Meniu Acasă

Prima zi la gradi si la birou

Cand a venit marti sa ma ia de la job, Cati mi-a adus un norisor, din care atârna un curcubeu facut de ea din bucăți lungi de hartie colorata. Ieri mi-a adus o broasca simpatica facuta dintr-o farfurie de unica folosință si decupaje dupa forma manutelor ei. Aceleasi care au muncit cu dibăcie acest lucru manual, pe care l-am adaugat, in sertar, peste zecile, daca n-or fi chiar sute, de astfel de piese, lucrate de Cati de cand tot merge ea la gradi. Si care au ajutat-o sa devină copilul care e acum. Nu ca ma laud, dar ce-i al ei e-al ei. Mai ales ca e a mea. (Nu ma întrebați ce mananca de-i asa desteapta, ca nu prea mananca 😡).

Gradinitele in Ontario s-au deschis de la inceputul lunii trecute. Puteam s-o duc pe Cati inca de-atunci, dar eu am mai tras de timp o luna. Amânarea mea nu avea legatura cu frica de covid, poate doar cu frica altora de covid. Ma gandeam sa nu aiba tot felul de reguli ciudate si sa-i tampeasca de cap pe astia mici. Gen sa le puna vreo masca pe ochi si sa ii oblige sa stea intr-un patratel departe de orice alta forma umana. Or chestii din astea. Asta una la mana, dar mai era un motiv care ma teroriza, chiar si mai tare. Faptul ca trebuia s-o iau iar de la capat cu adaptarea la gradinita, care inseamna plans, despartire, tragedie si catastrofa. Pentru mine a fost destul de traumatica experienta prima data, si ma cam speria sa mai trec inca o data prin asa ceva. Si nu ma gandeam numai la mine, ci si la ea. De fapt, la ea ma gandeam cel mai mult, ca totul tinea de ea, nu de mine. Eu eram cat se poate de pregatita s-o trimit acolo pentru ca avea nevoie de copii cu care sa se joace, asta in conditiile in care, pe timpul carantinei, eu am avut grija, desi mai degraba norocul, sa nu duca lipsa de companie de varsta ei. Eu, ca om mare, nu-i pot oferi ceea ce-i pot oferi cei mici, oricat as incerca. De aceea nici nu incerc. Avea nevoie si de activitățile despre care povesteam la inceput, pe care eu nu ma pricep sa le fac, motiv pentru care, de plictiseala, in ultima vreme incepuse sa mi se suie pe pereti si in cap. Stiam toate astea, doar ca in mintea mea astea pareau probleme mai mici decat despartirea aia de la usa care ei ii rupea sufletul in doua, iar mie mi-l facea tandari. Ce nu intelegeam eu era ca acum Cati are 3 ani si, nu 1, ca prima data, iar intre timp a trecut prin experienta grădiniței, ceea ce facea ca lucrurile sa fie complet diferite de cum ma asteptam eu. Cam ca in discutia pe care am avut-o cu ea, încercând s-o pregătesc putin de ceea ce urma sa urmeze. I-am zis: “Cati, acum o sa mergi la gradi si-o sa te joci cu prietenii tai, o sa faci tot felul de lucruri interesante ca sa fii desteapta, o sa inveti engleza”. Iar ea imi zice: “Nu o s-o invat, o sa mi-o amintesc poate vrei sa zici”. Exact. V-am zis ca-i mai desteapta decat prevede legea.

In prima zi chiar abia astepta sa mearga. Nu mai avea rabdare nici sa-mi leg șireturile. Nerabdarea ei a durat cat drumul pana acolo, ca ajunse in fata clădirii, i-a cazut putin fata aia a ei simpatica. Dar nu foarte mult. A plans un pic, dar cica nu ca am dus-o acolo, ci deja de dorul meu (asa mi-a marturisit inainte de culcare). In masina insa, seara, in drum spre casa, ne-a povestit cu super multa incantare ce a mancat la micul dejun si la pranz (nimic), cu cine s-a jucat, ne-a zis ca a vorbit „ingleza”, dar cateodata si romaneste, ba ne-a spus ca abia asteapta sa se duca si maine. Deci, m-am speriat degeaba. Si mi-am luat si piatra de pe inima. Tot ne e greu cu despartirea la usa, dar ne mai pupam o data, ne mai imbratisam, dupa care ne vedem fericite de treaba. Ea de treaba ei, eu de treaba mea. Ca si eu m-am intors la job, dupa 5 luni, si chiar m-am simtit bine la birou si mi-am dat seama ca ma c*** pe mine degeaba. E misto sa mai treci pe la birou din cand in cand. Te mai admira lumea ca ai slabit, ca te-ai bronzat, adica fie vorba intre noi, ca iti prieste working from home 😉.

In ceea ce priveste protocolul pentru covid la gradi, daca sunteti curiosi, nu sunt prea multe de zis, din fericire. Doar ni se ia temperatura si parintii nu mai au voie sa intre in cladire. Dar pe copii i-a lasat in pace.

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat: