Meniu Acasă

Cincinalul. La multi ani!

Ieri s-au facut 5 ani de cand lucrez in firma asta. Nu stiu cati oameni pe lumea asta isi serbeaza anii de munca, dar, desi nici mie nu pot sa zic ca-mi place munca, locul meu de munca sigur merita o cinste. Azi, la restaurant, cand colega ma scoate la Mister Greek. De ziua mea, nu de ziua muncii, dar cum pica amandoua cam in acelasi timp, eu o sa beau de doua ori. Am mai tot povestit pe blogul asta de ce de cinci ani merg zi de zi in acelasi loc, si inca nu m-am plictisit, asa ca n-o sa va mai plictisesc tot cu asta, ci altceva vreau sa zic.

De cand s-a schimbat software-ul pe care lucram, acesta fiind cloud based, am posibilitatea sa lucrez de oriunde. Daca vreau sa deschid laptopul si sa verific comenzile in timp ce beau o cafea la Starbucks, in Romania, pot s-o fac. Daca vreau sa-i rezolv sefului o problema de pe plaja din Cuba unde ne pregatim acus sa plecam, pot face si asta. Daca vreau sa le raspund clientilor la email fara a mai tine cont de fusurile orare care ne despart, si pe asta pot s-o fac. Dar nu voi face nimic din toate astea pentru ca, dupa cum va ziceam, nu munca imi place, ci locul de munca la care am ajuns acum 5 ani. Locul, la propriu. Asa ca, desi am posibilitatea sa lucrez de oriunde, deci si de acasa, eu prefer sa ma duc acolo in fiecare zi. Chiar la program. Nu sunt genul care sa funtioneze prea bine cu un program facut de mine insami, pentru ca fata de mine nu am rusine ca sa il si respect. Cand mi-l impun altii, mi-e jena fata de ei sa fiu nesimtita. Dar mai mult decat asta, daca as lucra de acasa, in pofida faptului ca as putea fi mai eficienta, n-as mai putea pune tara asta mare la cale cu colega mea preferata, caci noi nu facem small talk, ci very big talk, nu m-as mai putea opri la biroul indiencei sa rad cand imi povesteste de socrii ei la New York, colegul nu mi-ar mai arata poze din Costa Rica sau Hawaii, iar eu nu m-as mai simti atat de bine sa fiu acolo. Nici macar drumul nu ma motiveaza sa nu mai plec de acasa pentru ca singura chestie de care ma plang in privinta lui e ca-i prea scurt. 5 kilometri. Daca mi-as gasi motivatia sa slabesc ce-mi atarna, i-as putea alerga pana acolo. Dar ma simt bine in pielea mea, adica in grasimea mea, si asta ma retine. Dar eu pe drum citesc, ca sa ma aduc la zi cu Reading Challenge, alteori scriu pe blog, fac adica ce-mi place mie cel mai mult, de ce mi-as dori sa ma privez de propriile placeri?

Mi-ati putea zice ca nu trebuie sa lucrez in fiecare zi de acasa, dar macar din cand in cand, cand n-am chef sa ma duc la munca. Dar cum asta mie nu mi s-a intamplat in 5 ani niciodata, ma indoiesc ca merita deranjul.

33F46B81-DD97-4940-89CE-3952F3AF9591

Desi zici ca-i de la nunta, asta e o poza din curte, de cand am luat ultima data lunch-ul impreuna. Acum deja ne pregatim de summer bbq. Dar nu evenimentele astea, la organizarea carora iau parte, fiind membru in social committee, sunt cele care imi plac acolo. Astea ar putea la fel de bine sa nu existe, iar motivele mele de a serba 5 ani de munca tot aceleasi ar fi.

Categorii:Jurnal

Francisca

7 răspunsuri

  1. Salut. Tot iti place „challenge-ul”, cand ajungeti in Cuba incearca sa plasezi o comanda sau , ma rog, orice legat de munca, de pe superbele plaje de pe acolo. Sau macar din lobby-ul hotelului. Eu, personal iti doresc multe „succesuri” sa lucrezi remote din Cuba. Asta ca am gasit si eu un mic nod in papura, sper ca nu-i bai. In rest, everything makes sense 🙂
    Te invidiez pentru disciplina ta in ceea ce priveste reading challenge. Eu mereu imi gasesc scuze sa nu citesc destul.

    Toate cele bune.

%d blogeri au apreciat asta: