Meniu Acasă

Ce am invatat din carantina asta

Citeam acum un articol in care autorul se intreba si comentatorii răspundeau daca lumea a invatat ceva in astea 2 luni, aproape 3 acus. Si mi-a placut comentariul unuia care zicea ca el a invatat ca nu vrea sa se mai duca niciodata la birou. NICIODATA. Chiar asa se exprima, cu caps lock. Iar eu i-am dat un thumbs-up la cele inca peste suta pe care deja le avea, ca si eu tot asta am invatat. Au fost cateva chestii in carantina asta, care pe mine ma fac sa-mi doresc a nu se mai termina niciodata. Evident, sunt cauze si mai multe, si mai serioase, pentru care trebuie sa se termine, dar macar in adâncul sufletului meu imi doresc sa mai tina din cateva motive. Carantina nu va tine cont de motivele din sufletul meu, asa ca cei care sunteti supărați pe statul asta in casa, nu dati vina pe mine. Prin urmare, mie mi-a placut la nebunie ca am putut sta cu Cati acasa, iar din motivul asta ma rog in fiecare zi ca grădinițele sa nu se deschida. Evident, pot sa n-o duc la gradinita, chiar daca se deschid, dar e mai confi sa am pretextul asta. Si un motiv serios, de altfel, sa nu ma intorc degraba la birou, chiar daca la mine la job a inceput reîntoarcerea. 20% intr-o prima faza si doar 4 zile pe saptamana, 40% in a doua faza mai tarziu, 3 zile pe saptamana. Ce vreau sa intelegeti de aici e ca eu am un job super misto, la care mi-a fost intotdeauna drag sa merg, dar ca in carantina asta am descoperit, pur si simplu, inutilitatea plecatului de acasa, cu tot calabalacul pe care il presupune, doar ca sa am de unde ma intoarce. Atat. Chiar daca si acum tot dimineata ma trezesc, nu mai pot intelege, si pana intr-un punct, nici accepta, imbecilitatea zilelor de cârtița. Acelea care se repeta la nesfarsit, de pana si in metrou, printre miile de oameni, recunoșteam fetele necunoscuților cu care calatoaream zilnic la aceeasi ora. Nu fac nimic special acum, de fapt, exact ce faceam si inainte, dar le fac in ritmul meu, motiv pentru care ma simt mai libera, si, desi uneori ma apuca si 10 noaptea in fata calculatorului, parca nici n-am job. Imi este mai greu acum si cu Cati, si cu jobul in acelasi timp, nu va imaginati altceva, sufăr de o lipsa de timp ca niciodata inainte, dar imi este mai bine. Bine, pe Cati, oricat mi-ar placea mie, si mai ales ei, sa mai stam acasa împreuna, tot o voi duce la gradinita la un moment dat, dar asta nu are legatura cu cat imi e mie de greu sa ma descurc asa, ci cu ea, ca are nevoie de locul ala din punct de vedere educational. Eu sa ma duc la birou insa nu am nicio nevoie. NICIUNA. Ca sa copiez stilul comentatorului care m-a inspirat in dimineata asta. Asta e cel mai important lucru pe care l-am invatat eu in carantina, au mai fost si altele, dar am scris chestia asta pe fuga, la cafea, si pentru ca nu s-a trezit inca șefa. Cand se trezeste, incepe: adu-mi cereale cu lapte, pune-mi Mickey Mouse (in timp ce se uita la tv, eu da-i fuga si deschide calculatorul, mai si raspunde rapid la un email, ceva) si tot asa pana la noapte. Dar tot n-as da viata asta pe cea dinainte. Strict din punctul asta de vedere, ca sa nu avem discuții 😉

Categorii:Jurnal

Francisca

14 răspunsuri

  1. Mai si eu , si sefa mea am cam vrea sa stam acasa dar nu ti-ar place sa nu ai la cine duce copilul cand e bolnav . Ar mai fi multi carora le-ar place sa stea acasa dar nu ar mai fi cine ne pune pe masa laptele , cerealele, si multele altele . Intr-o lume ideala poate ar fi fain sa stam si sa nu facem decat sa ne bucuram de rasarit si compania copiilor …. dar nu traim intr-o lume ideala . Si nimic nu vine din nimic . Iar daca vrem un anumit sttandard de viata trebuie sa mmuncim . Daca prin abstractie nu ai fi lucrat in ceva ce se preteaza a lucra de acasa … a-i fi renuntat la job ?
    O alta fateta este ca este diferit in diferite etape . Acum pruncii sunt mici , se bucura de compania ta . Dar pe masura ce cresc vor avea nevoie din ce in ce mai putina de tine . Daca acum nu iti cultivi si o alta viata , alte pasiuni va fi trist sa iesi din centrul universului ei cum e acum fara un back-up. Copii cresc si vor viata lor . Iar tu trebuie sa ai viata ta astfel incat sa nu fi nici singura , nici compatimita, nici tentatata sa orbitezi in jurul lor . Nici mie nu mi-a iesit perfect mereu . A-i lasa sa isi traiasca viata e unul dintre cele mai grele lucruri . A-i vrea mereu sa ii ocrotești de greseli si greutati .

    Apreciază

  2. Pai tie ti-ar placea dar nu se poate, iar mie imi place si se si poate. Asta in legatura cu jobul. In legatura cu ce zici de copii, e un sfat ala sau ce vrei sa zici cu chestia aia? „Daca acum nu iti cultivi si o alta viata , alte pasiuni va fi trist sa iesi din centrul universului ei cum e acum fara un back-up.’ – despre mine vorbesti?

    Apreciază

    1. Nu despre cineva anume . Si nu e un sfat. Tu faci cum simti acum .
      Am cazut eu deseori in greseala de a ma focaliza excesiv pe copii . Am realizat uneori dureros ca nu e intelept . Ca trebuie sa ramai tu inainte de a fi mama . Iar cel mai fericit in urma acestei abordari este chiar copilul . Poate nu la 3 ani desi daca o o vezi pe Rachel Maria pentru independenta ei la 3 ani spre deosebire de Rafael la aceeasi varsta :))) … dar dupa 5 sigur vor sa isi castige independenta 🙂 Si au dreptate .

      Apreciază

      1. Ok, am inteles din prima ce zici si sunt si de acord, doar ca nu inteleg ce legatura are textul meu cu independența copiilor. A si ca veni vorba, nu, nu exista copii independenți la 3 ani. Sunt de acord ca unii poate sunt mai putin mămoși decat altii, dar aia nu e independența. Copiii aia care cresc la 3 ani “independenți” sunt doar lăsați de izbeliște, atata tot. Si nu vorbesc din carti, ci am vazut cu ochii mei rezultate. Vai de capul meu!!! Copii care se joaca singuri la 2 ani ca sărmanii n-au avut cu cine altcineva si asa s-au invatat. Dar agresivi, plini de tantrumuri si alte chestii din astea cu care eu nu m-am confruntat ever. Nu inteleg de unde ai tras tu concluzia ca daca mie imi place sa stau cu ea la 3 ani nu o sa fie independenta, iar eu o sa sufăr de depresie. Asta e ca aia pe care o ziceai dupa ce am nascut, ca daca o tin in brate si dorm cu ea o sa ajunga la psiholog. Lol.

        Apreciază

      2. Iar chestia asta ca trebuie sa raman eu inainte de a fi mama, pfuuu, sa fim noi sanatosi de cate ori n-am vazut asta pe internet, dar ce sa vezi, acum sunt in primul rand mama. Ca asta am ales eu.

        Iar apropo de focalizat pe copii, de cand a inceput carantina asta, stiu pe unii care isi parchează copiii cand la un bunic, cand la altul si zic in acelasi timp, tot ei, ca abia asteapta sa inceapa gradinita sa ii duca acolo, ca nu mai rezista cu ei prin casa. Sper sa nu ajung niciodata asa, nu de alta, dar mi-ar fi scarba de mine. Ca sa nu mai zic ca aia nu rezista cu copiii lor in casa din fix cauza lor. Eu n-am problema asta. Eu am un copil cu care mi-e mai mare dragul sa-mi petrec timpul. Face si ea tâmpenii, ca e copil, normal, dar niciodata din alea care sa ma aduca la disperare. Dupa fapta si rasplata, despre asta e parentingul.

        Apreciază

      3. Ca de obicei interpretezi ca un atac Francisca . Nu este un atac . Ci doar un schimb de experiente intre doua femei . Una de de 30 alta de 55 . Crezi ca acum cu nepotii nu sunt tentata sa fac la fel ? As petrece cu ei fiecare secunda din univers dar experienta de la 30 imi spune ca nu e bine 🙂
        Tantrumuri , agresivitate ? Nu asta inseamna independenta . Independenta este cand vrea ea sa faca in ritmul ei lucrurile . Ea nu permite sa fie ajutata la îmbrăcat , dezbracat , clean up . Pe cand frate-su asteapta daca se poate sa il ajute ea nu numai adultii :)) De jucat se joaca singuri in multe cazuri si asta nu e un lucru rau . Asa se construieste independenta . Sunt momente de joaca intre copii si momente de joaca cu adulții. Fiecare are rostul ei . Dar daca ma uit in urma acum , fara bucuria profesiei pe care am avut-o m-as fi simtit neimplinita . Am vrut sa renunt la ea la un moment dat cand aveau copiii 3,5 ani … Era infernal sa te imparti intre ei , studiu si job …Am avut norocul unei profesoare in varsta care a tras de mine atunci si m-a tarat literalmente prin toate . Cand am terminat sefa de promotie un an mai tarziu mi-a zis ca asta e motivul pentru care a facut-o . Si a avut dreptate . Mi-am iubit meseria cu pasiune . Iar copii au crescut in armonie . Destul sa ii am aproape si acum . A meritat efortul.

        Apreciază

      4. Nu interpretez eu ca un atac, ci asa te exprimi tu. De ca si cum ai sta undeva la înălțime si le-ai sti pe toate. Sorry, nu e un atac. Mie nu-mi plac predicile. Schimb de experiente inseamna ca eu sa zic experienta mea si tu sa o zici pe a ta, nu sa-mi spui mie cum sa fac, pentru ca asa ai facut tu (sau banuiesc ca ai facut, ca asta nu spui exact). Asta aleg eu singura sa fac daca consider ca e cazul. Daca cineva interpretează ceva, aia esti intotdeauna tu, si întodeauna cum iti pică tie mai bine. Ca si acum, de altfel… Am zis eu undeva ca vreau sa renunt la job? Am zis ca imi place sa lucrez de acasa pentru ca ce sa vezi, imi place sa fac treaba in ritmul meu, care este, de obicei, mai rapid. Acasa sunt mai productiva si mai eficientă. Stau la job 8 ore si inca 2 pe drum ca sa fac ce fac acasa in 4 ore. Really? De ce ar trebui sa-mi placa asta?! Ma întrebai daca munca mea nu se preta la lucrat de acasa, ce faceam, renunțam la job? Ti se pare ca am renuntat eu la job, atunci cand nu puteam lucra de acasa? Tragi concluzia ca as avea un copil “dependent”, ca imi place mie sa stau cu ea la 3 ani. Daca ce spui tu inseamna independenta, pai si Cati stie sa se îmbrace singura. Cateodata vrea, cateodata nu, e independenta sa faca ce vrea ea.

        Apreciază

      5. Nici un moment nu am intentionat sa te atac . Ci doar sa iti arat o alta fateta a vietii . Tu esti cea care trebuie sa alegi ce ti se potriveste . Ce ti-am spus este ca nu putem fi toti la fel . Ca lumea s-ar duce de rapa daca toti am vrea sa lucram de acasa 🙂 asta nu inseamna ca nu este o idee tentanta . Nu am spus nici un moment ca este dependenta . Doar ca va dori independenta mai repede decat crezi tu . 🙂 Poate dupa pandemia asta , veti veni odata inspre Windsor . Sunt lucruri faine de vazut . Si la o cana cafea vom avea ocazia sa iti arat ceea ce acum , virtual , este greu de explicat.

        Apreciază

      6. „Doar ca va dori independenta mai repede decat crezi tu„ – ce cred eu e din nou interpretarea ta, pentru ca stiu si eu foarte bine ca asta se va intampla, doar ca tocmai de aia vreau sa stau acum cat mai mult cu ea, pentru ca mai tarziu nu voi mai avea asa ocazie. Iar daca era valabil ce ziceai tu cu renuntatul la job, puteai sa te gandesti ca daca era asa cum ai spus tu nu o duceam la gradinita cand avea 1 an si nici nu mergea, renuntam la job si stateam cu ea acasa, ceea ce sub impulsul hormonilor am si vrut sa fac. Nu-mi pare rau ca nu am facut-o, dar nu-mi pare nici bine ca am dus-o la cresa la 1 an. Iar acum, desi stiu ca pentru unii e greu de inteles, eu nu sunt casnica. Am JOB FULL TIME, dar si bucuria de a sta cu Cati cat mai mult. Despre asta vorbeam eu in text si e pacat ca a trebuit sa vina o boala peste noi ca sa se intample asta. Dar indiferent de context, nu pot sa nu ma bucur ca se intampla. Strict din punctul asta de vedere. Repet ce am mai zis deja, ca poate nu s-a inteles din prima.

        Cat despre copii, nu ma intereseaza metodele de parenting ale nimanui. Metodele mele vorbesc prin copilul meu si pana in momentul asta, I did a great job. Nu mananca legume, e drept, dar ce sa fac, nici ea (sau eu?) nu-i perfecta.

        PS: Multumesc de invitatie. Poate vom ajunge vreodata si in Windsor. Sunt multe locuri pe care mi-ar placea sa le vizitez in Canada si probabil vom incepe chiar de anul asta, ca tot avem un pretext atat de bun de a calatori local.

        Apreciază

  3. Te asteptam 🙂 . Nimeni nu te critica desi asa ti se pare. Esti o mama grozava . Personal imi place la tine cum redscoperi bucuria copilariei impreuna cu ea .
    Doar ca poate e interesnt sa vezi si alte fete ale experientei . Personal mi s-a parut dur raspunsul profesoarei mele atunci . Cativa ani mai tarziu , cand ea nu mai era deja – a murit de cancer la doi ani dupa absolvirea noastra – i-am fost recunoscatoare.
    Spor la treaba 🙂 .

    Apreciază

    1. Am iesit acum afara cu o vecina cu copiii si exact asta spunea si ea, ca asta a fost cea mai grozava perioada pentru family time. Lasand la o parte dezavantajele pandemiei asteia, pe care eu nu le-am contestat niciodata, sunt perfect de acord cu ea. Din punctul asta de vedere a fost cea mai misto perioada de multa vreme incoace, tocmai pentru ca am avut ocazia sa petrec atat de mult timp copilul si cu sotul meu. Noi ne bucuram unul de altul cel mai mult. Mai citeam pe internet cu pandemia asta le-a distrus unora relatia cu partenerul, cum si-au dat seama ca au acasa niste copii enervanti si cate si mai cate. Mie, dimpotriva, mi s-a parut cea mai tare, si chiar daca tanjesc dupa viata de dinainte pentru alte lucruri, din punctul asta de vedere, asta de acum e perfecta.

      Apreciază

  4. De multe ori ma abtin sa-ti povestesc din experienta personala. Ca sa nu te intristezi.
    Bucura-te de ce ai acum cat de mult poti( ai facut f bine ca ai tinut acest blog ca sa-ti aduci aminte).
    Dar( si-mi pare tare rau ca trebuie sa ti-o spun) vor aparea si dureri(mari) cand puiul tau va deveni adolescent/adult. E legea firii si e normala mai ales daca vei creste o fata independenta si descurcareata(cu vointa puternica). Si tu ti-ai lasat parintii in urma- ca noi toti dealtfel.
    Mersul la job e relatia ta sociala cu adulti.
    Daca reusesti sa gestionezi relatia femeie-mama, durerea va fi atenuata. Daca ai fost doar mama, suferinta e enorma. Eu nu am crezut. Nimeni nu crede pana nu simte pe pielea proprie.
    Eu am o jumatate perfect compatibila cu mine( mai ales fizic) pe care o iubesc f mult( nu am negliat niciodata relatia de cuplu) si am avut mereu o viata sociala buna. Cu toate astea mi-au trebuit 7 ani ca sa trec de sindromul cuibului gol

    Apreciază

    1. Mersi Mad ca impartasesti din experienta ta. Sindromul cuibului gol este, dupa parerea mea, ceva absolut normal, si nu cred ca o simt doar cele care au fost mame casnice, ci toti cei care s-au implicat foarte mult in rolul de parinte. Inclusiv tatii. Partea buna e ca eu si Bobi suntem pe aceeasi lungime de unda in ceea ce priveste copilul, la sensul ca incercam pe cat posibil sa nu ne neglijam pe noi, dar nici nu-l excludem niciodata din planurile noastre. Evident, nu ne mai putem purta ca inainte pentru ca nu mai suntem ca inainte. Inainte eram un cuplu, acum suntem o familie.

      Apropo de faptul ca si tatii simt sindromul cuibului gol, uite un articol cu celebrul Gordon Ramsay, care a trecut prin asta cand a plecat fiul lui la Universitate. Eu cred ca e absolut normal sa simti asta ca parinte, dar daca si constientizezi ca asta nu trebuie sa ingradeasca niciodata libertatea copiilor de a-si trai viata cum vor ei, inclusiv departe de tine, atunci nu e nicio problema. Ca suferinta e mare, te cred, dar nu cred ca avem ce face decat sa o acceptam ca parte din viata.

      https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2018/oct/25/how-to-cope-empty-nest-syndrome-children-move-out-gordon-ramsay

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: