Meniu Acasă

La sirop de artar

Nu esti canadian pana nu-ți curge siropul de artar din gura. Sau prin vene, de la atatea pancakes înmuiate in “sos” dulce. Ca noua azi, cand am fost la Festivalul Siropului de Artar de la Mountsberg, doar unul din multele festivaluri închinate siropului, la inceputul primăverii, ca cele inchinate vinului, la inceputul toamnei, prin alte parti ale lumii. Acum “se culege” sap-ul, adica seva arțarilor, cea din care se obține siropul care a pus Canada pe harta deliciilor culinare mondiale. Pentru cei care nu l-ati gustat niciodata, siropul de artar are consistenta mierii de albine si gust de zahar ars. E delicios cu clătite americane, dar canadienii il mananca si cu carnati. Se poate prepara si in casa, desi nu e recomandat, decat daca ai curte, ca înăuntru s-ar putea ca apoi sa trebuiască sa văruiești.

Eu va pot da reteta, deloc secreta, dar pe care abia am aflat-o si eu azi. In primul rand va trebuie un artar. Sau mai multi, bineinteles, dar vorbim acum de putin sirop, preparat de gust. Dupa ce faceti rost de el, ii faceti o găurică, ii atârnați o găletușă si începeți sa-l mulgeti. Eu chiar am baut azi direct la de țâța copacului. Sap-ul, cum i se zice materiei prime, adica seva care picura in galetușă, e incoloră si are gust de apa cu zahar. Foarte putin zahar. Seva e 98% apa si 2% zahar. Ce trebuie sa faceti practic e sa scoateți zaharul din ea. Sau sa eliminați apa, ati inteles. Iar asta se obține prin fierbere. Fierbi seva cat o fierbi, iar dupa ce i se evaporă apa si capătă o culoare gălbuie, trebuie sa o muți intr-un recipient mai mic si sa fierbi iar la ea pana e gata. Stii ca e gata, cand temperatura de fierbere e undeva la 7 grade peste temperatura de fierbere a apei. Simplu ca buna-ziua. Sau si mai simplu, cand se îngroașă si se lipește de lingură.

Tehnologia de obținere a siropului de artar a evoluat foarte mult de-a lungul vremii, dar reteta e aceeasi. Simpla, dar nu la indemana oricui, Canada fiind cel mai mare producător de sirop de artar din lume. Si aproape singurul.

8607F74B-E0E5-4D5B-B1D9-ACEA45A77657D8A52DDC-6E3B-4BB2-B372-BB8F96F8E5D1AFBE210F-A2D1-4366-BAEA-3CDAFEA71B3CB9363748-6C0C-40E2-9E38-EB3E5B2B8D331C7CBD61-3A72-4AA0-91CB-99ACB6AFFBECA307A337-1CA9-4E91-9697-2523D849D6AE9FB0563C-3D00-42CA-91B6-6DC7B2A59EED08C5E367-0D2D-4A34-90F6-13ED215227097EE80996-2184-47F3-98BF-F31FE87C220F66C5CAE7-B163-4E88-9A20-C038BC0F9F28

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat: