Meniu Acasă

Noul meu mod de a-mi petrece vacanta

Ca tot ma plangeam eu ca am vacanta de n-am ce face cu ea, ieri am descoperit cum sa scap de ea intr-un mod foarte placut. Ba as zice chiar fericit. Eu de cand ma stiu, nu mi-am luat niciodata vacanta sa stau acasa, tot timpul m-am dus undeva. De obicei, mai departe, nu numai de casa, dar, si mai departe de tara in care locuim sau locuiam. Planurile noastre pe urmatorii 2 ani vor fi putin schimbate, la sensul ca intentionam sa ne petrecem zilele libere si banii descoperind frumusetile Canazii, from coast to coast. Cum am ajuns la decizia asta, in mod intentionat, nu din intamplare, nu face obiectul discutiei de fata, asa ca pentru bunul curs al postarii, nu o mai lungesc acum, ci zic doar ca, asa ca idee, astea sunt planurile pe termen lung. Pe cel scurt insa, adica pe anul asta, nu numai ca intentionez sa nu mai merg mai departe de tara, dar nici mai departe de casa. Deplasarile lungi cu un copil mic nu sunt intotdeauna atat de usoare, ba pot deveni chiar greoaie, si nu asta e ideea unei vacante, nu? Ci alta. Sa va povestesc.

Ieri, de exemplu, am avut prima vacanta de rit nou. A iesit atat de bine si am fost atat de fericita ca am zis ca neaparat voi face din asta o traditie. Prin urmare, vor fi mai multe, de-o singura zi, poate de doua uneori, in mijlocul saptamanii, impanzite pe toata perioada anului ce-a mai ramas, in fiecare luna cate se poate, in limita stocului disponibil.

Sa va zic ce-am facut ieri. Pe la 10 dimineata eram cu Catiusa prin Dollarama. Cumparam chestii sa facem arts si crafts. Am descoperit ca Dollarama e un magazin excelent de cumparat prostioare din astea de creativitate pentru copii. Ieri de exemplu, am cumparat niste bile din styrofoam (polistiren adica, sau scartaitoare, cum ii ziceam noi cand eram mici si faceam cu ea mizerie frecand-o de peretii blocului) pe care sa le picteze (chiar daca ea, pana la urma, a facut body painting in loc de ball painting), am mai luat si baloane de apa, dar si de sapun, ca sa mergem la parc si la splash, am luat si niste puzzles, si niste chestii adezive de creat animale. N-am dat nici $20 pe toate chestiile astea, dar am avut cu ele o zi de pomina. Ne-am jucat toata ziua numai noi doua, motiv pentru care Catiusa mi-a zis de nu stiu cate ori “a labiu” (I love you).  I love you too. Cand imi zice “a labiu” si ma strange in brate nici nu-mi doresc altceva de la o zi. De vacanta, inclusiv. Deci, ati inteles, anul asta voi avea mai multe vacante, in fiecare luna, de cate o zi, doua, in mijlocul saptamanii, ca nu conteaza exact cat sunt de lungi si nici unde esti, daca se lasa cu “a labiu”.

51F41A87-C4AB-4FE3-9D78-B46FB5543C13

Categorii:Jurnal

Fran

%d blogeri au apreciat asta: