Meniu Acasă

WTF is Stomach Flu?

Scriam eu ceva mai jos ca noi n-avem nevoie de ajutor, dar exista un motiv pentru care o mana in plus din cand in cand, thanks God ca nu prea des, ne-ar scoate din kkt. La propriu. Cred ca am mai  scris eu la un moment dat ca, desi merge la gradinita si-am fost amenintati ca din cauza asta Cati numai bolnava va fi, iar toate zilele noastre de vacanta vor fi, de fapt, sick days, n-a fost deloc asa. A mai avut ea muci din cand in cand, dar niciodata febra sau alte chestii din astea nasoale pentru care gradinita sa ne sune s-o luam acasa. Nici anul trecut, nici anul asta. Pana saptamana trecuta, cand a facut Stomach Flu, singura boala pe care a avut-o de mai multe ori. De doua ori mai precis. A mai avut un episod cu simptome similare pe la inceputul anului parca, dar atunci nu cred ca a fost Stomach Flu, ci s-o fi stricat la burta de la ceva. Atunci nu cred c-a fost Stomach Flu din doua motive: 1. si-a revenit intr-o zi. Stiu ca mi-am luat atunci o zi libera, dar mai mult s-o monitorizez si c-am avut eu chef sa stau acasa, dar ea deja se simtea foarte bine. 2. n-am luat si noi.

Prima data a facut la imediat o zi dupa ce am dus-o prima data la cresa, dar atunci eu inca stateam acasa, deci n-a fost nevoie sa-mi iau liber ca sa am grija de ea, iar a doua oara saptamana trecuta, la exact un an, cand practic am fost la job doar o zi jumate, cand m-a inlocuit Bobi. Ea n-a mers deloc, decat sa aiba de unde o trimite acasa. Si acum va intreb eu pe voi: WTF is Stomach Flu? Nici nu stiu cum sa-l traduc in romaneste ca eu n-am auzit in viata mea de chestia asta in Romania. Aici e cea mai comuna infectie virala. In mod special la copii, dar si adultii fac tot timpul, mai ales cei care au copii sau contact cu ei. Eu in Romania nu am avut copii ca sa stiu daca se practica si pe-acolo sau nu, dar am fost copil si stiu sigur ca ne duceam la bunici si ne cacam in curte, uitam sa ne mai spalam pe maini si mizerie din asta noi n-am avut niciodata.

Catiusa nu e inca in stare sa explice simptomele, dar va zic eu prin ce-am trecut in saptamana patimilor. Dupa ce am sters cacati non-stop, ca a avut diaree 4 zile si 4 nopti, m-a luat pe mine. Exact ca si data trecuta cand ne-am molipsit toti unul de la altul, ca e foarte contagios, si-am facut rand la baie. Noroc ca avem doua. Incepe cu vreo doua zile in care te simti foarte rau. Daca te intreaba doctorul ce te doare, stii sigur ca nu te simti bine, dar asta e singurul lucru pe care il stii sigur, pentru ca nu poti exact localiza nicio durere. Nu stii daca te doare burta, daca te doare capul sau altceva, ca te dor toate deodata, si parca nimic, de fapt. Iti vine sa vomiti, n-ai apetit si nici chef de sculat din pat. Aia e perioada de incubare a virusului, ca e pe baza de virus, nu de bacterie. Aia e altceva. Vomiti apoi de cateva ori, dupa care incepi sa te caci imprastiat si regulat, pana se scurge toata apa din tine (ma scuzati daca va intorc stomacul pe dos, dar ziceti mersi ca vi-l intorc eu, nu acest balaur intestinal). Cel mai mare pericol, mai ales cu astia mici, e deshidratarea. De aia am facut tot ce-am putut s-o indop pe Cati cu apa. I-am luat sticluta noua si de dragul ei a baut apa toata ziua. Chiar daca n-a mancat nimic, dar nu-i problema daca nu mananca. A supt tata ca asta are doi ani acuș si e inca pe “didi”, cum ii zice ea. Pe noi ne-au invatat toti cum sa-i dam tata, dar nimeni nu ne invata cum s-o dezvățăm de ea, dar, in fine, asta e alta poveste.

Am fost cu ea la doctor de doua ori, si de doua ori ne-au trimis acasa, fara sa ne dea nimic, in afara de o chestie numita Pedialyte, un fel de Gatorade pentru copii, ca sa ii poti hidrata, dar si asigura necesarul de electroliți pe perioada cat nu mananca nimic. Ca si data trecuta, nu l-a baut, ca are un gust de te apuca greata si mai tare. Prima data m-am dus cu ea la doctor ca sa ma asigur ca e doar Stomach Flu (mai ales ca abia ne intorsesem din Cuba), ca desi e naspa rau, e o boala care trece de la sine, nu-i chiar nevoie de doctor pentru asta, si a doua oara m-am dus sa ma asigur ca nu-i deshidratata, ca dupa 4 zile incepusem deja sa ma ingrijorez c-oi ajunge si prin perfuzii cu ea pe la urgente. Una dintre metodele de a sti ca e deshidratata sau nu e daca plange cu lacrimi. Iar cabinetul doctorului e un loc sigur de a verifica asta, mi-am zis, doar ca, desi inainte plangea de sarea camesa de pe ea cand il vedea, acum ii place la “doco”. Dupa ce s-a invatat o saptamana numai acasa, acum nu mai vrea la “gadi”, vrea la “doco”.

Categorii:Jurnal

Francisca

10 răspunsuri

  1. Am patit-o si noi, adultii. In Romania ziceau ca te-ai stricat la burta, adica ai mincat ceva stricat, expirat siiese singur din sistem. Dupa mai mult de o saptamina de diareee, noi ne-am facut analizele si au iesit toate bune, doar ca noi aproape ca dormeam la WC. A trecut de la sine dupa 2 saptamini. Eu cred ca pur si simpu e de la alimentele expirate ale astora, ca nu intimplator lipseste termenul de expirare de p emajoritatea alimentelor.

    1. Ei zic ca te contaminezi de la altii, de aia il faci, dar trebuie sa existe si unul care da startul, iar ala de la ce se contamineaza? Poate fi de la mancare, dar cica nu se cunosc cauzele exacte. In Romania era diferit de mizeria asta pentru ca, cel putin din ce-mi aduc eu aminte, acolo se stricau mai multi la burta daca mâncau aceeasi mancare stricata, nu se molipseau de diaree unii de la altii. Aia e mai degraba food poisoning, cum i se zice aici. Ne-a zis si noua doctorul ca, intr-adevar, poate tine pana la 2 saptamani. Eu dupa 4 zile m-am dus din nou cu Cati si m-au pus sa ii fac analizele. Trebuia sa ma vedeti, sau mai bine nu, cum colectam sample, m-am umplut de cacat din cap pana in picioare. La un moment dat aveam impresia ca numai a cacat pute in jurul meu. Eu pot sa ma laud ca am trecut cu bine de perioada de incubare (asa mi-am petrecut Pastile), iar de ieri am trecut la etapa a doua.

    2. „Eu cred ca pur si simpu e de la alimentele expirate ale astora, ca nu intimplator lipseste termenul de expirare de p emajoritatea alimentelor.” – Eu mănânc o grămadă de alimente „expirate”, si am făcut stomach flu o singură dată în 12 ani. Când am luat-o de la alții, bineînțeles.

  2. Avind in vedere ca toata lumea consuma alimente expirate, ca nu se cunoaste termenul de garantie, eu nu ma mir ca e ceva banal, normal sa faca populatia stomach flu ( valabil si pentru food poisoning ). Astia nu fac ancheta, nu vine DSP-ul sa verifice, n-au nici o treaba. Maninci in oras, maninci la restaurant, cumperi mincare expirata din supermarket si faci diaree 2 saptamani, tu si inca vreo 10-20 clienti. Stii de unde ti se trage ? Nu, ca poate fi de la orice. La fel considera si aia 10-20 care s-au imbolnavit odata cu tine.
    Te duci sa te plingi la autoritati ? Ei iti vor spune ca ai luat un virus din aer, e safe si trece, protocolul lor nu cere anchete si investigatii. Poate doar daca ne pun astia otrava si murim pe capete, poate asa se vor urni sa vada care-i faza.

    1. Tu nu înțelegi că se poate să faci așa ceva NU de la mâncare? Când am făcut eu m-am dus în vizită la niște prieteni care stăteau la un hotel. NU AM PUS GURA PE ABSOLUT NIMIC DIN CE AU MÂNCAT EI. Nici nu aveam cum, căci ajunsesem la o zi după ce le trecuse. Oamenii mă avertizaseră să nu vin să-i văd, căci o să fac și eu, dar m-am dat viteaz.
      Și încă ceva, eu personal evit restaurantele și orice mâncare care nu e într-un ambalaj steril. Sunt obsedat de curățenia veselei și a mâinilor înainte de masa. Chiar și vasele spălate de mine cu mânuța mea tot le mai clătesc o dată înainte să pun ceva în ele, că nu se știe cand a intrat o muscă in casă și s-a așezat pe ele. ȘI TOT AM FĂCUT !!!

  3. Pare rau ca a treb sa patimiti asa. Chiar ma miram cum de nu vedem si noi o poza cu cozonacii lui Bobi. Oricum Si noi am trecut prin ceva similar doar ca din toti, doar baietelul nostru a avut de tras. A fost o uracioasa de bacterie de a treb sa ii schimbe antibioticul de 2 ori. Ma mir ca te-ai chinuit cu sample-ul. Noi ne-am dus cu diapers-ul si si-au luat ei mostra. Ce e drept ca ne-am dus direct la urgente la McMaster, echivalentul SickKids pt zona noastra. Sau poate Cati e deja potty-trained?ca daca da, vrem notite ca noi ne-am saturat de jucat de-a olita. Anyway, going back, ce vreau sa zic mai imp e ca DSP ul de aici s-a miscat rapid de ne sunau si ei si doctorii zilnic sa ne intrebe cum sta treaba. Explicatia lor de atunci a fost ca atata timp cat nu sunt inregistrate si alte cazuri in zona,microbul a fost luat din natura. (Da tot doctorul s-a scapat si ne-a zis ca daca gasea acelasi microb la un adult, il trimitea acasa fara antibiotic. Doar ca baietelul nostru era prea mic ca sa lupte singur. )Explicatia asta cu natura a fost nesatisfacatoare pt mama vultur din mine care a vazut negru mult timp de cate ori cineva il atingea pe baiat. Si asta pt ca multi nici nu o sa iti spuna adevarul cum inca
    mai constatam la gradinita. Dupa multe zile libere si antibiotic aflam intr-un final ca pana si bucatareasa a fost libera ceva zile…. si atunci sa vezi ce WTF?!?!

    1. Bacteria e alta treaba. De aia au vrut sa-i faca analizele cand ne-am dus a doua oara ca sa fie siguri ca nu-i bacterie, ca la bacterie tr antibiotic.
      Catiusa nu e potty-trained. Nu ne-am batut deloc capul cu asta pana acum. Acum la 2 ani vrem sa incercam metoda aia de 3 zile s-o invatam sa faca direct la buda. I-am luat colac din ala de WC special si acolo o s-o punem direct. Ne trebuie 3 zile libere pt asta. Initial ne propusesem ca long weekendul asta sa ne ocupam, dar e evident de ce nu am mai reusit. Poate de Victoria Day.
      Cat despre DSP si controale, la gradinita la Cati, daca se inregistreaza un anumit numar de cazuri sunt obligati sa sesizeze ei insisi Toronto Public Health, care vor investiga si vor declara sau nu “outbreak” pe o boala. S-a intamplat o data, parca chiar atunci in ianuarie, cand s-a imbolnavit si ea si am stat eu cu ea o zi acasa, daca nu ma insel. Acum e anunt in camera unde e Cati ca sunt 3 cazuri de Stomach Flu. De ascuns chestii cred ca pot ascunde cu angajatii, dar nu si cu copiii. Recunosc ca nu sunt f informata si nu prea stiu cum sta treaba cu chestiile astea, dar mi-ati dat tema de gandit si de documentat mai bine, ca nu se stie cand punem de-un “complaint”, cuvantul preferat a lui Bobi.
      In alta ordine de idei, pentru ca si eu ma simt mai bine azi si altfel se vede viata cand nu mai ai Stomach Flu, va asteptam la ziua Catiusei. Va trimit invitatie zilele astea.

  4. Oh, stomac flu e nasoala. Fiu-miu a avut cand avea 3 luni, si am fost internata cu el in spital in Romania ca nu mai voia sa mai suga si se deshidratase. Acolo a fost pus pe perfuzii pt hidratratare si antibiotic. A fost groaznic, eu mergeam tinandu-ma de pereti (nu mai aveam putere sa ma tin pe picioare), apoi a urmat sotul. Sa vezi tu munte de om cum zace sleit de puteri, caci pe langa diaree, iti da si o stare de slabiciune.
    Va doresc insanatosire grabnica!

    1. Aha, deci exista si in Romania. Eu nu am auzit niciodata de chestia asta acolo. Oricum, cu siguranta nu era asa de comuna cum e aici. Da, esti atat de slabit ca abia te poti ridica din pat, asa ca e de inteles povestea lui JE de a dormi la WC. Cand ai si un copil care te alearga prin casa, iata ce ajungi sa-ti doresti (asta scriam anul trecut cand, cred, m-am imbolnavit prima data de chestia asta):
      https://placenouveau.com/2018/04/13/ce-nu-ti-doresti-cand-ai-copii/

%d blogeri au apreciat asta: