Meniu Acasă

Ce e (ne)regula cu copiii?

Am o alta dilema existentiala in viata mea parinteasca. Cu mentiunea ca nu ma cred un parinte perfect, dar si cu indoiala, care ma face sa ma simt mai bine, ca altii sunt, ma intrebam zilele trecute ce e regula si ce e ne-regula cand vine vorba de a creste un copil. Prin urmare, nu contest necesitatea regulilor, alea sunt absolut necesare, ca cele de circulatie, ci intreb cum recunosti, tu ca parinte, o regula? Nu vorbesc acum de copil, ca el trebuie doar sa le urmeze (sau sa le incalce pe riscul lui), nu sa le recunoasca. O sa dau niste exemple, ca sa putem trage si o concluzie. Sau macar sa ne punem pe ganduri, daca pana la concluzii nu ajungem.

Catiusa capatase la un moment dat prostul obicei de a trânti ușile prin casa. Intra in dormitor sau in baie, si trantea usa dupa ea, cat putea ea de tare (si nu subestimati deloc cat de tare era in stare sa o faca). Am luat-o la trei pazeste, cu tonul ridicat si privirea încruntată, sa nu mai faca din astea, chiar explicându-i si ei, cu riscul de-a o durea undeva pentru ca nu intelegea de ce se uita mami asa urat la ea, ca ușile in casa asta nu se trântesc. Din cel putin doua motive: mi-e frica sa nu te inveti sa trântești ușile si prin alte parti si sa ramai inchisa pe undeva fara ca nimeni sa mai stie de tine (sa zicem ca asta e putin probabil pentru ca e mereu supravegheata, dar nu se stie niciodata) si apoi pentru ca mi-e teama sa nu-ti prinzi si sa-ti rupi degetele. Mai e si pentru ca e deranjant, sau ca rupe usa, sau cade varul de pe pereti, chestii din astea, de care mie mi se rupe mai tare si decat i se rupe ei, chiar daca nu i-o zic. So, nu de usa mi-e mie, ci de ea. Usa poate sa cada atata timp cat nu cade pe ea. Un alt prost obicei pe care il căpătase la un moment dat, si pe care inca il are, e sa-mi ia ochelarii de la ochi si, cu cel mai mare amuzament, sa mi-i arunce pe unde vede ea cu ochii, pana unde nu mai vad eu, iar eu nu vad la distante mari. Si de data asta i-am zis, Catiusa, in casa asta nu se arunca cu ochelari. Sau cu “ocacali”, cum le zice ea. Pe asta inca n-am reusit s-o fac sa inteleaga ca ma face cu nervii pentru ca ma face si sa rad in acelasi timp. Prin urmare ea crede ca-mi place, deci mai face. Alta regula e “Catiusa, care e primul lucru pe care il facem cand intram in casa?” “Honey”, zice ea, care confunda “honey cu hand”. “Facem honey”, ii zic eu, repetând dupa ea cuvinte pe care sunt sigura ca le intelege ca mai tare decat cuvantul ma intereseaza sa inteleaga mesajul. Mesajul e prin urmare: “ne spălam pe maini”. Asta inseamna pe limba ei “facem honey”.

Acum vine partea cealalta a poveștii. Zilele trecute am avut playdate in casa la noi. Copiii s-au jucat, au aruncat cu jucarii prin toata casa, au pictat si au facut baloane. Unul dintre parintii invitati ne-au spus ca a lor n-are voie sa faca baloane in casa, doar afara, iar altul ca a lor nu are voie sa picteze peretii…Chestiile astea Catiusa are voie sa le faca. Ba chiar are voie si sa nu manance la masa in bucatarie, ci la măsuță ei in living, daca asa vrea ea. Pentru mine e mai important sa manance decat unde mananca. Cu asta din urma nu sunt sigura ca fac bine, dar asa fac. E un compromis pe care l-am acceptat cu un copil nu foarte mâncăcios. Deci, cred ca ati inteles din exemplele mele ce vreau sa zic. Regulile mele sunt reguli de “safety” acum. Atata vreme cat e safe, poate sa faca ce vrea ea. Safety pentru mine inseamna si sa se culce la 8:30 maximum. Si sa nu se uite la desene animate prea mult si sa nu manance prea multa ciocolata. Nu-mi iese tot timpul perfect, dar incerc tot timpul sa fie perfect.

Concluzia e ca pereții sunt safe daca ii pictezi, dar nu si daca iti bagi mainile in priza. Asta e diferenta intre regula si ne-regula!

Categorii:Jurnal

Fran

13 răspunsuri

  1. Ca parnte sau educator, nu recunosti o regula, ci o faci si o impui cu consecinte stricte de la care nu se face rabat si aici nu vorbesc despre regulile de safety, ca aia nu e educatie, ci protectia „muncii „. Caracterul se modeleaza prin intermediul disciplinei. Practic rolul educatorului este cam la fel cu al gradinarului care taie crengutele crescute aiurea si pune atele ca sa creasca pomul drept, nu strimb. Asta se obtine numai si numai prin disciplina, in opinia mea.
    Fix asta inseamna educatia : infringerea vointei copilului ca sa respecte o regula de comportament. Si e dureros, desigur, cind nu mai poti face doar ce vrei tu, ci ce te obliga parintele. Si pe copac in doare cind ii taie crengutele crescute aiurea.

    Acuma, o sa-mi sara in cap toate mamicile cu educatia moderna ( aia care produce snowflakes ), pentru ca s-a scos disciplina din „educatie”, pe motiv ca mvai, traumatzeza copiii ! Pentru ca nu poti impune disciplina cita vrme nu exista consecinte serioase la incalcarea regulilor… copii se prind repede ca regulile sunt la misto, cita vreme consecintele sunt insignifiante.
    La fel cum adultul stie clar ca daca nu respecta legile plateste amenzi in prima faza, si daca continua, merge la puscarie in ciuda faptului ca se vaieta ca asta il traumatizeza, la fel si copilul. Va fenta regulile, plateste amenzi ( pedepse ). Daca continua, merge la puscarie ( palma peste coor si nuielusa fac minuni ) si nu e nici o trauma in asta. Trauma vine cind e abuzat ( pedepsit degeaba ori excesiv, batut din orice nimic ) asa cum practicau romanilor din generatia parintilor nostri.

    Cum ii recunosc pe copiii needucati ? Pai sunt un soi de D-l Goe, se comporta ca animalele scapate din lant, fara nici o consideratie fata de cei din jurul lor. Valabil la orice virta : aia mai mari pot gindi deja dar i doare in cot, iar aia mici care nu gindesc, respecta regulile fix ca si cainii, pentru ca altfel exista consecinte.

    1. Nu e valabil la orice varsta si sa-ti zic de ce. Un copil de varsta Catiusei nu stie sa se exprime, nici varbal, nici non-verbal, dar mainifesta in acealsi timp tendinte de independenta. La varsta aia abia poti incepe sa il disciplinezi, dar nu sa ai pretentia sa fie deja disciplinat, pentru ca pur si simplu nu e posibil, nu are capacitatea intelectuala de a face asta. Sa te intreb ceva: crezi ca poti avea aceleasi pretentii de la un copil de 3 ani ca de unul la 8 ani in ceea ce priveste comportamentul intr-un avion? Sau intr-un restaurant? Din experienta proprie te asigur ca nu. Deci, sunt de acord ca daca un copil de 8 ani ii deranjeaza pe ceilalti din jur e needucat, dar nu sunt de acord ca e la fel cu un copil de 2, 3 ani. Deci, regulile variaza de la o varsta la alta.

      „palma peste coor si nuielusa fac minuni” – you better don’t!!! Nu in tara asta. Ar trebui sa vezi cum urmaresc absolut toti orice semn de genul asta inca de la daycare! Odata s-a pictat Catiusa pe picior cu o carioca maro, care nu s-a curatat de tot la baie, de pareau niste semne. Nici n-a intrat Bobi bine pe usa cand s-a dus s-o ia de la cresa ca asta a fost prima intrebare pe care i-au pus-o. Ce-s astea? Apoi, acum cand a cazut la zoo, avea un cucui in cap, nu foarte vizibil, mai era si sub breton, doar ca educatoare l-a vazut de cum am intrat pe usa. Ce-i ala?! Ma, eu sunt acord cu time-out-ul, chestie practicata si la gradinita (la modul ca daca un copil face ceva gresit, nu are voie 5 minute sa se joace cu jucariile or something), dar nu si cu nuielusa. Pentru mine e no, no. Cea mai naspa consecinta la incalcarea unei reguli e bataia? I don’t think so.

      Pe mine nici la oamenii mari nu ma deranjeaza comportanmentul neconform cu regulile, atata vreme cat libertatea mea nu-i incalcata. Poti face absolut ce vrei tu, dar absolut, atata timp cat nu-mi calci in niciun fel teritoriul.

  2. Daca bine ma insel, spankingul e permis in Canada. Acuma,fiecare isi educa copilul cum considera, nu-i treaba mea. Stiu ca la scoli si gradinite astia fac politie cu parintii, dar asta nu inseamna ca tipul de educatie tp New Age impus de ei e ok. Adica rezultatele deja se vad pe generatia de snowflakers, ca vorbim pe fapte.
    O prietena de-ale mele are copila gradinita in Canada si a venit acsa povestind ca invatatoarea le-a spus ca toti copiii sunt egali si ca toti vor reusi oricum in viata, nu e nevoie sa faca efort, ci doar sa isi doreasca ce vor sa devina.a facut asta spume la gura cind l-a auzit pe copil, si ia si da-i si prelucreaza-l ca nu e adevarat ce l-au mintit aia la scoala !

    Desigur ca instructiunile trebuiesc adaptate virstei copilului. Acuma, copilul de 3 ani nu vad ce cauta la restaurant, ca nu e la virsta la care sa priceapa ori sa aiba nevoie de asa ceva. Si au inceput restaurantle sa le cam interzica accesul, la presiunile justificte ale clientilor.

    In avion … cam tot la fel. Rare cazuri cind chiar are nevoie de transportul cu avionul, ca in gest sunt doar mofturile parintilor. Insa sunt de acord ca avioanele nu sunt destinate pentru transportul copiilor , motiv pentru care adultii tot preseaza companiile sa faca spatiu special pentru familiile cu copii, ori curse speciale pentru ei, ca sa nu deranjeze.

    1. Ti-am dat exemplul cu avionul si cu restaurantul tocmai pentru ca stiu parerea ta despre asta. Nu ca sa te contrazic ca avioanele si restaurantele sunt, de fapt, cele mai potrivite locuri pentru ei, ca nu sunt, cu asta sunt de acord cu tine, ci tocmai pentru a sublinia ca exista diferente de comportament bazat pe diferente de varsta si ca cei mici nu pot fi disciplinati ca cei mari, asa ca mai bine le ingradesti accesul. E singura solutie. In niciun caz nu te poti astepta de la ei sa se poarte ca niste oameni mari si civilizati, ca nu sunt.

      Daca e adevarat ca asta i-au spus la gradinita, nici mie nu-mi place cum a pus problema. Daca educatoarea se rezuma la a spune ca toti copiii sunt egali, era ok, daca a zis si ca nu trebuie sa faca niciun efort ca sa devina ce-si doresc inseamna ca…nu prea are ce cauta in pozitia aia si nu dovedeste decat ca intr-adevar, ea n-a facut niciun efort sa devina o educatoare (proasta).

      Eu sunt de acord cu monitorizarea copiilor pentru semne de neglijenta din partea parintilor. Si nu sunt de acord sa ii loveasca. Sub nicio forma. Este barbar si umilitor. Un educator (ma refer la cei institutionalizati) ar trebui sa stie mai mult decat cum se foloseste bata.

    2. Sfantul Graal al Parenting-ului. Sa-l ard pe pitic sau sa nu-l ard?… asta este intrebarea…

      Personal, am vazut mardeala incasata de tovarasi de-ai mei de la parintii lor emigrati in urma cu 10 ani (pe atunci) din vreun sat crunt al Romaniei Socialiste, fosta tara preponderent agrara, preponderent „de la tara”, preponderent inapoiata in mentalitate. Am vazut parinti „disperati” ce isi dadeau acordul ca Dirigintele sa-i bata, si ii batea, de fata cu toti, clamand legitimitatea actului devoaland ca parintele si „vanduse” copilul sistemului, sa-l educe sistemul prin orice metoda, gen. Erau si exceptii. Le-am vazut. Le-am trait. Informatia se afunda in amintiri vechi cu iz de „asa era pe atunci, ni se parea normal”. Am devenit un adolscent ce a dat cacat unor mame care isi abuzau copiii. De la una ce-i paravalea franzela de paine in crestetul capului midget-ului ei, ca voia nu stiu ce, pana la frizerita ce ma tundea si isi umilea copilul de fata cu clientii tinand-ul la colt, in genunchi, cu fata la perete. Duamna tundea si predica fiului ei in „aplauzele” unui mos comunist. Am comentat, ca un las, abia cand mai avea un pic de tuns dar speram ca macar pustiu s-a simtit mai bine cand va incasa urmatoarea sesiune de educatie civica. Doar isi facuse de rusine iubita lui mama, nu? Isi luase un cacat de corn cu ciocolata. Argumentul mamei? Ea e mama singura, tu stii cat de greu e sa educi un copil? Bine, bravo.

      Acum, ca am crescut si am trecut la Grupa Mare… m-am nimerit sa lucrez numai cu mame ce si-au crescut copii singure, Copiii avand peste 20 de ani acum. Fii, inca traind acasa cu mama lor, prezentau toti retard social. Amintesc asta caci aceste mame isi luau filme de „mama” cand diluiau cu mine. Am o mama, multumesc frumos. Cand povesteau despre ele cum o ardeau ca mame, mandre de ratatii pe care i-au crescut… ramaneam doar sa ma incrunt neconvins de ceea ce auzeam la adapostul poker face-ului. Nici una nu are regrete fata de cum si-au crescut midget-ul. Au critici despre ei ca nu iese nici unul din casa, ca toata ziua pe computer, ca n-au femei si nu au prieteni multi. Apoi lesina la gandul ca ar putea pleca de acasa sa se mute singuri. Sunt insa pline de sugestii sau alergii fata de cealalta jumatate ce si-a dat ADNul pentru crearea minunii lor. Bulangiul ala, care pentru un motiv sau altul, acum nu mai e in peisaj. De fiecare data, ALA e „un grande bulangiu”.

      Astea s-au chinuit sa creasca un copil dar acum se vede ca era o inertie si habar nu aveau cu ce se mananca. Bine, unii parinti sunt multumiti daca odraslele nu sunt gay, drogati, tatuati, cu cazier sau cu handicap. Cam jos stacheta.

      Legat de astia mai mici si locurile publice… nu ca nu te inteleg, bai parinte… dar cateodata nu vreau sa accept, ca n-am chef sa suport urletele copilului tau. Si nu, nu dau vina nici o secunda pe copil. Mereu ma uit urat pe tine, parinte. Si e foarte enervant sa aud de la tine ” e doar un copil”. Total de acord. Hai sa vorbim de tine.

      Inteleg ca nu mai ai „uneltele” de educare cu care ai crescut. Fa-ti macar temele, educa-te despre psihologia copilului. Invata niste trucuri. Se poate.

      Sper ca nu s-a inteles ca incerc sa invat parintii sa fie parinti. Doar cateva lucruri observate de pe margine.

      1. M-am delectat citind comentariul tau :)). Nici mie nu-mi plac copiii care nu stiu sa se comporte in societate. Eu daca ma nimeresc undeva si Catiusa incepe sa faca nazuri, ma scuz, plec daca pot, nicicum nu consider ca mi se cuvine vreun loc special doar pentru ca am un copil mic cu mine. Din fericire insa eu nu prea frecventez locuri nepotrivite pentru copii si apoi, Catiusa nu-i deloc un copil dificil. Mai face trăsnai din astea, dar e, in general, destul de cuminte, deci nici n-am chiar asa mari motive s-o altoiesc si daca as fi de acord cu asta. Dar eu nu sunt.

  3. Ce povestesti despre mamicile alea ” eroine”, sunt abuzuri clare si umilinte facut ede animalele de parinti, ca oameni nu le pot zice. Am vzut pe grupuri si bloguri de mamicute cum se impart in doua tabere : aia care-si rup copiii cu bataia si ceilalti care ii pupa in cur de frica sa nu cumva sa ramina traumatizati ( in special adultii care au fost abuzati in copilarie ). Cumva de inteles si nu prea.
    Chiar nu se gindeste nimeni pe acolo ca ar putea exista calea de mijloc si nu doar extremele ? O singura familie cunosc, care isi educa copilul prin calea de mijloc, fara umilinte si batai, fara lasat sa faca ce vrea el, ca mvai, traume and shit, dar cu reguli stricte de disciplina, cu pedepse decente si palmuta si nuielusa in casa ( aici in Canada, daaa ! )
    De acord cu studul psihologiei copilului, dar nu toti sunt la fel. La unii merge cu vorba buna, la altii nu. Si o palmuta si o pedeapsa la timpul ei face minuni in a-l face sa priceapa pe D-l Goe unde e limita.

    In schimb, am exemple girla de copii „educati” modern in stilul asta New Age impus in societate si au rezultat niste panarame de copiii : un baiat la 14 ani isi injura mama si sare sa o bata daca nu ii fce mofturile, o fetita de 9 ani face fite si talente ca ma’sa a fost ogligata sa renunte la un job foarte bun, doar ca sa stea linga curu’ fetei sa o supravegheze non-stop, in speranta desarta ca va recupera in educatie ceea ce nu a fost facut cind trebuia ( si tot se trage pe cur sa implementeze disciplina, ca mvai, draga de ea sa nu sufere cumva ).
    Apropos de avion, am avut in fata mea un copil chinez de 5 ani pe zbor de 5 ore, ala nici nu a miscat in scaun, nici nu am stiut ca e un copil acolo ( statea pe tableta ). L-a dus la WC fata fite si talente, comportament civilizat. Dar am vazut si unul de vreo 10-11 ani care ragea de parca il beleau si puneau sare deasupra, just becouse … ca el nu avea chef sa plece avionul si asa a facut tot timpul zborului. Desigur, nu blamez copilul, ci parintii, ca ei sunt singurii vinovati ca au produs o lepra de copil.

    Multa vreme i-am lamat pe parintii care isi pun copiii in lesa cind ies in public. Nu-i ma blamez demult, ba chiar ii respect pentru asta. Daca nu sunt in stare sa-si dreseze copilul mic sa stea linga piciorul lor, ori sa il tina de mina, atunci e mai bine sa-l puna in lesa decit sa-l lase sa zburde deranjind si izbind lumea de pe strada. Eventual sa le puna si o zgarda din aia cu impulsuri electrice pentru catei, sa previna ragetele. Sincer, e mai bine ( pentru public ) sa-i tina in lesa decit lasati de capul lor.

    1. Eu ma intreb cum naiba ajung unii copii in halul asta? Cum ajungi ca la 14 ani sa-ti înjuri mama?! Serios, intreb. Ce fac parintii aia atat de gresit de ii aduc in halul ala? Eu nu ma pot gandi decat ca-i ca la obezi. Tot timpul m-am intrebat ce naiba au facut ca sa ajunga in halul ala, ca daca mananci normal (sau te porți normal, in cazul de fata), nu poti sa ramai decat un om normal.

      Familia aia de care ziceai ca o cunosti ca isi educa copilul rațional, tu crezi ca ei chiar au nevoie de nuielușa aia in casa? Ce diferenta face? Ii ziceam si mai sus lui pomulLaudat, Cati face trasnai si tarantele, dar putine, e cuminte, in general, si n-am motiv pur si simplu ca pentru micile ei abateri comportamentale, care din punctul meu de vedere sunt absolut normale la varsta ei, s-o bat. Ca sa nu mai zic ca se poarta diferit acasa fata de cum se poarta afara sau la gradinita, cu noi sau cu altii. Acasa si cu noi e cel mai nebuna. La rapoartele de la gradinita ea e “a very calm kid”, ca noi ne si amuzam. In fine, cum ziceam si in text, si pentru mine e important sa ii fac reguli, sa fiu consistentă cu regulile pe care i le fac, dar nu stricta. Mie chiar nu mi se pare mare chestie sa desenezi pereții, de exemplu. Eu nu o încurajez, nu ii zic Cati, du-te si desenează pereții, dar nici nu ii interzic daca o face, rezultatul e ca am niste mâzgălituri pe pereti, dar nu f multe. Dar poate sa faca si mai multe ca nu ma deranjeaza. Apoi, Cati nu a arătat niciodata interes pentru prize. Niciodata. Eu nici nu le am acoperite. Dar chestia e ca noi suntem non-stop, non-stop cu ochii pe ea. Nu ramane o secunda singura. Nu o pistonez la creier, dar sunt mereu cu ochii pe ea. Rezultatul, desi are voie sa faca mai multe răutăți decat face, nu prea face.

  4. Francisca, mama cu panarama aia de 14 ani e o tipa foarte misto si deschisa la minte, genul autodidact si e disperata ca nu mai ste ce sa faca si cum sa faca. Ea traieste in Romania si zice ca l-a crescut dupa manual, dupa nu-s ce carti de parenting modern ale lui Alfie nu stiu cum, care propovaduieste educatia fara violenta, cu vorba buna si explicatii pentru copil.
    Zice ca nu l-a batut niciodata, nici macar o palmuta, nimic, ci doar pedepse usoare gen fara ciocolata sau tableta si asta in cazuri extreme doar. In rest i-a purtat de grija, i-a dat de toate ca sa aiba o copilarie minunata ( cum ea nu a avut parte ), bla-bla. Pe copil l-a durut in poola de ciocolata si de explicatiile ei, ca el face doar ce vrea el, pentru ca … se poate, de ce nu ? Asta e tot ce mi-a zis ea, atit stiu.

    Familia cu nuielusa nu a introdus-o din ignoranta, ci la inceput cind i-a nascut au dat-o pe romantismele clasice, gen ” sa-si traiasca copilaria”, ” explicatii nu pedepse „, ” noi nu o sa-l batem niciodata”, etc. Si a mers asa pina pe la 3 ani cind au inceput sa observe ca copilul face doar ce vrea el si isi baga picioarele in regulile lor. Pentru ca, de ce nu ? De la pereti a inceput totul, cind i-au zis in repetate rinduri sa nu deseneze peretii si asta i-a mizgalit.
    Nu e vorba de pereti, ci de faptul ca nu e responsabil, nu recunoaste autoritatea parintelui, nu invata autocontrolul ( lucru crucial pentru viitorul adult ). Au facut sedinta si au ajuns la concluzia ca pentru copilul lor nu functioneaza treaba asta cu explicatiile. Ii zici o data, ii zici a doua oara, dar a treia oara trebuie sa stie ca exista consecinte care se aplica fara derogari. Fix ca in viata, actiune-consecinte. Astia s-au prins ca daca la 3 ani ii sfindeaza inca din pampersi, cind ‘o creste mare o sa se pise cu jet pe ei, logic. Si atunci au bagat de urgenta reguli stricte, au impus copilului sa devina responsabil ca deja la 3 ani e mare si pricepe chestii, si au bagat pedepse usoare gen fara ciocolata si tableta, fara jucaria preferata, sarim peste party, play date, etc. Daca in continuare sfideaza regulile, atunci intervine lingura / nuielusade lemn la palme, ca trebuie cumva sa stie care e limita si ca nu o poate depasi.
    Rezultatul e ca isi iau in palma rareori, ca nu e nevoie mai des( nu umiliti, nu batjocoriti, nu abuzati, nu facuti terci ) cam o data la 2-3 luni. Disciplina face minuni in educatie, frica pazeste pepenii.

    Sa stii ca copiii ( toti ) au comportamente diferite in functie de mediul in care se afla si in functie de adultii cu care interactioneaza. Ca si cum ar fi doi copii diferiti, unul la gradinita si altul acasa. Cu fiecare adult intinde coarda fix atit cit cit i se permite, pentru ca asta fac copiii prin natura lor, testeaza si experimenteaza si SPECULEAZA / MANIPULEAZA pentru a invata ( in cazul asta, a invata natura umana ).

    1. Hai sa iti zic ce cred eu despre manualele de parenting, de care eu nu citesc, nici macar de curiozitate, pentru ca sunt exact ca manualele de dezvoltare personala, sau ca articolele alea stupide din revistele pentru muieri proaste, „10 pasi ca sa ai o relatie perfecta”. Ofera retete universal valabile ignorand ce-i cel mai important: ingredientele. Si tu ai zis mai sus „nu toti copiii sunt la fel”, de fapt, nu e niciunul la fel cu celalalt, la fel cum noi, ca adulti suntem unici, asa sunt si ei. Inainte de a cunoaste toate cartile astea de parenting, cred ca e mai important si uneori suficient, sa faci un lucru mult mai simplu. Sa-ti cunosti propiul copil. Nu zic ca prietena ta nu isi cunostea copilul, zic doar ce cred eu despre asta. Tin minte cand am dus-o pe Cati prima data la gradinita, imi cantau toti in ureche, ooo, o sa vezi ca intr-o saptamana, doua o sa fie ok. Eu stiam ca nu va fi. Stiam ca ii va lua mai mult sa se obisnuiasca, mult mai mult. Pentru ca o cunosteam foarte bine. Si am avut dreptate. Ca in multe alte situatii.

      Coincidenta face ca aseara citeam un articol pe un blog si tanti aia chiar de Alfie asta vorbea, fiind si prima data cand eu am auzit de el. Ca si cu alti propovaduitori din astia in ale parentigului, uneori ma nimeresc pe aceeasi lungime de unda cu ei, alteori putin, alteori deloc. Nu-mi ghidez inca nicicum cresterea copilului dupa nu stiu ce curente sau dupa povetele lor, ca nu stiu ei mai bine decat mine. Nu au cum. Ca eu am ceea ce ei nu au: copilul. Un copil in carne si oase, nu unul ipotetic. Cum ziceam si mai sus, nu sunt perfecta, nici pe departe, nu sunt perfecta in general, nu numai in domeniul asta, si niciodata n-am fost, nu fac bine intotdeauna, invat din greseli, corectez, dar ceea ce stiu sigur e ca o cresc pe Cati cu multa dragoste si o ascult, si la propriu, si la figurat.

      Prin urmare, al doilea caz al tau mi se pare rezonabil. Parintii au aplicat solutii urmarind comportamentul propriului copil, ca doar sa cunosti toate cartile de parenting nu ma impresioneaza. NICI MACAR UN PIC.

      Apropo de copiii care au comportanete diferite in functie de mediu, nu doar copiii sunt asa, ci si oamenii mari. Si eu sunt asa. Acasa e locul unde ma simt cel mai confortabil, dezbracata de inhibitii, reguli, conduite, asa cum ma taie capul. Iar rezultatul e ca acasa e pentru mine locul unde mi-e cel mai drag sa ma intorc in fiecare zi.

      1. Pai asa si este, Francisca, metoda de educatie se adapteaza dupa firea copilului si nu invers ( ma mutilezi psihic copilul ), cum cred mamicile fan Alfie ! Am inteles ca nenea asta e la foarte mare moda prin Romania printre mamicile hippioate, ca toate aplica mecanic, dupa sablon, sfaturile din cartile lui. Parca a tinut si ceva conferinte in Romania, treburi d-astea.

        Amica mea aia care a renuntat la job ca podooaba de fie’sa o luase razna, si aia a crescut-o tot mecanic, dupa metoda Alfie, desi nu locuieste in Romania. si a crescut-o permitindu-o aproape orice, dindu-i tot ce isi dorea, fara sa o atinga nici cu o floare, tipic New Age Parenting.
        Fata asta era ingrijorata ca fie’sa la 9 ani nu poate invata tabla inmultirii si ca fie’sa o preseaza sa o retraga de la orele de mate pe motiv de learning disability. Ca sigur-sigur copila nu poate invata tabla inmultirii din cauz asta si isi cauta psiholog sa mearga sa-i faca testarea si costa mii de euro si tr-la-la. Suparare mare ca a produs un copil debil.
        si o intreb ca de ce nu poate memora tabla inmultirii, sufera de Alzhaimer sau ce ? Ca memorarea unei poezii n-are nici o treaba cu matematica, ci memorezi acolo ca papagalul niste cifre. In Romania si prostu’ clasei, ala de-i curgea scuipatul din gura, si ala memora tabla inmultirii dupa ce isi lua citeva dupa ceafa de la invatatoare. Nu, ca ea nu isi abuzeaza fetita si bla-bla, ca o duce la psiholog.
        Doar ca discutia noastra a auzit-o si barbatul ei, care era satul pina in git de fente si talente de copil rzgaiat. Se scoala asta, merge si trage copilul de ureche si il anunta senin ca daca in timp de 1 ora nu stie tabla inmultirii, o sa manince prima bataie din viata ei, cu cureaua ! Copilul soc si groaza, lacrimi si suspine ca a fost ras de urechi si asa ceva nu exista. Merge plingind in camera lui si dupa 12 minute dupa ceas, vine la parinti ( noi eram tot pe Skipe ) si recita tabla inmultirii cu 3 ca pe Tatal Nostru, nu altceva ! In urmatoarele zile a invatat si restul de tabla inmultirii, s-a vindecat de Alzhaimer si acum e condamnata pe vecie sa faca orele de matematica.

  5. „cate bordeie, atatea obiceie” spune o vorba din batrani. Copilul cum il cresti asa il ai. As putea sa continui cu vorbele astea dar din pacate nu lamuresc sau conving pe nimeni ca o anumita metoda e buna si alta e gresita. Daca esti un om normal si ai common sense-ul ar trebui sa sti ce ai de facut cu copilul tau. Aaaa, ce fac altii ciu copiii lor asta e alta poveste si noi nu trebuie sa fim de acord sau dezacord cum isi creste omul copilul. Cul il creste asa il are. Dar daca aplica el norme de educare (disciplinare) gen new age sau alte experiment esuate, sa nu vina in piata publica mai tarziu si sa se intrebe retoric” ce-am facut eu gresit de a ajuns copilul meu asa”. Eu personal as fi raspuns „pai cam totul”…
    Sa cresti un copil nu e usor, mai ales in ziua de azi cand exista atata informatie si atata libertate. Goethe a zis parca „libertatea este cea mai mare povara pentru om”. Deci fiecare alege metoda lui si mai tarziu culege roadele. Asta simplist vorbind, desigur.
    p.s. eu personal incerc sa fiu asa cum m-a invatat bunica. sa nu ies din cuvantul parintilor, sa fiu bun prieten cu munca altfel mor de foame, sa am frica de Dumnezeu (adica sa respect pe ceilalti si sa nu fac rau in general). Si daca o faci pe nebunul iti mai iei cate una pe cocoasa.

%d blogeri au apreciat asta: