Meniu Acasă

E ok cu muncitul de acasa, dar sa nu rupem totusi hamul

Citeam acum pe un blog romanesc un articol despre lucratul de acasa. Cum ca dupa pandemie singurii care vor sa se mai intoarca la birou sunt angajatorii. Angajatii, si asta se vedea clar si din comentarii, n-au nici cea mai mica intentie sa renunte de buna-voie la comfortul WFH. Cu exceptia celor care sunt sefuti si vor sa-si justifice existenta prin micro-management sau a celor care au casa mica si copii pe cap si vor sa-si justifice existenta. Eu, personal, daca la inceputul pandemiei, eram super incantata ca-mi pot spala rufele in timpul programului, acum sunt la fel de incantata, dar cu o oaresce retinere. Adica imi convine ca pot face si asta si salvez astfel niste timp pe care altfel mi l-as pierde in weekend, dar, in acelasi timp ma intreb daca doar pentru atat merita sa renunt la tot ceea ce inainte imi dadea un sens. Pe drumul de mers, daca nu de alta natura. La sensul ca inainte locul ala in care mergeam zi de zi creea povestea vietii mele. Aveam si eu ce povesti. Acum sau la batranete, altora sau mie. Pentru ca ne place sau nu, facem parte din clasa muncitoare si asta ne ocupa o mare parte din timp. Eu am acum atatea amintiri din locul ala, povesti si pilde, pe care nu le-as fi avut daca, la fel ca si colegii care au fost angajati in pandemie, n-as fi cunoscut pe nimeni acolo. Efectiv eu nu stiu nici cum arata noii angajati din celelalte departamente, pe cand, cei mai vechi, sunt oameni pe care i-as saluta cu bucurie pe strada oricand i-as vedea. Si mai mult. Am donat bani pentru participarea la maratonul Terry Fox celui caruia fiica i-a murit de cancerul care l-a rapus si pe Terry Fox, pentru ca stiam de lupta, intr-un final pierduta, a fiicei colegului meu cu boala. Eu, la randul meu, am primit cadouri pentru Cati inainte ca ea sa se nasca, intr-un baby shower despre care, desi toata lumea vorbea si-l punea la cale, eu n-am aflat nimic pana s-a intamplat, si la care ma asteptam atat de putin ca mi-au dat lacrimile. A fost singura data cand cineva a reusit sa-mi faca o surpriza care sa ma faca sa plang. Plimbarile mele lungi in lunch cu colega mea preferata. De care ma leaga sufleteste tocmai momentele noastre impreuna, nu cele in care ne-am “distantat”. Ea m-a invatat accounting atunci cand nu stiam nici diferenta dintre un debit si un credit, ea m-a luat sub aripa ei profesionala tocmai c-a vazut cu ochii ei ca sunt un om de treaba (buna) si mai ales de incredere. Ca increderea o castigi si privind oamenii in ochi.

Prin urmare, WFH are o gramada de valente, de la, din fericire, reducerea timpului in trafic pana la, din pacate, reducerea, pana la absurd, a relatiilor interumane. Cele care te fac sa simti ca esti viu. Nu ingropat intr-un dormitor, de unul singur, nestiind de altceva decat de munca. Si asta o spun eu, cea care nu se plictiseste niciodata cu sine. Doar ca ce e prea mult (de fapt, prea putin) e pur si simplu plictisitor. Acum, inteleg si motivele pentru care pentru unii WFH full time e the best. Pentru ca, pentru ei, chiar e. Si nu e neaparat vina lor. Daca nu ai parte de relatii de calitate la job, atunci evident ca preferabil e sa nu le mai ai deloc. Asa stand treaba, aviz patronilor care vor ca angajatii sa li se intoarca inapoi, nu e de mirare ca acestia vor altceva. In ceea ce ma priveste, eu am stat 7 ani la jobul asta nu pentru munca, ci pentru mai mult de-atat. Poate nu e intamplator ca firma mea, inainte cu un turn over infim si angajati de la prima caramida, a pierdut cei mai multi oameni in pandemie. A si angajat multi. Doar ca eu nu-i cunosc. Si cu cat vor fi mai multi cei pe care nu-i cunosc si care habar n-au nici ei cine e Francisca de la Accounting, cu atat imi ca fi totuna sa plec in alt loc unde, de asemenea, nu cunosc pe nimeni si, cu lucratul asta de acasa, nici nu va fi nevoie sa fac vreun efort. Pe mine de firma asta ma leaga amintiri pentru toata viata, este un loc in care am crescut, in toate sensurile posibile, daca as fi fost unul din angajatii astia noi, no face, no name, just number, n-as mai fi cea care sunt acum.

Cu toate astea, eu am si acasa treaba ca am un copil mic si stiti cum e. Daca nu stiti, va puteti imagina. Asa ca am nevoie sa-mi spal si rufele. In pauza de pranz, bineinteles. De aceea pentru mine si una si alta m-ar avantaja mai bine decat doar una sau alta. Cateva zile de acasa, cateva de la birou si nu mai am de ce ma plange. Acum, poate doar vorbesc ca o baba, care se da cu curul de pamant ca lumea se schimba si care nu vrea sa accepte ca, in definitiv, asta e trendul spre care ne indreptam. O piata a muncii tot mai dezumanizata.

Categorii:Jurnal

Francisca

4 răspunsuri

  1. Fran, tu esti super norocoasa cu firma unde lucrezi. Majoritatea firmelor sint cam de rahat indiferent de unde lucrezi :)) Cand se va termina circul asta (prelungit again de tov Ford) se vor intoarce multi la birou fortat. Sint f multi sefuleti care arde pipota in ei ca trebuie sa fie sefi de acasa si abia asteapta sa fie populate din nou birourile.

    Covidul a aratat ca se pot face multe de acasa si a inflorit softwareul de colaborare. Dezavantajul e ca nu iti poti intalni colegii fizic (well, poti daca vrei) insa in multe firme, nu ai fi vrut sa iesi cu ei oricum :)) .

    Insa pt destula lume, munca de acasa va ramane si viitorul e schimbat cu mai mare proportia de cei WFH. De building bonds cu colegii, pai as spune ca asta se face direct oricum indiferent cum lucrezi, in conditiile in care trebuie sa interactionezi si sa te intelegi cu persoana. Pt socializare se poate merge de comun acord la plimbari etc. As spune ca nu mai e nevoie de bllshitul de team bulding si WFH iti permite sa-ti alegi mai bine cu cine ai vrea sa te vezi.

    1. Eu nu ma refer la construit relatii cu colegii in mod artificial. Gen iesit la bere dupa program, team buildings and shit. Mie mi se rupe daca exista asa ceva sau nu intr-o firma. Eu vorbesc despre comunitate, apartenenta, relationare naturala cu oamenii, care, in definitiv, iti fac viata. Eu acum stau singura si muncesc intre patru pereti si daca mai continui asa a la long, am sentimentul ca dupa cativa ani ma voi uita in spate si nu voi vedea nimic, asa cum vad acum uitandu-ma in spate la perioada cand mergeam efectiv acolo. Mie imi place sa lucrez de acasa, enjoy wfh, profit din plin de situatia asta ca sa imi pun la punct alte chestii, dar imi si dau seama ca partea umana, sau interumana a povestii asteia, se pierde foarte mult. Si nu, n-am de gand sa-mi invit colegii la plimbare, desi nici n-am nimic impotriva, doar ca nu despre asta e vorba.

  2. I don’t know … sunt si multi care trag chiulul „lucrand de acasa ” atat de tare incat vin la dr sa le dea hartii ca vezi Doamne , nu pot lucra decat de acasa …
    Suntem de luni intregi bune ingropati in hartii cerute de pacienti in felul asta .
    ” ca nu se simt safe ” gen profesori care vor sa fac online meseria !! Daca continua asa le desfiinteaza nebunul de Ford joburile ! si multe alte exemple
    Fran o sa iubesti si mai mult mersul la job din toamna . Dupa ce incepe scoala cea mica .
    Apoi nu toata lumea poate muncii de acasa . Ce-ar fi sa mulgem vacile on-line :)) Daca si cei de la munca campului ar visa la „munca de acasa ” am murii de foame .

    1. La mine nu va fi foarte diferit daca va incepe scoala pe bune, ca ea si acum merge la gradinita in fiecare zi, dar va fi foarte diferit daca o va face online. Eu ma rog sa nu mi se intample si mie.