Meniu Acasă

Cati, la 4 ani, ca un om mare

M-am trezit azi cu fluturi in stomac. E ziua lui Cati si am emotii. Tin minte ca am scris, anul asta sau altul, ca de ziua mea am si uitat, in orice caz, n-a fost primul gand cu care m-am trezit, dar azi, gandul ca-i ziua lui Cati mi s-a trezit prima data si cu-atata emotie ca m-a sculat si pe mine cu noaptea in cap. Ma pregatesc pentru asta de cateva saptamani. Comand cadouri, ma orientez cum sa decorez casa mai frumos. Desi vom fi doar noi 3, va fi un party in toata regula. Asa ca profit acum de poate singurul moment de liniste pe ziua de azi, sa scriu cateva randuri care sa-mi aduca aminte cum era Cati la 4 ani. Cati la 4 ani nu e doar un copil, e ca un om mare. S-a maturizat inainte de vreme. Dar nu de viata grea, cum se zice, ca, multumesc lui Dumnezeu, in astia 4 ani, n-am avut necazuri. Dar, desi inca nu-l pronunta pe “r” si e sasaita de-ti vine s-o mananci, vorbesti cu ea ca si c-un om mare. Poate si pentru ca noi intotdeauna asa am vorbit cu ea. N-am tratat-o niciodata decat de la egal la egal si desi eu n-am simtit ca ma cobor, ea cu siguranta s-a ridicat. Si-o doamna de la gradi, care a fost facuta directoare intre timp si mutata la alt centru, inainte de-a pleca, mi-a zis ca-i va fi dor de Cati ca o facea sa rada. Parca e un mic adult, a zis, si-i vor lipsi discutiile cu ea. Si mie imi place sa discut cu ea, pentru ca desi ii strivesc obrajii cu papaturile mele si-mi incape toata in brate cand o draganesc, eu nu stiu cum e aia sa vorbesti cu un copil. Adica pentru mine nu e nicio diferenta fata de-a vorbi cu un om de oricare alta varsta. De aia stie acum tot ce misca si te face sa razi ca stie, pentru ca n-am considerat niciodata ca-i prea mica sa invete ceva.

Cu toate astea, lumea in care traieste ea cu adevarat nu e cea a noastra, a oamenilor mari, pentru ca maturitatea ei o face sa inteleaga si ca nu e inca unul. Dar poate fi “pretend”. Asta e jocul ei preferat. Sa joace teatru. Eu fiind personajul secundar, dar intotdeauna partenerul principal. Stie sa numere pana la 10, sarindu-l pe 7, stie si literele alfabetului, si la un moment dat si-a scris si numele singura, dar joaca “pretend”, cea in care ea are tot controlul si poate fi ce vrea ea sa fie, e preferata ei. De orice altceva se satura repede, dar de jucat teatru, niciodata. Si cand eu sunt mama si ea bebe, tot pretend suntem. “Mama, hai sa zicem ca tu esti mama si eu bebe…”. Se simte in elementul ei in lumea pe care si-o creeaza ea, nu in cea care i-a fost data. Care pare sa nu-i fie de ajuns, pentru ca nu se multumeste cu atat de putin. Cand ii povestesc ceva si i se pare interesant, nu repeta dupa mine, ca sa invete, ci ma pune pe mine sa repet dupa ea, ca sa-mi arate ca stie. I-am spus odata unde se ascund stelele ziua si a fost atat de incantata ca imediat mi-a zis: „Mami, hai sa zicem ca eu sunt mama si tu esti copilul, ok? Si tu ma intrebi pe mine unde se ascund ziua stelele, ok? Si eu iti zic ca nu se ascund nicaieri, doar nu le vedem de soare. Si tu esti super incantata si zici „wow”, ok?…Locul ei preferat din casa este un dollhouse. Nu intamplator ii fac poze mereu acolo. Pentru ca alt colt nu gasesc in toata casa de-atatea jucarii imprestiate peste tot, dar mai ales pentru ca acolo nu e doar casa papusilor ei, ci e casa povestilor ei. „Mami, hai sa ne jucam la dollhouse”, imi zice in fiecare zi si ma cheama in lumea ei, acolo unde ea face regulile, nu invers. Acolo unde ea e mama si eu copilul, acolo unde ea este un om mare 🙂

Categorii:Jurnal

Francisca

8 răspunsuri

  1. La multi ani pt Cati, sa devina mare si frumoasa ca tine!! Se vede ca te iubeste si te admira f mult, Cati vrea sa fie ca tine. Filmeaza toata momentele astea si cand va deveni teenager si i se va schimba atitudinea, scoate dovezile la inaintare :))

    1. Mersi, Mihai! Ea e de o frumusete rara. Ma pot lauda ca eu am facut-o, dar nu si ca seamana cu mine ;). Eu sper ca si la adolescenta, si forever, sa pastram legatura asta speciala dintre noi.

  2. La Multi Ani fericiti pentru Cati ! Foarte frumoasa fetita, da’ cred ca asta ti se spune la fiecare pas.

  3. La multi, multi ani copil frumos! Sa fie sanatoasa si fericita si voi sa va bucurati in continuare de ea.

  4. La multi ani Cati! Ce frumoasa postare despre fetita voastra, sper ca va fi incintata sa citeasca aici cind va creste mare. Se pare ca acusi si citeste 😃