Meniu Acasă

Jurnal de criza (10)

Doamna doctor De Villa ne-a zis ieri sa ne pregatim sa stam pe-acasa inca vrei 3 luni de-acum incolo. Eu va zic sincer ca pe mine nu ma deranjeaza. Nu e cea mai placuta situatie, la modul ca o facem din obligație, dar nu fara placere. In afara de faptul ca ziua mea de munca incepe de pe la 3 incolo si se întinde pana seara mai tarziu, deci ca am inceput cumva sa lucrez schimbul 2, covidul asta mie mi-a arătat ca nici inainte viata mea nu era perfecta. Ma duceam la munca in acelasi timp in care se ducea si Cati la gradi, tânjind sa stau cu ea si plătind pentru asta si jumate de salariu. Tin minte ca atunci cand a facut un an, singura solutie a fost sa ma intorc la munca si pe ea s-o duc taras, ca inca nu mergea, la cresa. Sau sa stau cu ea si sa renunt la job, cand, in realitate, uite, mai era si calea asta de mijloc pe care insa nimeni, dar nimeni, n-o luase in calcul, desi împăca foarte bine si capra si varza. Acum Catiusa e mare, luna viitoare face 3 ani, si trebuie sa mearga in colectivitate, dar la un an nu trebuia, am fost doar nevoita s-o duc pentru ca lumea era, din strict punctul asta de vedere, cu capul in jos. Abia acum e mai normala. Nu e deloc o exagerare ce zic eu aici, senzația asta vine doar din faptul ca o spun cand lumea are probleme mai mari decat frustrările mele.

In fine, mai voiam sa spun ca tanti asta De Villa, care are tot timpul o privire foarte adormita, la plimbat câinii ne-a dat voie sa ne ducem. Eu am o gradina mare in spatele blocului, cu peluza si arțari, pe care voi incepe de azi s-o vizitez in fiecare zi. Sa mai bata Cati o minge si sa alerge mai mult decat intre un perete si altul al sufrageriei. N-a dat caldura si firul ierbii inca si de aia n-am iesit pana acum, decat o singura data saptamana trecuta cand am vazut ca magnolia avea bobocei. Si cand, exact ca atunci cand se ia curentul in oras si incep sa se vada stelele, cu traficul oprit pe Yonge, am auzit pe-aici si păsărelele.

C0F46E47-BFD7-4DFB-AB6C-1ED197BF468FAzi ne-am jucat “ascunsa” pe dupa copaci, dupa ce zilele trecute ne-am pitit numai pe dupa paturi 🤪

Categorii:Jurnal

Francisca

13 răspunsuri

  1. Ai noștri au curți in care se joaca , la mine e un adevarat parc, leagăne , tobogan, casuta intre copaci . Cu toate astea seara , Bella plange dupa scoala si antrenamentele de gimnastică. A mai fost la sala de gimnastica dar o vrea cu colegele ei de antrenament . Peste 2 saptamani face 6 ani . Visa un „tort de capsuni cu gimnastica ” impreuna cu colegele ei de la gimnastica . Nu cred ca tortul va compensa tristetea absenței . Si ea are norocul unei familii mari cu 4 copii pe care ii aducem impreuna macar o data la 2-3 zile pentru locuim la o strada distanta . Nu subestimati tristetea singuratatii unui copil . Desi ei nu verbalizeaza , nu stiu sa atinga ce ii doare , sa exprime sentimentele ….cu toate astea izolarea ii face sa se simta rau fara sa poata explica asta precum un adult .
    Cei mici , care sunt de o varsta cu a ta cer sa iasa din casa , cer sa mearga la Bella , in parc . Au o casa mare , o curte , au o a doua casa in care pot merge dar le lipseste socializarea . Asa ca nu iti fa iluzii ca nu o vom lua razna in aceasta carantina inutila . La sfarsit vom numara acelasi procentaj de victime ca si Suedia sau Israel dar vom suferii economic si vom cheltui bani pe psihiatru .
    De acum sa vezi morti ca au inceput cazurile in residence de batrani .

    1. Cati nu e deloc trista de situatia asta :)). Cred ca n-a fost niciodata mai fericita ca acum. Ei i-a placut la gradinita, dar niciodata mai mult decat cu noi acasa. Bobi la un moment dat chiar imi spunea ca a citit el ca li-i dor copiilor de colegii de scoala si radeam ca nu e si cazul lui Cati. Daca ar fi mai mare cu siguranta ar fi la fel, dar deocamadata pentru ea noi suntem universul care ii ajunge.

      1. Deocamdata . In plus ea nu are experienta unei familii cu mai multi copii . Ar trebui sa ii vezi pe toti trei , Bella aproape 6 , Rachel si Rafael 3 cum se joaca ore in sir de-a te miri ce :)) Joaca intre copii din familie e un univers SF . Se cearta , se impaca , fac tabere se alearga , uneori fara rost . Fac sleepover . Sunt norocosi ca sunt mai multi … cu toate astea inca 2 saptamani si se vor vedea semnele de izolare daca vom fi atenti . Nu o spun eu ci psihologii . Trist este ca este un sacrificiu inutil . Mergeti cu ea si alta parte . Am inteles ca nu e interzis sa iesi in grupuri mai mici de 5, undeva izolat , pe vreun trailer .

      2. Pai de ce sa merg cu ea in alta parte, daca tocmai spuneam ca ea e foarte fericita asa? Poate ar fi un sfat mai bun pentru cei care duc lipsa socializarii.

      3. Nu ma refeream la socializare, sa se intalneasca cu altii ci la schimbarea mediului , macar ptr cateva ore, in aer liber . Azi aici a fost o zi de iesit in tricou afara . Sanatate curata .

  2. Legat de izolarea asta fortata, zicea cineva mai in gluma mai in serios „introvertitii atata au asteptat ! sa stea in liniste, cu cartile lor care asteptau sa fie citite, fara sa fie tarati pe la diverse evenimente” .

    1. Exact, eu ma recunosc in chestia asta. Imi dau seama ca situatia e foarte nasoala si era mai bine sa nu se intampla asa ceva, normal, dar in acelasi timp eu, personal, fiind mai introvertita de felul meu nu pot sa zic ca ma simt afectata psihic de izolarea asta. Dimpotriva, e o stare in care eu ma regasesc mai bine. Asta nu inseamnna ca ma bucur de ce se intampla, ci doar ca exista si oameni pe care izolarea, pur si simplu, nu ii afecteaza. Mie din toata povestea asta, nu socializarea imi lipseste, ci faptul ca nu ma pot duce unde vreau eu.

  3. M-am uitat acum la emisiunea lui Radu Banciu si zici ca mi-a citit gandurile, doar ca s-a exprimat mai bine decat mine. A zis ca lui abia lucratul asta de acasa i se pare normalitatea si dupa toata povestea asta cu virusul, de ce ne-am mai intoarce la ce nu ne placea? „Am intrat in alta lume. De ce s-o parasim asa usor?” Pai exact asta ma intrebam si eu.

    1. Asa ziceam si eu inainte, ca ce fain e sa lucrezi de acasa. Acum insa, zau ca nu am timp deloc, nici sa ies la soare in pauza, ca sa zic asa, mai rau ca la serviciu. Ma scol in birou, ma culc in birou. Atat doar ca am scutit drumul pana la birou, dar parca sunt mult mai busy si nu reusesc as ma deconectez.

      1. Da, dar asta poate pentru ca sunt copiii acasa si trebuie sa te ocupi de toate deodata. Eu, de exemplu, in prima saptamana m-am simtit coplesita si depasita de situatie pentru ca incercam sa le fac pe amandoua in acelasi timp, ceea ce evident nu e posibil. Am decis de atunci ca in prima parte a zile sa ma ocup de Cati, iar in a doua, dupa ce se intoarce Bobi acasa, sa ma apuc de lucru. Functioneaza de minune. E adevarat ca las calculatorul deschis inca de cand ma scol si mai arunc un ochi pe email sau slack din cand in cand, dar asta doar pentru a raspunde imediat la ceva ce poate fi urgent, in rest, nu ma mai ating de el. Gandeste-te insa cand se vor intoarce copiii la scoala. Ce nevoie mai e realmente sa te duci pana la birou, cand poti sa faci toata munca de acasa? Mie mi-ar conveni ca atunci cand va incepe Cati scoala (peste un an si ceva), sa lucrez de acasa si sa nu mai fiu nevoita s-o dau pe la after-school and shit.

        Eu aveam si inainte posibilitatea de a lucra de acasa, dar nu m-a interesat pe bune niciodata pentru ca nu puteam sa o fac tot timpul. In plus, eram si foarte cretina cand credeam asta. Aveam colegi care lucrau cate o zi, doua de acasa…dar trebuiau sa vina totusi si la birou. Eu am cerut odata sa ma lase sa incep mai devreme si sa termin programul pe la 4:30. Era vara si voiam sa stau cu Cati pe-afara cat mai mult. Colegii mei din departementul de engineering au un program extrem de flexibil, vin si pleaca cum vor ei de la job. Pe mine nu m-au lasat pentru ca eu lucrez mult cu clienti de pe coasta de vest (Canada si SUA) si trebuia sa prind cat mai mult din fusul lor orar. Mi-au zis insa ca pot pleca mai devreme, daca continui sa lucrez de acasa. Nici asta nu am vrut pentru ca mi se parea ca imi dau programul peste cap. Acum insa sunt EXTREM de interesata de lucrul de acasa si voi insista foarte mult sa o fac pe viitor. Mie asta mi-a aratat deci covidul: ca o fi viata grea acum, dar nici inainte nu era perfecta.

    2. Si io la fel ! Daca inainte ziceam de lucrat acasa (desi la mine se putea), se uitau la mine la la urs. „cum sa lucri de-acasa ? vino aici la birou, sa incalzesti un scaun 8 ore” .
      Dupa ce trece pandemia, pt ca in mod sigur va trece cumva, de ce ne-am mai duce la birou ? Sa trebuiasca sa ne deslipeasca cineva cu spaclul de pe scaun …

%d blogeri au apreciat: