Meniu Acasă

30 de ani de la Revolutie

Nu stiu daca ati apucat sa vedeti documentarul Recorder, 30 de ani de democrație, dar daca nu, lăsați totul si apucați-va macar. Mie mi-a luat doua zile sa-l termin (are 3 ore, pe YouTube), din lipsa de timp insa, nicidecum de plictiseala, ca e cel mai interesant lucru pe care l-am urmărit de multa vreme încoace. Este practic tot ce trebuie sa stii despre ultimii 30 de ani, nu oricare 30 de ani, ci cei prin care romanii nu doar si-au redobandit libertatea, ci incetul cu incetul, au inteles-o si au inceput sa si-o asume. Pentru mine nu a fost absolut nimic nou, tot ceea documentarul prezintă nu doar ca stiam, dar unele secvențe le-am urmărit mai cu atentie tocmai pentru ca era foarte posibil sa apar si eu in ele (in 2004, la Universitate, cand a iesit Băsescu președinte sau pe 1 Ianuarie 2007, cand am intrat in UE). Dar documentarul acesta pune totul in ordine si raspunde pe întelesul tuturor la intrebarea: cum am ajuns aici? (in general, dar si in particular).

Nu a fost nimic nou, dar cateva chestii tot m-au uimit, si anume: 

– pana la documentarul acesta am crezut ca Emil Constantinescu a fost președintele pe care istoria il va uita si, pe motive de neînsemnatate, il va șterge definitiv din memoria ei. Istoria insa nu functioneaza asa. Nu are nicio legatura cu prezentul (cu modul cum se vad faptele la fata locului), ci cu ceea ce ramane dupa ce acesta trece. Iar ce a ramas este ca Emil Constantinescu, impreuna cu Victor Ciorbea, au facut in realitate primii pasi pe calea progresului in Romania post-comunista. Mi s-a parut super interesant.

– am aflat cu usoara consternare ca nu vreun politician abil ne-a bagat vreodata in NATO si UE, pe astia nu-i băgase ani la rand nimeni in seama, daramite in vreo structura internațională atat de importanta. Am ajuns in NATO pe cadavrele Serbiei.

– m-a enervat la culme “tupeul de borfaș” al îmbogățiților de carton. Uitați-va cum ne rade in nas, cu dintii aia spurcati, Sorin Ovidiu Vantu sau cu cata nepăsare vorbesc foștii securiști, deveniți marii oameni de afaceri ai României, de trecutul lor dubios si ascensiunea lor penală. Bine, e drept ca nu era nimic ilegal in acțiunile lor atata timp cat la vremea aia haotica nu existau legi care sa le conteste. Ca sa nu existe dubii, au intrat apoi in „legalitate”, servindu-se singuri de la masa justitiei, dupa cum le era pofta. Si-n timp ce baronii se-mbuibau, ceilalti romani flamanzeau. Sau le luau copiii campii. Aceștia s-au îmbogățit pe “cadavrele” atâtor familii de romani si nu au nicio problema cu asta.

– in anii ‘90, romanii erau o populație la limita condiției umane.

– 30 de ani mai tarziu, mare parte nu mai este asa, dar, e adevarat, ca mare parte nici nu mai traieste acolo.

– m-a uimit cat de mult au imbatranit toti politicienii astia „revolutionari”. De la Stolojan pana la Vacaroiu, toti sunt acum niste hodorogi.

Documentarul este cea mai reusita trecere in revista a evenimentelor care ne-au adus aici (pe fiecare pe unde s-a putut). 3 ore pe întelesul tuturor despre NOI.

E depresiv (chiar si-n optimismul lui de la final), e urat (de-un gri nespălat), e gol de sens, dar plin de adevar. Vi-l recomand si sa reveniti sa-mi spuneti ce parere aveti.

Categorii:Jurnal

Francisca

2 răspunsuri

  1. E bun, dar trist si mai ales cand ii vezi pe toti „borfasii” laudandu-se cum faceau ei dragoste pe 100mil dolari facuti pe spinarea prostilor.

    Ce mi se pare ca ii lipseste este si parerea unora din barca cealalata, ca sa zic asa. De exemplu, povestea lui Roman despre cum l-a salvat el pe Coposu de multimea care ii voia capul cand in realitate a fost totul bine regizat de FSN si cum Coposu e mort si nimeni din anturajul lui nu a fost intervievat, lumea ramane cu parerea ca lucrurile s-au intamplat cum le-a povestit Roman.

    Anyway, e un reportaj bun, si faptul ca mai mult borfasii au fost cei care au acceptat sa fie intervievati, spune multe despre care e starea lucrurilor in continuare acolo.

    Apreciază

    1. Am vazut la final ca documentarul asta a fost facut de Mihai Voinea si Cristian Delcea, doi tipi care mie mi-au fost colegi vreun an, doi, la Adevarul, si ce stiu despre ei e ca pe langa ca sunt super buni ca jurnalisti si destul de tineri (de-o seama cu mine), ei au documentat foarte mult Revolutia. Practic la vremea cand lucram eu acolo numai cu asta se ocupau, impreuna cu Grigore Cartianu. Cand le-am vazut numele, nu m-am mirat deloc ca le-a iesit ceva atat de bun.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: