Meniu Acasă

Noua NOASTRA pasiune

Noi avem de cateva zile o noua pasiune, care ne tine foarte ocupati. Ma rog, nu e chiar noua pentru mine, eu am mai avut-o si inainte, dar singura, doar ca acum a devenit una de echipa. Ne-am apucat de biciclit. Desi planul initial era sa-si cumpere doar Bobi bicicleta, eu avand-o pe aia veche, dupa ce am vazut-o pe-a lui m-a apucat ciuda si invidia si i-am zis sa-mi ia si mie una. Mai ales ca la Canadian Tire erau reduse de la $600 la $300.

Ne-am luat hybrid bike, genul de bicicleta buna la toate. Adica ne putem plimba cu ele si aici, pe Finch Trail, dar le putem lua si in vacanta. Pe care deja am plănuit-o, mai avem doar s-o aranjam. O sa mergem cateva zile in august pe traseele de la Awenda Beach. O sa ne cazam la motel, dar n-o sa mai stam la plaja, decat in trecere, ci o sa stam mai mult pe biciclete, prin padure.

Pentru Awenda insa, dar si pentru Toronto, ne trebuie un rack, sa putem plimba bicicletele cu masina de la un trail la altul, ca noi avem aici un traseu, Finch Trail, vreo 20 de kilometri de pista, care porneste chiar din fata blocului, dar mie trail-ul asta nu-mi prea place, ca nu are view. Imaginați-va, de fapt nu trebuie sa va imaginati nimic, ca o sa pun mai jos niste poze (cam foarte proaste ca-s facute cu trogloditul meu iphone), un câmp deschis in care te bate soarele in casca, si care in loc de multi copaci are multi stâlpi de telegraf, care, pe langa ca strica tot peisajul, nici umbra nu tin. Asta e Finch Trail. Nu-i contest avantajele ca e foarte aproape si foarte lung, dar eu am fost pe alte trail-uri in Toronto si I know better, cum zice romanul. Cand stateam dincolo, aveam un trail care, tot asa, pornea de langa bloc, ca Toronto e plin de trail-uri, dar ala, desi era mai scurt, era mult mai mișto. Avea multa vegetație, il străbătea si-un râuleț (care cred ca era vreo apa reziduala, dar orișicum), daca nu ma inseala memoria parca avea si ceva traseu de mountain bike. Dar si decat ala, in Toronto sunt trasee mult mai faine. Trebuie insa sa cumparam un rack, ca sa le putem încarca si transporta, chestie de care ne vom ocupa saptamana viitoare, ca saptamana asta ne-am ocupat de altele. Ne-am luat de pe Amazon claxoane, căști, oglinda, suport pentru sticla de apa, pompa, rucsac, dar inca mai avem chestii de cumparat, ca pasiunea asta nu se tine orișicum. Trebuie sa-mi iau si echipament potrivit, ca deja ma doare curul de la pedalat, si-apoi o poza mai de doamne ajuta n-am putut alege cu mine ca-s îmbrăcată in pijamale, dupa cum vedeti, si nu se cade sa ma fac asa de ras.

Dar, sa n-o uitam pe Catiusa. Nici n-avem cum pentru ca ea a fost motivul pentru care ne-am apucat de biciclit in echipa. Cum ea e prea mica sa pedaleze singura, i-am luat un scaun de atasat in spatele lui taica-su’, unde se simte atat de bine ca tot drumul bate din palme si canta. Daca auziți pe strada “Yes, papa/ Hahaha”, ea e. Canta “Johnny, Johnny”.  Hahaha. Am avut ceva îngrijorări ca n-o sa-i placa, nu stii niciodata la ce sa te astepti de la astia mici, dar m-am înșelat cum nu se poate mai mult. Ii place la nebunie. Singurul motiv pentru care vrea sa se dea jos din scaun e sa se suie pe scaunul lui taica-su’, in rest…vedeti in filmulețul de mai jos, daca nu ma credeti doar pe cuvant. Nici la pus si tinut casca in cap nu face nazuri deloc. O are de mai demult ca i-o luasem pentru bicicleta ei, doar ca pentru bicicleta ei nu prea arata interes deocamdata. Nici eu n-as arata sa fiu in locul ei. Are una fara pedale. Cica sunt cele mai bune pentru copiii de 2 ani ca invata sa-si tina echilibrul, iar mai tarziu, cand se vor sui pe una normala nu vor mai avea nevoie de roti ajutătoare. Practic, pe asta ar trebui sa se suie si sa o târâie dupa ea. Bobi i-a luat-o, fara sa ma consulte, ca daca i-o luam eu, alegeam o tricicleta si aia era. De fapt, m-a consultat, la modul ca m-a convins ca asta e cea mai buna pentru ea la varsta ei, atat de buna ca zace acum aruncată prin magazie, dupa ce s-a dat cu ea…nici o data. In fine, eu ma bucur ca ii place in scaun, deocamdata asta fiind suficient. Inainte de-a invata sa mearga pe bicicleta, trebuie sa invete si sa inteleaga spiritul. Mie imi place la nebunie sentimentul ala de libertate pe care mi-l da o bicicleta in viteza, dar si cel relax pe care mi-l da o bicicleta “la pas”, care-mi permite sa miros si trandafirii in timp ce pedalez. Finch Trail e ok pentru viteza, dar pentru mirosit flori nu prea, ca nu are decat o rolă întinsa de verdeața, ceea ce nu e nasol neaparat, dar pentru mine nu-i de-ajuns.

Tineti-va bine de ghidoane, ca vor urma multe postări din mersul bicicletei de-acum incolo!!!

Asta este bicicleta mea. Initial, Bobi imi comandase online una exact ca a lui. O postez imediat mai jos si pe a lui. Singura diferenta era de culoare. A lui e negru cu vernil, a mea era o combinatie mișto de negru cu fuxia. Poate era si putin mai mica, dar doar foarte putin, si avand bara, mie, cand am mers s-o ridic, nu-mi venea. Mi-a parut rau pe moment. Lui Bobi i-a parut inca si mai rau. El insista s-o iau asa, ca cica nu-mi dadeam eu seama, dar i-am zis ca daca ii place asa de mult poate sa si-o ia el sa si-o puna pe televizor, eu vreau o bicicleta pe care s-o si pot folosi. Iar aia nu era una. Nu aveam nevoie nici de experienta, nici de studii de mărime ca sa imi dau seama. Asa cum sunt in stare sa zic daca o pereche de papuci imi vin sau nu, asa era si cu bicicleta aia. Si ma bucur ca si eu am insistat la randul meu, si am ales-o pe asta din poza, care e si mai faina decat cealalta. Si implicit, si decat a lui Bobi. Si nu zic numai eu asta, ci si el a recunoscut. Nu am fost foarte incantata de culoare cand am vazut-o pe raft, aproape cat sa n-o aleg din cauza asta, dar cum n-aveau alta la fel, m-am obisnuit deja si, pentru ca e a mea, a inceput sa-mi si placa. Ba ca s-o mai atenuez, am mai adăugat si ceva peste. Si casca, si rucsacul, mi le-am luat tot pe nuanțe de albastru. E tot la fel de înaltă ca și a lui, dar neavand bara aia intre picioare, nu ma mai deranjeaza. Cand am vazut-o am zis ca poate mergea un pic mai mica ca sa fie perfecta, dar acum zic ca e perfecta asa. Pentru ca desi nu m-am mai suit pe-o bicicleta de vreo 3 ani acus, cand m-am urcat prima data pe-asta, mi s-a mulat pe suflet. O secunda sau un milimetru nu m-am clătinat pe ea, de parca ar fi fost dintotdeauna a mea.

Asta e bicicleta lui Bobi. Si a Catiusei. Ca el nu se va sui niciodata pe ea singur. Cel putin nu pana o ca avea si Catiusa pe a ei. E un sport de echipa, cum ziceam. Ne susținem unii pe altii.

95A25655-F88B-4FD8-AD3F-0E85AB4840543625B3D7-98E3-4C45-87BB-C74DC1CC0C46

Cam asa arata Finch Trail. Desi in poza asta nu se vede tot. Vedeti drumul ala șerpuind si bătând câmpii, dar v-am scutit si de vederea stâlpilor de telegraf si ar trebui sa-mi ziceți mersi pentru asta. Doar ca, daca in poza sunt usor de ignorat, in realitate, nu prea. Pe altii poate nu-i deranjeaza, mie mi se par insa oribili. Dar, atata vreme cat avem alternative, si cate inca, e foarte ok si asta. Dupa ce venim de la a job si mancam ceva, dam si-o tura scurta pe Finch, inainte de culcare.

F8DCF95A-3C8F-4EC9-82F5-D8B51BCC599E

Filmulețul de mai jos e de vineri seara, cand le faceam bicicletelor si scaunului rodajul. Abia le adusesem acasa.

Categorii:Jurnal

Fran

%d blogeri au apreciat asta: