Meniu Acasă

Pentru tinerea mea de minte

Am fost la un botez duminica dupa masa si fiecare familie a primit suvenir cate un săculeț lucrat manual cu 4 bomboane de ciocolata. Catiusa le-a adus acasa si pentru ca era prea tarziu i-am zis sa le puna deoparte si le mancam maine. Fara niciun protest, ba cu încântare, le-a pus undeva sus, unde abia ajunge daca isi intinde varfurile degetelor si de la maini si de la picioare, iar a doua zi cand am venit cu totii de la daycare, s-a dus direct acolo, a luat o “babone” si a mancat-o. Doar una. Mai are inca trei si e miercuri deja. Nu i-am interzis niciodata sa manance ciocolata, dar nici nu i-am permis mai mult de una odata. Hai doua, cand a negociat-o bine cu privirea aia a ei simpatica. Ii place ciocolata la nebunie, om care sa savureze cu atata placere ceva, rar mi-a fost dat sa vad. O tine intre degetele alea ale ei mici pe care si le unge pana la cot, iar cand o termina, e toata pe fata de ma intreb de-a si mancat ceva din ea. Daca o intreb, Cati, imi dai si mie o bucățică, ori imi da cat unghia ei de la degetul mic pe care n-am reusit sa i-o tai, asta cand e foarte generoasa, ori imi zice: “omy piten”, care inseamna “only pretend”. Adica mi-o întinde si vrea doar sa pretind ca o mananc. Asa cum face ea cu plastilina, pe care stie ca n-are voie s-o manance, ci doar sa pretindă c-o mananca. Ii place deci la nebunie ciocolata, dar nu-i disperata. Sunt doua lucruri foarte diferite. Nu ascund ciocolata de ea, desi nici la vedere nu i-o las, dar știe tot timpul unde e. Si si atunci cand are mai multe pe mana, tot una mananca. Sau niciuna, cum a fost duminica. Ar fi extrem de suparata insa daca nu i-as da-o nici pe aia. Dar eu nu-i iau ciocolata de la gura. Ii respect portia, asa cum mi-o respecta si ea. Am tratat-o mereu cu respect si ea ma respecta pentru asta. N-am facut niciodata abuz de putere in fata ei, desi as fi putut, iar rezultatul e ca ma tratează ca de la egal la egal. Ce mi-as putea dori mai mult decat ca al meu copil care exact azi face 2 ani & 4 luni sa se poarte ca un om mare?

O alta faza pe care tin s-o mentionez neaparat s-a intamplat tot la botez. Scriu lucrurile astea pentru cei care vor sa le citească, dar mai mult pentru memoria mea, ca sa fiu sincera. Pentru ca am fost surprinsă ieri intr-un mod neplăcut de mine însămi, cand pur si simplu, nu-mi mai aduceam aminte daca la 1 an si jumatate Catiusa mea vorbea ceva sau nu, ca ma întrebase cineva. Nu mai tin minte nimic si n-a trecut de-atunci nici macar un an. Va dati seama peste decenii?…Se va alege praful de momentele astea daca nu fac ceva. Stiu insa precis ca la 1 an si 8 luni cunoștea deja culorile si stiu asta pentru ca am scris-o aici. Ar fi nedrept ca avand pe mana asa un aparat foto in cuvinte, sa nu-l si folosesc ca sa nu mai uit. Sau macar sa-mi aduca aminte. Valorează mai mult decat o mie de poze.

Revenind deci, tot la botez, a venit o artista care ne-a facut caricaturi. Cand a venit randul Catiusei, am asezat-o frumos pe scaun in fata doamnei si pana n-a terminat tanti aia de desenat, si a durat ceva, Catiusa, cu neobisnuinta pentru varsta asta, o secunda nu s-a mișcat, nici macar sa ma caute pe mine cu privirea, pe care, ca un adevarat model, i-o daruise toata artistei, de-a zis si doamna: ce copil model!

Categorii:Jurnal

Fran

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: