Meniu Acasă

Mulțumită lu’ Covid…

Am citit la cafea un articol pe un blog de mămici si povesteau unele cum si-ar dori ele sa stea cat mai mult cu copiii lor in detrimentul a ceea ce au de facut, prin casa sau pentru jobul de acasa, dar nu-si permit sa neglijeze obligațiile si-atunci, cele norocoase, lăsându-i in grija altcuiva, isi fac treaba, cele vai de steaua lor, adica fara vreo soacra pe-acasa, care sa se uite dupa ei (si dupa ele), fac si una, si alta, innebunind putin cate putin. Chiar daca zic asa, mai (putin) funny, sa stiti ca le inteleg. Ma rog, atat cat pot din postura uneia care nu-i in situatia lor! Acum, ma laud, dar sa stiti ca nu am niciun merit in asta. Pur si simplu, s-a intamplat ca jobul sa fie de-asa natura, sa nu ma solicite cand vrea el, ci cand pot eu, unde mai pui ca de-atatia ani facandu-l, experienta ma ajuta sa-l fac si mult mai repede decat altii in locul meu. Ca atunci cand batatoresti acelasi drum în fiecare zi de 7 ani acus, normal ca-l stii si cu ochii închiși. Asa se face ca eu, posesoare de job full-time, ies cu Cati si cu orele pe coclauri cand numai căprioarele sunt pe afara, pustietatea din jur explicându-mi-o ca oamenii sunt la lucru, chiar si de-acasa, ca de coronavirus nu cred ca-i mai e teama nimanui. Vecina, care e in concediu maternal si cu care mai ies din cand in cand, se si mira, daca nu cumva nici nu ma credea, ca eu inca am job, pentru care, da, i-am raspuns ca m-a intrebat cu aceeasi mirare, sunt plătită ca si inainte. Dar cum ii ziceam si ei, spre deosebire de altii, jobul meu ma asteapta. E acelasi lucru daca il incep la 9 sau la 3, daca pana la sfarsitul zilei l-am terminat. Si-l termin, ca am avut si review in carantina asta, si concluzia lor a fost ca, desi sunt cu un copil mic acasa (numai pe-acasa nu-s!!!), “she didn’t miss anything” 😉. Curat nu fac, mancare nici atat, de dimineata si pana pe la 3, 4, cand mi se încheie programul de huzur, sunt doar a Catiusei si ea a mea. Dar nici dupa 3, 4 situatia nu-i mai gravă, atata doar ca trebuie sa mai si muncesc. Dar fara Cati pe capul meu, ca vine Bobi acasa si o pune pe umerii lui si se duc afara, ea jucând fericita la doua capete. Ca si mine, de altfel. Cum ziceam, si cu scuzele de complezenta, e cea mai frumoasa perioada din viata mea!

Categorii:Jurnal

Francisca

1 răspuns

  1. Ce frumos! Am 3 copii – mai mari decat fiica ta – si lucrez de acasa in aceasta perioada. In Bucuresti. Fix cum spui si tu…de fapt…in masura in care nu se va intampla nimic rau cu cei apropiati si dragi mie cred ca perioada asta va fi cea mai frumoasa din viata mea pe langa cele pe care le-am petrecut cu copiii acasa in concediul de crestere al lor. Nu spun ca nu este greu caci este…de la 2 copii in sus, relativ mici – adica nu adolescenti – nu-i usor deloc dar e foarte, foarte frumos. In plus si eu am noroc sa pot lucra doar cateva ore pe zi…in restul timpului fiind mereu cu ei. Acum, de cand s-au relaxat masurile (desi cifrele cresc mai rau decat inainte de 15 mai cand ne-au dat drumul din case fara declaratiile pe propria raspundere) iesim afara zilnic multe ore, facem sport…Nu stiu cat va mai dura, nu-mi doresc sa continue toata nebunia asta mai ales ca sunt oameni ce mor dar…pentru mine, daca nu vor exista victime dintre oamenii pe care ii cunosc…va fi o perioada de care imi voi aminti cu drag.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: