Meniu Acasă

De ce imi place sa fac poze?

Apropo de postarea anterioara, eu daca vad ceva frumos, o floare, un peisaj, nu ma pot bucura de ele pana la capat daca nu le fac si o poza. Parca nu-mi ajung simturile si asta e al saselea, care le completeaza. Am observat ca atunci cand ceva imi incanta sufletul foarte tare, asa mi-l astampar. Altii poate sar in sus si tipa, altii poate se imbratiseaza, altii poate pur si simplu traiesc in sinea lor deplinatatea momentului si atat. Eu imi caut instinctiv aparatul, de aia am nevoie de unul care sa-mi fie la indemana. Asta mi s-a intamplat de nenumarate ori primavara asta cand am trecut pe langa toate florile astea frumoase din oras, de exemplu. Pentru mine nu-i de-ajuns sa le miros, daca nu le si pastrez. Ai zice ca e o manifestare egoista si posesiva, dar nu e, ca nu le rup sa le iau cu mine, nici macar nu ma mai uit vreodata la pozele pe care le fac, pur si simplu, stiti verbul ala englezesc “to cope with”, nu-i gasesc rapid un echivalent romanesc, dar cam asa “cope” eu cu o chestie senzoriala, care ma face fericita. Pana intr-acolo incat ma afecteaza emotional daca nu pot trai pana la capat experientele astea. Ca un fel de amor fara orgasm. Cam asa as fi eu fara un aparat foto la mine. Foarte frustrata. Asa cum mi s-a intamplat weekendul asta cand, intorcandu-ne acasa de la Collingwood, am trecut pe langa o padurice de liliac si n-am mai oprit masina. Parca imi venea sa plang. Degeaba am vazut-o, ca tristetea de-a n-o putea fotografia mi-a fost mai mare decat bucuria de-a o vedea. Ma bucur sa le vad, dar, cum ziceam, nu pana la capat. Am nevoie de un aparat foto, ca altii de trupul muntilor 👌, ca sa ma exprim. Bucuria mea se astampara si-mi umple sufletul de liniste si fata de zambet in momentul in care imi pun obiectivul pe ceea ce mi-o provoaca. Atunci incep sa ma joc cu momentul acela, sa-l alint, sa-l fac sa se simta important, de aia nu fac niciodata o singura poza, ci inca una si mai buna. Deci cam asta ar fi continuarea postarii anterioare, de unde sa se inteleaga ca in cazul meu, nu fotografia in sine ma pasioneaza, ci momentul in care o fac. Eu nu fac nimic cu pozele dupa ce am consumat momentul. Experienta e completa si se opreste acolo. Cel mult le postez pe cele care imi plac cel mai mult. Imi plac, in general, obiectivele statice, gen peisaje, si mai putin sa pozez oameni. N-as putea sa spun de ce, dar daca e vreun om prin preajma, astept sa plece, plec eu in alt unghi, dar nu-l primesc in poza. Am impresia ca mi-o strica. Caut intotdeauna un detaliu pe care sa-l scot in evidenta, sau dimpotriva, sa accentuez, prin el, decorul, si nu de putine ori daca esti cu mine, ma vezi ducandu-ma tinta catre ceva ca un posedat. Cum s-a intamplat, de exemplu, tot weekend-ul asta, cand abia dati jos din masini, stateam de vorba si eu am plecat deodata din mijlocul discutiei, ca vazusem mai la departare niste lalele negre care picau foarte bine in poza pe care ma pregateam s-o fac marelui lac Huron, la malul caruia numai ce oprisem. Si ca tot veni vorba de detalii, desi mai degraba a fost decor, weekendul asta lung am fost intr-o deplasare scurta pana la Blue Mountains si atata liliac inflorit cat am vazut acolo n-am vazut in toata viata mea laolalta. Si de toate nuantele, ca nu i-as zice chiar culorile: de la alb pur, trecand prin movul ala clasic al lor si ducandu-se mai departe pana la un mov atat de inchis ca nici camera foto nu-i mai facea fata. N-a fost de-ajuns sa-i fac poze. Era prea frumos ca sa il pot exprima oricum. Am vazut si-o padure de liliac, cum ziceam, dar, uitandu-ma la ea pe geamul masinii si nu prin lentila aparatului foto, aia pur si simplu m-a deprimat.

Categorii:Jurnal

Francisca

5 răspunsuri

  1. ” N-as putea sa spun de ce, dar daca e vreun om prin preajma, astept sa plece, plec eu in alt unghi, dar nu-l primesc in poza. Am impresia ca mi-o strica.”
    de asta s-a inventat photoshopul :)) Incearca ti sa te duci la Niagara( sau al obiectiv turistic ) si sa faci poze fara oameni :))
    Pe de alta parte mie imi place fotografia „stradala ” . Imi place sa fotografiez oameni . Cunoscuti sau nu .

    1. De fiecare data cand am fost la Niagara eu am facut numai poze fara oameni. Daca sunt prea multi oameni in jurul obiectivului pur si simplu nu-l pozez. Poate fac niste poze ca sa fie, dar alea nu sunt niciodata poze pentru placerea mea. Imi aduc aminte de exemplu cand am fost la New York la Charging Bull. Cand am ajuns prima data seara avea oameni si in cur, si pur si simplu, nu mi-a placut sa-l pozez. M-am intors a doua zi dimineata devreme cand l-am putut surprinde singur in toata splendoarea lui. Bine, m-am bagat eu putin sub coada si mi-am tras un selfie ca altfel nu se putea. Eu imi dau seama ca oamenii aia care il calaresc sunt parte din frumusetea lui, pana la urma, doar ca atunci cand vine vorba de poze, mie nu-mi plac oamenii. Eu de exemplu nu fac niciodata portret. Nu ma atrage. Ii fac doar lui Cati, dar asta e de la sine inteles si din alte motive. Si pe cele mai multe dintre ele nu le postez. Astea sunt pentru nostalgia mea si atat. Oameni necunoscuti nu pozez, de asemenea, niciodata. Si ca nu mint stau marturie blogurile mele, si asta, si cel vechi, unde in foarte, foarte rare situatii au aparut oameni. Si zic asta ca sa nu gresesc, ca in realitate probabil n-am nicio poza cu oameni necunoscuti.

      Stiu sa folosesc photoshop. Am facut editare de poze si la facultate, si am avut un curs de photoshop si aici, in Canada. Dar cum ziceam, pe mine nu ma intereseaza chestia asta. Tie probabil iti place mai mult sa te joci cu poza, eu cu momentul pozei. Na, fiecare cu pasarica lui.

      1. Imi place enorm momentul de shooting dar acesta se continua si mai tarziu acasa cand prelucrez poza , atunci cand gasesc balance-ul de alb pe care il simt , mai trag de shadows , highlights , texture …. dar si cand imi reamintesc cum le-am tras . ( trag raw si post-procesarea este un must , nu trag niciodata in setarile automate ale aparatului. ) Pozele mele trec intai prin Lightroom , un instrument excelent de catalogare si editare light . Doar o parte merg in Photoshop . Ma costa un abonament lunar dar merita .
        Ultima oara cand am fost in Mexic ma atrageau in special figurile tipic maiase . Figurile lor parca purtau istorie .
        Bineinteles ca familia este subiectul favorit dar si oameni obisnuiti , straini de peste tot unde merg ma atrag . In Cuba de exemplu aveau o frumusete interioara aparte oamenii pe strazi . O bucurie simpla de a trai .
        Un fotograf de care sunt pur si simplu indragostita este Sorin Onisor . Are lucrari batranii satului romanesc absolut fanastice . https://www.sorinonisor.ro/

      2. Faceam si eu editare cand foloseam aparatul mare si aveam timp. Acum, nu mai am nici una, nici alta. Oricum, eu nu sunt fotograf, mie doar imi place sa fac poze 😉

      3. 🙂 cam asa e 🙂 Eu am seri in care cea mare ( 7 acum ) vine la mine in brate sa „lucreze ” cu mine poze :))
        Oricum eu sunt o baba nebuna . DE ziua mea mi-am dorit sa upgrade memoriile de RAM ale calculatorului .