Meniu Acasă

Sa slabesti e jignitor

Apropo de postarea anterioara, trebuie sa va mai povestesc un lucru. Eu, cum ziceam, am slabit de la an la an, dar numai pandemia a facut ca asta sa fie si vizibil. E ca la un copil pe care nu-l vezi niciodata cum creste, decat daca, paradoxal, n-o face sub ochii tai. Trebuie sa nu-l vezi macar o vreme ca sa obserbi diferenta. Asa si cu mine. De cand m-am intors la job, nu-i om pe care sa nu-l uimesc, judecand dupa reactia lor cand ma vad. Desi de cand am intrat in pandemie si pana am iesit am topit mai putin de 5 kilograme, nefiind asta o greutate care sa le justifice uimirea, zic eu. Chiar daca 5 kilograme pe mine trag greu, ca nu prea am suprafata sa le distribui, fiind si mica de statura. Dar orisicum, nu-s 50, sunt 5 amarate de kilograme, desi credeti-ma ca pe astea nici nu intentionam sa le mai slabesc. Acum sunt cam la aceeasi greutate de dinainte de Cati, dar cand imi propusesem sa-mi revin, pe astea 5 voiam sa le pastrez. Mai ales ca pareau si cele mai incapatanate, si nici chiar rau nu stateau pe mine. Cati a pus pe mine vreo 30 de kilograme (fara ea), asa ca avand in vedere de unde plecasem, 5 kilograme chiar nu mai inseamnau nimic. Eram more than happy ca reusisem si pana acolo. Pe de alta parte, sa ma ingras acum 5 kilograme, m-ar supara foarte tare.

In fine, ce voiam sa zic. Toata lumea ma admira acum. Jur ca n-am fost niciodata mai admirata de atatea persoane deodata, desi inainte intotdeuna am aratat asa, chiar si mai slaba. Dar aceleasi persoane nu au zis nimic cand m-am ingrasat. Ma, dar unul sa fi zis ceva. Si nu ca as fi grasa si frumoasa, ci macar ca m-am ingrasat si atat. Mai ales ca fusesem si gravida si as fi trecut mai usor cu vederea. Acum toti vad ca am slabit 5 kile, dar atunci nimeni nu vedea ca am 30 in plus. De unde trag eu concluzia ca e de porc sa fii gras. Si ca atunci cand te complimenteaza lumea ca ai slabit, de fapt, te jigneaste pentru atunci 🤔.

Categorii:Jurnal

Francisca

8 răspunsuri

  1. E de porc sa fii gras. Dar oricine are oglinda poate vedea asta. Poate subestimam cat de grasi sintem si vedem abia dupa ce slabim. Indiferent, cand cineva observa ca ai slabit, e de bine! Fie si pt ca a slabi e multi mai greu decat a te imbuiba. E un compliment pt ca ai avut puterea sa faci asta.

    Poate fi un punct de vedere ca un compliment de slabit e o insulta ca erai gras. Daca ti se pare o insulta fosta realitate din oglinda. EU cand eram f tanar eram schilod ca naiba, apoi am devenit un porc. Acum incerc sa gasesc calea de mijloc. Daca-mi zicea cineva: ‘bah esti gras’, spuneam ca stiu. Inca sint la acest nivel vizibil ‘overweight’ desi am dat jos ceva. Sa mi se spuna ca-s gras, e realitate. Sa fiu complimentat c-am slabit, e realitate din nou + o recunoastere ca am progresat spre bine.

    Uite o paralela. Odata cu inaintarea in varsta, ne uitam in trecut si constatam (in cazul meu cel putin) ca acum 20 de ani eram mult mai prost ca acum. E vreo insulta? Nu. E un fapt constatat si o realitate (naturala de evolutie) care ar trebui asumata, daca vrem sa progresam.

    As zice ca, de cate ori primim un compliment real (adica bazat pe realitate, nu o minciuna vizibila) sa-l folosim ca o dovada ca mergem spre bine, indiferent ce-a fost in trecut. Plus, cu totii vrem sa evoluam in timp, cum evoluezi spre bine, daca inainte nu era ‘mai rau’?!

    Apreciază

    1. E o chestie aici pe care inital am vrut sa o mentionez in text, dar am uitat. Cred ca oamenii se feresc sa spuna cuiva ca s-a ingrasat pentru ca unii nu suporta adevarul si nu vor s-o dea in bara. Parerea mea nu va schimba cu nimic realitatea ca tu esti gras ca un porc, clar, dar unora le este foarte greu sa accepte realitatea asa cum e. Si in loc sa fie suparati pe ei, ca e clar ca realitatea nu le place, se supara pe cei care le-o aduc aminte.

      Apreciază

      1. Din pacate, in ziua de azi traim intr-o societate din ce in ce mai sensibila, de aceea lumea se abtine sa comenteze cum arati si alte alea de frica sa nu spuna ceva ce e interpretat gresit si apoi se trezesc pe la HR cu plangere de fat shaming, bullying sau mai te miri ce.

        Erau mai demult niste reclame la metrou la baletul din Toronto; isi faceau si oamenii reclama sa mai faca un ban sa se duca lumea la balet. A fost un adevarat tam-tam, ca afisele cu balerinele alea subtirele ii fac pe oameni sa se simta prost, ca pun presiune pe adolescente ca asa trebuie sa arata etc.

        Lumea a luat-o razna rau, orice spui se interpreteaza, so mai bine nu mai spui. Si oricum, noi prin natura noastra nu primim prea bine mesajele cu conotatie negativa, chiar daca poate sunt bine intentionate. Nimanui nu cred ca ii place sa auda ca s-a ingrasat, decat daca chiar voia asta, dar cu totii ne simtim bine daca cineva ne complimenteaza ca am slabit.

        Apreciază

      2. Apropo de cum primim mesajele cu conotatie negativa. Un singur om a facut o remarca in legatura cu greutatea mea, dar foarte inocenta, ca n-am stiut daca ar fi trebuit sa rad sau sa plang, desi, recunosc, ca m-a deprimat in ultimul hal. Cati avea vreo 2 luni maxim, iar eu aratam de parca inca eram gravida. O plimbam cu caruciorul prin fata blocului si ne-am intalnit cu superintendentul. Asta e un ungur mai in varsta (mentiune importanta). Si zice “ooo, ce copil dragalas, chubby ca mami”…In momentul ala am simtit instinctiv nevoia sa ma apar cumva. Am inceput sa ii explic, ca nu, eu nu sunt chubby, n-am fost niciodata chubby, intotdeauna am fost cat jumatate din ce ma vezi tu acum. Si asta pentru ca mie nu mi-a placut niciodata sa fiu grasa. Iar faptul ca n-am fost niciodata, se datoreaza unui stil de viata practicat inca din facultate, nu dietelor, si nici unui corp in care puteam sa bag orice fara sa se cunoasca. Asta insa nu ma stia dinante ca abia ne mutasem si pusese pe mine un apelativ care nu numai ca nu ma caracteriza, dar impotriva caruia si luptasem mereu.

        Apreciază

  2. Slabitul nu e partea grea . Sa te menții e greu . Studii recente arata ca corpul are o ” memorie” a greutatii . Odata atinsa , aceea este greutate la care tinde sa revina . El incearca sa te protejeze de foamete . Incearca sa acumuleze . In special in perioada de stress.
    Nu am luat niciodata in tinerete si pana in late 45 mai mult de 10-12 kg si asta doar in cele 9 luni de sarcina cu copii . Dupa pierdeam mai jult decat imi doream . Ma opream in anumite perioade undeva la 48 kg la 1.67 cm. Abia cand am trecut in alta etapa de viata fiziologica , apropiindu-ma de 50, am inceput sa acumulez kg . Si lupta cu ele nu e usoara. Si nu , nu slabitul e partea grea . Mentinerea e draconica . Si nu imi iese mereu . Dar nu renunt niciodata sa lupt cu kg:))
    La office trebuie sa ne purtam cu manusi. Nu poti spune oamenilor usor ca au probleme cu greutatea . Le este greusa admita . Si se simt deranjati de orice sugestie . Trist e ca am multe cazuri de obezitate la copii . Iar parinti nu vor sa admita si nici sa lupte cu aceasta problema . Daca la adult ne ingrasam printr-un mecanism care creste masa unei celule de grasime , la copil se inmultesc celule . Celulele odata capatate nu dispar , cand copilul reușește sa slabeasa doar se reduce volumul celulelor. La prima derapare de la regim depaseste iar greutatea optima . Iar problema nu este estetica. Obezitatea aduce cu ea o pleiada de boli si riscuri.

    Apreciază

    1. Mie nu mi-a fost niciodata greu sa ma mentin la aceeasi greutate datorita obiceiurilor mele alimentare. Imi este foarte usor sa fiu slaba pentru ca eu sunt genul care ar putea trai toata viata numai cu salate…daca ar avea cine sa mi le faca. Nu sunt pofticioasa, mai degraba salivez din greu la o salata greceasca decat la o portie de sarmale cu smantana. Asta nu inseamna ca mananc numai salate, desi aseara la cina am avut o salata de ton cu spanac. Mananc orice, dar tot secretul sta in raspunsul la intrebarile urmatoare: ce, cat si cand. Eu nu am tinut niciodata diete si sunt impotriva lor. Dietele te ajuta sa slabesti, stilul alimentar (si de viata) te ajuta sa te mentii.

      In legatura cu copiii, nu-ti pot da mai multa dreptate. E trist si revoltator sa vezi un copil obez.

      Apreciază

    1. Si mie mi-e teama ca voi avea de furca atunci pentru ca probleme greu de controlat cu greutatea eu am avut in momente in care isi faceau hormonii de cap: la pubertate (cand am suferit enorm din cauza asta si ma infometam intr-un mod f cretin neavand deloc cunostinte se nutritie, dar atat de tare uram fiecare gram in plus) si cand am fost insarcinata.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: