Meniu Acasă

Catiusa – 2 ani & 7 luni

Apropo de postarea anterioara, trebuie sa mai spun ceva. Cand a facut Cati 2 ani si 7 luni nu am pus nicio poza din seria asta, pentru ca as fi ales-o pe una care era definitorie, dar prea privată ca sa o expun. Dar o pot descrie, ca sa se inteleaga despre ce era vorba. Am dus-o intr-o dimineata la gradi si chiar cand sa intram pe usa, mi-a zis ca ea vrea la buda. Ii zic, hai sa te duc. Intram si dau s-o dezbrac, dar ea ma împinge putin si imi zice: “no, me”. Ma dau la o parte si o vad cum isi trage langa buda step stool (nu stiu cum ii zice in romaneste), se urca pe el (eu mai sar o data sa o ajut, dar ea ma împinge iar), isi ridica intai bluza in sus si-apoi isi da pantalonii jos, se aseaza pe buda, isi face treaba, isi ia hârtia igienica si o foloseste, se ridica de pe buda, se da jos de pe step stool (greșind un pic ordinea aici), isi trage pantalonii pe ea (asta trebuia sa faca inainte de a cobori de pe step stool ca era riscul sa se împiedice cu pantalonii in vine), trage apa, trage apoi si step stool langa chiuveta si se spala pe maini cu săpun, se șterge pe maini (cu “tișiu”, cum ii zice ea), se da jos de pe step stool si se aseaza la final pe o băncuța de lemn ca sa citească.
La gradinite aici copiii sunt încurajați si învățați sa se descurce singuri. Pe moment ai putea gandi, ce idioți, de ce sa nu ajuți copilul sa faca lucrurile astea? Care-i nevoia ca la varsta asta sa se chinuie singuri? Asa gandeam si eu, ca o mama “grijulie”, pana intr-o zi cand am inteles mai bine, intamplator, intr-o discutie cu una dintre educatoare, dupa ce Cati tocmai isi pusese papucii invers si ne arata ca are “banana feet”. Aici nu e vorba de independenta, copiii nu invata sa stea la buda singuri ca sa stie sa o faca singuri si mai tarziu, asta ar fi prea putin, ci pentru ca nu exista lucru care sa-i bucure mai mult decat cel facut de ei cap-coada. Mi-a zis doamna ca astia mici sunt foarte mândri cand fac ceva ei insisi, bine, nu mai mândri decat sunt parintii lor de ei! 😉

Categorii:Jurnal

Francisca

6 răspunsuri

  1. Cind eram noi copii, pe la sate nu existau crese, ci doar gradinite, asa ca parintii care voiau sa scape de noi, ne parcau la gradinita grupa mica pe la 2 ani si un pic ( si repetam grupa mica anul urmator, dupa lege ), cu voia educatoarei. Singura cerinta era sa nu te rahatesti in pantaloni.
    Prin urmare, toti copiii de la 2 ani in sus stiau sa se ceara cind aveau nevoie la WC, se duceau singuri in fundul curtii unde erau niste cutii mici de lemn peste o groapa, se dezbracinau, isi faceu nevoile, se imbracinau si reveneau in sala de clasa. Era atit de firesc, incat nici un copil nu era mindru ca stie sa se rahateasca de unul singur, nici nu ne-ar fi trecut prin cap asa ceva. Partea cu spalatul pe maini a lipsit din peisaj pina cind am mers la liceu la oras, unde aveau aia apa curenta, privilegiu doar pentru oraseni.

    Tot la grupa mica ne dadeau tuturor , si celor de 2 ani si celor de 3, foarfece si ace ca sa coasem haine la papusi ( se cumparau din magazin gata croite ). Si coseam toti, faceam si nod, taiam, decupam hirtii, nimic special. Nu-mi amintesc sa fi fost vreunul care sa nu fi putut coase ori folosi foarfeca.

    Apreciază

    1. Hmmm, eu nu tin minte nimic din ce se intampla in viata mea la 2 ani. Textul meu nu e atat despre a nu mai face in pantaloni (ea nu mai face asta de pe la vreo 2 ani), ci despre a face lucruri ei insisi, fara ajutorul exagerat al parintilor, iar dusul la buda era doar un simplu exemplu. La 2 ani & 5 luni pusesem un filmulet cum stie sa se imbrace singura cu haina. Exista uneori printre parinti tendinta (absolut de inteles) de a face lucruri in locul copiilor, ca pentru ei, ca adulti, asta nu e mare lucru. Pentru copii insa asta e un mare accomplishment. Copiii aceia de care vorbesti tu nu erau mandri de ei ca stiu sa se duca singuri la buda pentru ca nimeni nu le-a aratat niciodata empatie in sensul asta. Si asa au si crescut. Fara sa aiba incredere nici sa se duca pana la buda, vorba aia. Nu-i un exemplu pentru mine.

      Potrivit studiilor, un copil e pregatit sa invete sa nu mai faca in pantaloni intre 18 si 36 de luni, depinde de fiecare. Nu e nimic genial la un copil care nu se mai caca pe el la doi ani, dar la nivelul lui, e o realizare, si da, merita felicitat pentru asta.

      Eu, again, nu-mi aduc aminte cand am invatat sa tai cu foarfeca, dar studiile spun ca un copil e capabil sa foloseasca foarfeca de pe la 4 ani si sunt perfect abili sa decupeze, urmand anumite contururi, abia la 6. Eu, personal, cred ca multi copii pot invata mai devreme, dar ca sa invete, mai intai trebuie sa fie expusi. Daca se intreba vreunii la ce bun asta? La faptul ca le dezvolta functiile motorii si coordonarea.

      Apreciază

  2. Fran, eu imi amintesc prima zi de gradinita ( 2 ani si 3 luni ) de parca a fost ieri. Pot povesti cine era in clasa, ce adulti erau, cine a vorbit cu mine, ce adult a incrcat sa ma invete sa joc Piticot, si ce alte jocuri ! Pot descrie si jucariile, o gramada de intimplari de la gradi din diferite clase cu diferite educatoare. Dar daca ma intrebi ce am facut alaltaieri … pauza !
    Habar nu am de la ce virsta incep alti oameni sa aiba amintiri, ori ce spun studiile si specialistii, dar stiu sigur ca de la 8 luni imi amintesc imagini si senzatii ca niste poze, iar de la 1 an si 4 luni am amintiri corente, intimplari, dialoguri, ca niste bucati de film, comparate apoi cu ale mamei, dupa ce am crescut.

    Apreciază

    1. Stiu ca ai mai scris despre asta, dar nu stiu ce sa zic, ca amintirile mele incep mai tarziu. Imi amintesc si eu chestii de pe la gradinita, dar eram mai mare (cel putin 4 ani) si nu sunt foarte detaliate. Am doar niste frânturi. Abia începând cu vreo 7 ani, amintirile mele sunt mai conturate.

      Am citit acum pe internet de la ce varsta incep oamenii sa aiba amintiri si tot asa am gasit, ca de pe la 3, 4 ani, dar amintirile mai clare incep abia de la 6, 7. Eu ma uit si la Cati care tine minte o chestie mult timp dupa ce se intampla, dar tot uita dupa cateva luni. Ea se uita mereu la poze si filmulețe de cand era mica si obviously nu-si mai amintește nimic. Daca vede poze de la petrecerea de 2 ani sunt convinsa ca nu-si aduce aminte ca i s-a intamplat ei. Eu insa ma gandesc ca uitatul asta la poze atat de frecvent ii va creea niste “false amintiri”, care nu sunt neaparat false, dar cumva la mana a doua. Ea nu mai tine minte ca i s-au intamplat chestiile alea, dar pt ca se uita mereu la ele, poate incepe sa creadă ca isi aduce aminte.

      In fine, am citit despre childhood amnezia, care e, de fapt, cauza pentru care adultii nu-si mai amintesc nimic din ce li s-a intamplat inainte de 3, 4 ani. Acum ca tu spui ca iti aduci aminte chiar si de la 1 an jumate, habar n-am, probabil ca sunt si oameni care au genul acesta de memorie. Chiar o sa mai intreb oameni in jurul meu sa vad care e varsta de la care incep amintirile lor.

      Apreciază

  3. Fran, eu cred ca depinde de la om la om asta cu amintirile. De cit de bine sta cu memoria de lunga durata. Barbatu’meu la 3 ani era mut ca un peste, daramite sa mai aiba si amintiri ! El are primele amintiri de pe la 7-8 ani, si alea frinturi, imagini.
    Insa din ce povestesti tu, Catiusa sta bine cu memoria de lunga durata. Partea interesanta e ca atunci cind esti foarte mic nu iti amintesti, insa dupa ce cresti mare, cumva creierul poate accesa memoria de cind era copil mic. Tare as vre asa stiu care e explicatia, insa pot doar sa constat realitatea. Eu cred ca pozele o vor ajuta mult pe Catiusa sa-si acceseze memoria din copilarie, atunci cind va fi adolescenta ori adult. Cumva, o sa fie factorul declansator.

    Apreciază

    1. In momentul asta Cati tine minte lucruri f mult timp, mult mai mult timp decat credeam eu ca ar fi in stare un copil sa tina minte ceva. Nu exagerez deloc, dar daca ea se uita la poze si filmulețe de cand avea sub un an o vad ca nu-si mai aminteste momentele alea. Dar am citit si eu ca intr-adevar cand esti adult, poti accesa, cu anumite tehnici, amintiri de cand erai foarte mic. Probabil ca amintirile exista undeva depozitate, dar e nevoie de ceva mai mult decat o simpla intoarcere a gandului in trecut ca sa le scoatem la iveală.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: