Meniu Acasă

Engleza sau romana?

V-am mai povestit eu acum ceva vreme cum Catiusa vorbeste in doua limbi deodata. Asta era pana mai de curand, mai nou, de cand face propozitii mai lungi si a inceput sa se exprime tot mai clar, la modul ca acum vorbirea ii suna mai mult a accent decat a poceala, e mai mult decat evident ca limba dominanta este engleza, si nu romana. La romana apeleaza doar ca back-up, ceea ce mi se pare super smart. Cand nu stie cuvantul in engleza care sa numeasca o anumita chestie, il cauta in celalalt vocabular. De exemplu, aseara, cand taica-su’ ii aseza in carut husa proaspat spalata, dupa ce l-a intrebat de nu stiu cate ori „what doin’, daddy, what doin’?, s-a asezat in carut si stiind ca in carut nu te asezi oricum, i-a zis: „please daddy, leg me, leg me”. Asta inseamna, „leaga-ma”, adica sa-i prinda centurile de siguranta. Cum in limba engleza ori a uitat cuvantul, ori nu l-a stiut niciodata, a gasit un inlocuitor. Ceea ce mi se pare foarte tare.

Acum, eu n-o consider pe Cati o cauza pierduta, la sensul ca nu va sti limba romana. Pentru ca o stie deja. Intelege absolut tot ce vorbim eu cu Bobi (ca noi vorbim doar romaneste acasa, inclusiv cu ea. Mai vorbim cu ea si in engleza, daca ne vine pe moment, dar pentru noi (pre)dominanta este romana), ca sa nu mai zic din nou ca are si cuvintele la ea, in caz de nevoie. Acum, mie mi-ar placea ca ea sa ajunga sa schimbe cu usurinta limbile intre ele la un moment dat, si mai multe, nu numai pe astea doua, ceea ce probabil se va si intampla, doar ca, desi m-as bucura sa stie limba romana, eu nu tin neaparat sa o si vorbeasca. Nu ma supar daca ni se adreseaza in romaneste, ca nu-i ca si cum ar fi vreo forma de nepolitete, dar nu o voi forta niciodata sa vorbeasca altfel decat cum vrea ea. De ce? Pentru ca nici ea nu tine neaparat ca eu sa vorbesc cu ea altfel decat cum vreau eu, adica in romaneste. Intelege romana si o accepta, chiar daca ea ne raspunde noua in engleza. Intre noi insa nu va fi niciodata o lupta care pe care, nu voi transforma niciodata terenul acesta lingvistinc intr-un camp beligerant. Ba, impotriva a ceea ce cred alti romani emigrati, mie mi se pare de-a dreptul stupid sa o fac. Copilul traieste intr-o tara vorbitoare de limba engleza, in cazul nostru, de ce as avea pretentia ca ea sa se exprime, chiar si numai in fata mea, intr-o limba exotica, de care, pur si simplu, nu are nevoie?! De ce sa nu aiba ea pretentia ca eu sa vorbesc cu ea in limba tarii in care ea s-a nascut (si unde impreuna traim)? De ce sa vorbim, la o adica, in limba tarii in care eu m-am nascut (dar niciunul nu mai traim)? Pretentia ei ar fi deci mult mai normala decat a mea. Dar dincolo de asta, nici macar nu e vorba de asta, ci de confort. Daca eu ma simt mai confortabil exprimandu-ma in romaneste, iar ea se simte mai confortabil in engleza, de ce confortul meu e mai important decat al ei? Iar daca impreuna cel mai confortabil ne simtim eu vorbind intr-o limba si ea in alta, cred ca exact asta e calea de mijloc, in orice conversatie vom aveam, atata timp cat ne intelegem.

Scriu asta pentru ca am auzit multi romani plecati ca vor ca ai lor copii sa vorbeasca neaparat romaneste, ca vezi Doamne, se duc in Romania si nu vor intelege ce le zic neamurile. Nu stiu despre altii, dar in ceea ce-o priveste pe Catiusa, ea nu va merge acolo decat in scurte vizite, deci neamurile nu vor fi afectate prea mult ca nu stiu engleza!

Categorii:Jurnal

Francisca

3 răspunsuri

  1. Perfect de acord! In cazul nostru unul din baieti a invatat romaneste si celalalt a fost intirziat la vorbit… ca sa-l ajutam mai ales ca mergea la daycare, am inceput sa vorbim in engleza cu el si asta a fost si recomandarea terapistei. A recuperat bine dupa aia, cind a ajuns la scoala n-a mai avut nici-o intirziere. Dar, am fost judecata de toti romanii si neamurile ca n-am invatat copilul romaneste… constanta mirare amestecata cu scuturat de cap dojenitor care m-a enervant incontinuu – ce parinti de tot rahatul care nu isi transmit originile la copil. Si astia toti mai buni ca noi, n-au vazut ca celalalt vorbeste romaneste, asa ciripeste si cu accent unguresc:) concluzia lor, am gresit cu cel mic… Cel mic e bine mersi cu limba lui natala si clar poate comunica chiar cu bunicu-su… Oricum tu ca parinte stii ce e cel mai bine ce e bun pentru copilul tau si te doare in cot de restul, iti doresc sa ajungi repede la starea asta. Mie mi-a luat ceva timp…

    1. Eu am ajuns, jur. Mie mi se rupe maxim de toti si de toate. Pentru mine singura parere care conteaza e a doctorului, la care, apropo, chiar saptamana trecuta am fost la un annual check up si ne-a zis ca „she looks great”. Great! Pai altceva nici nu ma intereseaza! Asa-s unii, bagaciosi si mancatori de rahat. Orice ai face, tot nu-i bine. Si, in plus, sunt si prea prosti ca sa-si dea seama ca parerea lor nu conteaza.

      Eu, in cam toate cazurile pe care le cunosc aici, indiferent ca sunt romani sau de alta natie, copiii, indeosebi cei nascuti aici, nu vorbesc limba parintilor decat cu parintii si nici cu aia tot timpul. Cei mai multi vorbesc „paralel”, la sensul ca parintii vorbesc limba romana, iar copiii le raspund in engleza. Chiar daca stiu limba romana, si sunt convinsa ca cei mai multi o stiu (inclusiv s-o vorbeasca, chiar daca cu accent), le este mai usor sa se exprime in engleza, iar eu, in ceea ce-o priveste pe Cati, voi respecta asta. Cu bunicii sunt convinsa ca se vor descurca. Cu celelalte neamuri, who cares?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: