa imi accentueaza foarte tare abilitatile matematice, si compulsive, de a numara zilele. In fine, cand am facut rezervarea la hotel, nu mi-am dat seama, dar nici nu stiam precis la vremea aia, ca prima zi rezervata e, de fapt, ziua mea de examen. Cand am realizat ce minune am facut, initial am zis ca imi iau laptopul la mine si dau examenul de pe malul lacului. Am sunat la IT-ul de la munca sa imi instaleze soft-ul pe laptop, am facut, de stres, tot felul de socoteli, pana cand am decis sa contactez hotelul sa-mi anuleze o zi, ca nu m-a tinut sa ma tin de planul asta. Eu sunt genul tocilar si nu ma risc. Ma gandeam ca ajung pe acolo, daca ajung bineinteles, poate muream pe drum si ratam examenul, ca daca n-au aia internet bun, ca daca si cu parca, fuck it, cu riscul de-a pierde banii pe-o noapte, am decis ca mai bine stau acasa in seara aia si ne pornim linistiti la drum a doua zi dimineata. Aia de la hotel au fost de treaba si mi-au dat banii inapoi. Ma rog, voi plati adica o noapte mai putin, ca inca nu le-am dat eu banii. In rest, noi ne mai plimbam in weekenduri pe ici, pe colo, cu noul nostru Weber bbq, si puteti vedea asta pe Instagram daca va intereseaza. N-am nici timp, si parca nici chef sa ma lungesc, desi o poza e cat 1,000 de cuvinte, deci destul de lung.

Weekendul asta mergem iarasi undeva, duminica, pentru ca sambata vrem musai sa ne asezam la o terasa pe Yonge. La propriu. A deschis primaria terase pe prima banda a strazii, ca de weekendul asta e permis dining-ul pe patio. Doar ca Toronto nu avea patios 😂. Si au facut pe unde trec masinile. Ma rog, pe unde treceau, ca acum vor mai trece doar ospatarii printre mese sa ne intrebe cum sunt noxele…pardon, noodle-ii. Dar, vorba aia, totul e bine cand de termina 😘

PS: Iata o poza facuta acum dimineata cand o duceam pe Cati la gradi. Ziua de maine e asteptata deja cu mesele intinse…pe toata strada.

Categorii:Jurnal

Francisca

2 răspunsuri