Meniu Acasă

Micii nostri cei de toate zilele

423A9F3E-5C2E-458B-BE97-A8D611397397

Poza asta poate nu arata foarte gourmet, e mai de la tara asa, dar am postat-o nu ca sa ma laud ca am mancat si aseara, nici macar ca am mancat mici, ci ca micii acestia sunt facuti in casa. Acum, cand pot sa-mi cumpar ce mancare vreau eu, cu toate spice-urile din lume si dupa tot felul de retete secrete, de la cele peste 6,000 de restaurante din cel mai multicultural oras, pe mine a inceput sa ma bucure cel mai tare o mancare facuta in casa.

Povestea lor a inceput dintr-un fel de frustrare pe care o am vizavi de preferintele culinare ale Catiusei. De fapt, spun gresit preferinte, caci sunt mai degraba fixatii. Cati nu mananca orice, nu mananca nici macar cateva chestii, ci doar o singura chestie pe o anumita perioada de timp, nu se stie cat. Pana de curand avea boala pe sarmale, acum vrea numai mici cu mustar.

Cati, papam niste orez cu pui? Mitzi. Catiusa, dar sarmalute vrei? Mitzi. Cati, ce vrei sa mananci azi? Mizti, mitzi…Buna dimineata, Cati. Mitzi. Pana acum luam micii de la Saveta (care stiu ca-i aduce de undeva, nu-i face ea). Cum nu eram foarte sigura ce-au bagat in ei si cat au stat pe la congelator, si mai ales ca nu era doar o placere ocazionala ca sa nu mai conteze nici din ce erau facuti, nici cat au stat pe la congelator, ci era felul principal dimineata, la pranz si seara, ma simteau vinovata la fiecare muscatura a ei, indiferent de cu cata pofta o manca. Acum, de cand micii nostri nu mai au niciun ingredient secret (la propriu), nu ma mai simt vinovata nici daca i-i bag pe gat. Asa ca atunci cand o sa-mi zica ea: „Tatau” (ciocolata), mami. Mitzi, Catiusa. „Tuti” (cookies), mami. Mitzi, Catiusa. „Pazzi” (pizza), mami. Mitzi, Catiusa…Pana nu-i mai trebuie.

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: