Meniu Acasă

Cum sa te îmbraci la zoo?…

…ca animalul. 😂. Am rochia asta de mult timp in dulap, dar nu găsisem pana acum nicio ocazie potrivita pentru ea. Iar ma dau in stamba pe blog, dar, credeti-ma, ca altceva nici n-am ce sa va zic de pe-acolo. O pseudo-experienta, pe care nu am de gand s-o repet prea curand, cu toate ca noi eram mari fani Toronto Zoo. Nu suntem fani orice zoo, mie nu-mi plac grădinile zoologice in mod special, n-au fost niciodata destinatii care sa ma atragă din punct de vedere turistic, dar Toronto Zoo e altceva. In primul rand acolo te duci si n-are cum sa nu-ti placa si daca nu vezi niciun animal. Cateodata chiar nu vezi. Ca e cald si se pitesc la umbra. Chiar daca sunt îngrădite, nu sunt in custi. N-au, evident, libertate totala, dar macar libertatea de-a se feri chiar si de privirile noastre au.

De data asta, animalele de la zoo eram insa noi. Nu ne-am mai putut duce, ca altadata, pe unde voiam ca inchisesera traseele, iar cele care rămăseseră accesibile, erau unidirecționale, ca pentru turme. Cand le schimbai trebuia sa iti pui si masca, pentru ca te duceai prin interior, unde, pe deasupra, era si foarte cald de mai aveai un pic si leșinai. Inainte, chiar daca acolo era tot timpul lume multa, atmosfera era foarte relaxanta si jovială, acum, desi time slot-urile obligatorii ne-au împuținat, eram mai stresați, iar gardurile, v-am zis, parca erau, de fapt, pentru noi. Am putut totusi manca un sandvish pe iarba, ba am avut chiar norocul sa se cace si un pescăruș pe rochia mea, nu glumesc, m-a nimerit exact pe mine, am si poza daca nu ma credeti ce norocoasa sunt, dar Dairy Queen, de unde altădată ne luam inghetata, acum era inchis, caruselul la fel, iar Zoo-mobilul, cu care ne duceam inainte, prin padure, pana la yaks si cai sălbatici, nu ne mai ducea acum nicaieri. Pe traseul lui, mergeau masinile. Ca erau si din astia, veniti la zoo sa se plimbe cu Jaguar-ul 🙄. Zeloși din astia de-si trag masca pe fata inainte de a-si inchide geamul si-si apuca volanul cu mănușa. Concluzia e ca eu inteleg ca trebuie sa ne ajustam modul de viata, dar decat asa, mai bine deloc.

EFEFED8A-8BB7-4BB5-8D73-F95751D81984BD10B3E9-2203-4CEB-AD94-5A96A2333BCD

Categorii:Jurnal

Francisca

20 de răspunsuri

  1. Faliment grabnic le doresc ! Astia chiar isi bat joc de clienti cu obsesia lor pentru botnita. In special pe caldurile astea, e crima si pedeapsa sa pui oamenii in oxigen deprivation.
    Dar cred ca stii deja ca legea spune ” masca obligatorie „, nu e deloc obligatorie.

    Apreciază

    1. Afara nu cereau sa ai, dar cand treceai prin interior, si trebuia sa treci, ca altfel nu puteai schimba traseul sa te intorci, trebuia sa ai masca. Eu am o masca la mine ca sa nu creada cineva ca sunt capoasa, dar nu am reusit sa o tin niciodata pe fata mai mult de 2 minute. Si nici nu o tin. Ori o scot, ori ma car dracu’ cat mai repede de-acolo.

      Apreciază

      1. Durerile de cap sunt tot simptom de oxigen deprivation. La fel si stare ade iritare si multe altele. In fact, oxigen deprivation e cam cea mai nasoala chestie pe care o poti face organismului si o consecinta directa e scaderea drastica a sistemului imunitar.
        Acuma, dupa citeva luni de botnita 8 ore/ zi la job, plus aia terifiati degeaba si care o poarta si pe strada si in masina, rezulta ca populatia va fi cu sanatate ain pioneze. Vorbesc de aia relativ sanatosi, ca pentru aia deja bolnavi e si mai nasol. In peisajul asta o sa vina frigul cu raceala , ori poate imprastie astia virusul ala pe bune in populatie. Botnita e un agent foarte eficient pe agenda depopularii ( pentru cine are ochi sa vada ), pentru cine nu … virusii sunt mult mai mici decit gaurile din tesatura botnitei …
        Apropos, producatorii de botnite medicinale spun ca trebuiesc purtate 20 de minute si apoi schimbate cu altele noi, ca se umplu de bacterii pe care le inhalam si e cam nasol.

        Apreciază

  2. Asa ne transforma guvernul in mincinosi. Dar da, cea mai buna pedeapsa e sa nu le mai dai bani astora. Mergi in natura sau la ferme. Ferme care vor fi vitale daca vei vrea de mancare in viitor. Pana le nationalizeaza 😀 si intram in epoca de aur canadiana.

    Apreciază

    1. Pai asa o sa si fac. Eu de data asta n-am platit ca mai era valabil pass-ul de anul trecut, dar daca si dadeam bani pe chestia asta, ma enervam inca si mai rau. Eu chiar sunt din aia de vor sa susțină economie canadiana in perioada asta (cumpar rochii 😎, iau cafeaua de la McDonalds 👍), dar nu asa. Regulile astea sunt moartea pasiunii si nu alta. Nu le contest, doar le evit. Adica nu ma mai duc.

      Apreciază

      1. Cand am fost la cules capsuni, ne-au zis ca se recomanda sa purtam masca, dar nu era musai. Oricum, daca activitatea la ferma e afara, eu nu vad sensul sa porti chestia aia pe fata. Eu numai in interior ma supun, si aia cu greu. Si nu ca vreau eu sa fiu interesanta, ci ca Veve are dreptate, imi fura din oxigen sau ceva se intampla ca eu nu o pot tine pe fata. Pe Bobi il ia repede cu dureri de cap, iar pe mine cu nervi. Serios, devin irascibila.

        Apreciază

  3. Eu am fost la un zoo mai mic . Aproape de noi , in Chatham. In afara de faptul ca erau inchise locurile de joaca pentru copii tot restul era la fel ca inainte . Greenaview Aviaries Park and Zoo. A fost chiar placut. Chatham a intrat deja in stg 3 asa ca si locurile de joaca si splash ul vor fi deschise de sapt asta . Cum la Detroit zoo nu vom merge anul asta Chatham ramane o optiune faina ptr copii .

    Apreciază

    1. Pentru ca e mai mic. La Toronto Zoo veneau zilnic mii si mii de oameni, nu aveau cum sa nu faca nimic. Ca nu-mi convine mie ce au facut, asta e partea a doua. Oricum, cu regulile astea eu n-am de gand sa ma mai duc acolo. Anul asta nu reînnoiesc pass-ul. Mai vedem la anul!

      Apreciază

      1. Mai , am fost la zoo la Toronto acum vreo doi ani . Chiar cu toata aglomeratia nu tin minte sa fi fost imbulzeala . Nu ca seara in Centru vechi sau ca pe Lipscani :)) Era loc destul sa nu dai unul peste altul . cred ca si exagereaza in unele locuri.

        Apreciază

      2. In weekend veneau mii de oameni cum ziceam, dar Toronto Zoo e cat un sat. Ajungem din nou la ce discutam data trecuta, e spatiu f mare, de aia nu era îmbulzeala. Dar adunandu-se atata lume la un loc ei considera ca e cu potențial de răspândire, de aici regulile astea. Acum nu mai vine atata lume pentru ca ne obliga sa ne rezervam ora la care vom merge sa vizitam. Cand trece de un anumit numar de persoane, gata, nu te mai poti duce. In conditiile astea, nu inteleg de ce au inchis trasee pe acolo?! Era suficient sa fim mai putini. Dar probabil ca sa nu stam mult, sa vina si altii, si, in felul asta sa faca ei mai multi bani. Nu-i condamn, ca trebuie sa traiasca din ceva si animalele alea, dar de la mine bani pentru experiente din astea penibile nu mai vede nimeni.

        Apreciază

      3. Asta e motivul pentru care am renuntat sa merg la African Safari anul asta . Te obliga sa parcurgi traseul cu masina intr-o ora . Nu au deschise celelalte facilitati … sa fac 3 ore pe drum doar pentru o ora jumate de stat in parc in masina parca e prea mult . Nu e ceva sa imi doresc .

        Apreciază

      4. Nici noi nu ne mai ducem pentru ca autobuzele alea cu geamuri mari cu care te plimbai printre animale nu merg in perioada asta. Cu masina personală nu m-as fi dus pentru ca mi se pare prosteală. Tot fun-ul erau autobuzele. Eu cand am vazut si la zoo pe unii plimbandu-se cu masinile pe acolo, mi-am facut cruce.

        Apreciază

  4. Francisca, uite-te la minutul 5.00, asta au dat in judecata guvernul si televiziunea de stat din cauza legii cu Covidul, merg cu dovezi in instanta despre ce dezastre in organism produce masca si enumera citeva la minutul in cauza. Ca nu se judeca cu guvernul pe basme, gen a zis Veve ca masca produce oxigen deprivation si alte alea.

    Apreciază

    1. Sa nu exageram . Daca ar fi asa nu am avea medici/ asistente care sa ajunga la pensie dupa cat purtam masca . Nici mie nu mi se pare comod , nici estetic , nici moral … dar nici nu iti produce damage daca o porti corect .
      Nu se poarta in are liber ,decat daca poate esti la o ingesuiala den concert, nu se poarta tot felul de textile de proasta calitate . Nu o porti ca imbecilul cand conduci ( useless) … sau cand te plimbi prin parc … sau cand biciclesti … vazut si crucit .
      Dar daca porti o masca chirurgicala , in interior , in special crowded space , poate reduce transmisia . Si nu iti produce damage .
      E inconfortabila dar nu te omoara si nu iti produce boli . Poti sa te judeci in lumea si ziua de azi cu cine vrei si despre ce vrei … asta nu inseamna ca si castigi . Da sunt persoane care din motive medicale nu o pot suporta . Boli respiratory, dermatologice , psychiatrice dar daca totul e in limite normale e suportabila pe perioade scurte de timp .
      Cred ca exagerarile sunt cele care fac cel mai mult rau in aceasta perioada… in ambele sensuri .
      Altele sunt greselile facute in nebunia asta de guverne , presa , medicina . Masca e cea mai mica dintre toate .

      Apreciază

    2. Mie imi vine in cap dentista mea care avea masca pe fata toata ziua inca dinainte de pandemie. Eu nu o pot purta mult timp, dar pare ca sunt si oameni care o suporta mai usor. Eu o port doar in interior, in spații aglomerate, si numai masca chirurgicală. Cârpițe din alea nu-mi pun pe fata, si nici daca sunt in aer liber. Nu stiu cum va fi la mine la job cand ma voi intoarce, dar din ce vad eu prin magazine, lumea poarta masca la greu. Nu stiu cat damage produce, dar mie e clar ca nu mi-e prea bine cu ea cand o tin mai mult.

      Apreciază

  5. Eu urmaresc zilnic numerele oficiale de Ottawa. Nu stiu cum se face, dar de vreo sapt numerele au spiked, sintem la 90 de cazuri active (de la 46 acum 2 sapt). Intamplator masca a devenit obligatorie tot acum 2 sapt. Coincidenta sau nu, numerele erau in scadere pana sa puna ne botnita. Si rar vedeam pe cineva cu masca sau manusi, asta la vreo 2-3 sapt dupa ce incepuse stage 2.

    Exista o mare diferenta intre cloth mask si medical mask. Niciuna nu e facuta pt a fi purtata permanent though si cand ma uitam la lumea iesea din magazin, punea masca sub barbia transpirata se urcau in masina, conduceau pana la urmatorul magazin, unde isi repuneau masca pe nas, ca sa inspire toata cultura de bacterii si microbi adunata intre timp. Dupa ce trece nebunia cu covid, putem sa pastram mastile obligatorii? 😀 Ca oricine poate sa aiba tbc, rujeola, pojar, hepatita etc si sa prevenim. De fapt, pana nu eradicam aceste boli infectioase, mastile ar trebui sa fie obligatorii. Stiu ca ar dura sute/mii de ani dar e pt binele tuturor 😀

    Apreciază

    1. Spike se datoreaza cresterii numarului de testari si al socializarii de vara . La noi a crescut in country datorita lucratorilor agricoli sezonieri . Cei mai multi din Mexic si care stau in conditii de ” camin” .E destul sa se imbolnaveasca unul ca imediat se imprastie . Se declara outbreak si se testeaza masiv . Cei mai multi asimptomatici . Si asa apar cresterile .
      Masca , purtata corect , te protejeaza . Daca tu o porti corect te protejezi . Daca X nu o poarta sau nu o poarta corect este responsabilitatea lui … cred ca e momentul ca responsabilitatea sa se intoarca la individ …
      Responsabilitatea meducala trebuie sa se indrepte catre studierea mecanismului de actiune al bolii , al mecanismului de tratare corect .
      In my opinion( humble:)) in toate aceste luni s-au facut multe greseli de tratament si nu m-ar mira ca un procent oarecare sa fi dat coltul datorita tratamentelor . Cum s-au facut putine autopsii va fi greu de discernut in viitor . Dar de acum ar trebui sa se dedice mai mult timp autopsiilor si a cercetarii dedicate tratarii …. Vaccinul va fi o alta poveste . Sper sa fie dar istoria medicala imi spune ca nu am reusit sa avem vaccinuri antivirale intodeauna si daca nu ma insel niciodata ptr un coronavirus .
      In plus massmedia s-a hranit si imbogatit la greu lunile astea pe baza inducerii unui sentiment de teama si panica . Inconstienti , nu realizaeza ca vor omora gaina care face oua de aur . Omorand economia isi vor omora sursa de bani din viitor .
      La fel ca si in cazul celor care au fugit catre CERB la noi . Care ar vrea sa stea la nesfarsit pe el . I-a durut in basca de angajator . Or sa fie destul de socati cand se va incheia CERB si vor descoperii ca nu mai au job la care sa se intoarca .
      Inceperea scolii , care sper ca va fi una la fulltime , va fi un mare challenge. Iar miza este sanatatea mintala a unei generatii .

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: