Meniu Acasă

Poti iubi un copil adoptat la fel ca pe cel biologic?

Eu am biroul lipit de al unei colege. Stam practic fata in fata si asta ne da ocazia sa vorbim foarte des peste gard. Fiind si destul de apropiate ca mentalitate si personalitate, desi nu si ca varsta, ea fiind mai in varsta si decat mama, desi nu pare deloc, avem mereu tot felul de conversatii. Chestiunile legate de job fac rar parte dintre ele. Aseara, intr-o discutie care porninse de la cu totul altceva, ca intotdeauna, am ajuns sa o intreb daca poti iubi la fel un copil adoptat cum il iubesti pe cel biologic? Parerea ei, mama a doi copii biologici, a fost transanta: da. A mea, desi nefiind in dezacord cu ea, a fost mai nuantata. I-am zis ca nu cred ca ea imi poate da raspunsul asta asa de categoric pentru simplul fapt ca ea nu are copii adoptati. Nu poate vorbi deci din experienta, poate doar presupune, ceea ce e clar mai usor. I-am zis ca nici cineva cu copil adoptat nu mi-ar putea da raspunsul asta, daca persoana respectiva nu are si copii biologici. Din acelasi motiv. Singurii in masura sa raspunda sunt cei care au si, si. Desi nici in situatia asta nu cred ca poate fi vorba de un raspuns 100% precis pentru ca dagostea, afectiunea si toate chestiile astea sufletesti se manifesta atat de diferit de la om la om incat sunt departe de a putea fi cuprinse intr-un raspuns general valabil. La urma urmei, sunt atatea cazuri de copii abandonati de mame biologice, asa cum eu cunosc copii iubiti pana la cer de mame vitrege.

Un lucru eu stiu sigur totusi si de aici, si nedumerirea mea. Pe de o parte, sunt convinsa ca poti avea toata grija din lume pentru un copil adoptat, ca poti face toate eforturile pentru a-i oferi o viata indestulata si lipsita de griji. Sunt convinsa ca il poti saruta cu toata dragostea inainte de culcare si alege cu toata consideratia cea mai buna educatie pentru el/ea. Sunt sigura ca ti-ai stapani la fel de bine nervii si la tantrumurile unui copil adoptat, la fel cum ti-ar sari inima din piept cand ai vedea pe telefon ca te suna cineva de la gradinita lui. La urma urmei, animalele noastre de companie devin parte din familie, iar atasamentul fata de ele trancede pana si diferenta de specie. Sau, cum vorbeam cu o prietena, sotul/sotia, niste straini in definitiv, devin de la un punct incolo cele mai importante persoane din viata noastra. Deci, nu incape indoiala ca un copil adoptat poate fi iubit cel putin la fel. Si totusi. Eu am un copil biologic. O iubesc asa cum nu iubesc pe nimeni. Si cand spun asta, nu inseamna neaparat sau numai „mai mult decat pe oricine altcineva”, ci ma refer mai mult la modul in care o iubesc. Imi iubesc sotul, imi iubesc mama, imi iubesc fratii, imi iubesc viata. Si totusi pe ea o iubesc altfel. Simt fata de ea un soi de conexiune genetica, ceva organic, instinctiv. Iar asta nu stiu daca se poate sa simt pentru un copil adoptat. Dar asta, pana la un punct nu inseamna mare lucru. Asta nu te poate opri sa le oferi amandurora aceeasi viata buna, fara diferente. Dar, sa zicem, si o sa pun acum o intrebare naspa, si extrema, dar doar de dragul argumentului, ar face asta diferenta intr-o chestiune de viata si de moarte, in care doar unul, in detrimentul altuia, ar putea fi salvat? L-ai salva pe unul mai mult decat pe celalalt? Ar conta ca pe unul l-ai nascut tu, iar pe celalalt altcineva? Dar si in chestiunea asta e greu de raspuns (si numai pentru ca raspunsul poate fi foarte greu). Chiar a fost de curand un caz pe aici cu o tipa care a cazut cu masina in apa si si-a salvat, ca prin miracol, fiica. Femeia asta mai avea acasa un copil, tot biologic, de 1 an si ceva. Daca ii avea pe amandoi in masina, era clar ca numai pe unul l-ar fi putut salva. Care ar fi fost ala?

Categorii:Jurnal

Francisca

25 de răspunsuri

  1. Problema merge pusa si invers. Daca sa zicem, peste 5 ani te-ar suna de la spital si ti-ar spune ca s-a facut o greseala cind ai nascut, ca ti-au schimbat copilul si ti l-au dat pe al altei mame, cum ar fi cu conexiunea genetica / iubirea instinctiva pe care o simti pentru Katiusa ?
    Stiind ca nu e copilul tau biologic, conexiunea genetica ar fi un soi de autosugestie sau nu ? Dar iubirea aia instinctiva, ar fi mai putin iubire daca ai stii ca nu e copilul tau biologic ? Iubirea aia speciala pentru copilul biologic rezulta ca e data de faptul ca STII ca e al tau biologic si de avalansa de hormoni de la nastere si de dupa, care stabilesc o conexiune extrem de emotionala cu copilul … sau nu ?

    1. Catiusa a stat numai langa mine in spital din prima secunda de viata. Deci, un telefon de la spital cum ca mi-au dat copilul altei mame e imposibil, dar, de dragul argumentului, sa zicem ca s-ar intampla asta. Pe Catiusa as iubi-o la fel de mult, nu cred ca ar mai exista cale de intoarcere. Cel mult mi-ar parea rau ca nu-i a mea si as refuza sa i-o dau inapoi lu’ ma-sa. N-as iubi-o mai putin. Nu pe ea.

      I-am pus intrebarea ta si lui Bobi si el a zis ca s-ar intreba cine e atunci copilul lui? Eu, orbita de Catiusa, nici nu m-am gandit la asta.

      Dar apropo de avalansa de hormoni…Chiar si daca numai oxitocina din corpul femeii dupa nastere explica iubirea fata de copilul biologic, asta este, de fapt, foarte important pentru noi, ca specie. Atatia ani de evolutie ne-au construit in felul asta. Sa cream prin nastere legaturi foarte puternice cu cei pe care ii nastem. Ca noi suntem capabili de legaturi emotionale si cu alti oameni, neinruditi cu noi, asta e perfect adevarat. Dar desi putem contesta ca un parinte isi va favoriza copilul biologic in fata celui nebiologic, natura e mai greu de contestat.

      Nu cunosc profunzimile unei situatii de genul acesta, neavand niciun fel de experienta in privinta asta, dar ce stiu sigur e ca ii apreciez f mult pe cei care o fac. Eu nu stiu daca as putea. Daca stai si te gandesti, aia sunt, de fapt, oameni mai buni la suflet decat cei care au doar copii biologici.

  2. De buna seama ca Katiusa e copilul tau, ca vorba aia, ai fost de fata, insa e doar ” sa zicem ca s-ar fi intimplat „. E adevarat, un parinte isi va favoriza copilul biologic in fata celui nebiologic … daca crede el ca e biologic, pentru ca asa functioneaza instinctul de reproducere la toate fiintele din natura.

    Dar daca ti-ai intilni copilul biologic, ala pe care l-au incurcat la spital si ati stabili o legatura cu el si familia sa, nu-i asa ca tot pe Katiusa ai favoriza-o in fata acelui copil ? Pentru ca in mintea inconstienta, Katiusa se califica pentru postul de copil biologic , cu toate emotiile ce deriva din asta, in ciuda faptului ca minte arationala zice ca stai asa, copilul meu biologic e ala care creste in familia X …

    1. E o chestie aici. Tu presupui din start ca legatura mea cu Catiusa ar fi fost la fel de puternica si daca nu era copilul meu, dar nu avem de unde sa stim asta. Poate daca nu era copilul meu, chiar daca nu stiam asta, legatura era alta, cine stie? In conditiile de acum, da, as favoriza-o pe ea in fata oricarui alt copil. In alte conditii, nu stiu.

    1. Am citit articolul. Foarte frumos din partea oamenilor alora. Cum am zis si mai sus, cazurile astea ma impresioneaza tot timpul.

      In legatura cu situatia la care mi-ai zis sa ma gandesc. Dragostea mea pentru copil nu e conditionata de dragostea lui pentru mine si nici de ajutorul pe care mi-l da. Daca al meu copil m-ar ignora, as suferi mai mult, dar n-as iubi-o mai putin, ba as considera ca parte din situatie e si vina mea.

    2. E firesc ca, copiii adoptati sa isi iubeasca parintii adoptivi. Si eu mi-as detesta pina la cer parintii biologici ( indiferent cit m-ar iubi si ce mi-ar oferi ) pentru ca m-au adus sa traiesc pe lumea asta de mizerie, dar mi-as iubi parintii adoptivi pentru ca mi-au intins o mina de ajutor cind m-au vazut in nevoie. Face sens.
      Dar exista o groaza de copii adoptati care au fost bine ingrijiti si iubiti, care devin adulti si ii apuca amocul dupa parintii biologici, aia care i-au abandonat la ghena. Sa mor daca ii inteleg !

      1. Probabil o fac din curiozitate.

        Dar in legatura cu ce ziceai mai sus ca ti-ai detesta parintii ca te-au adus sa traiesti intr-o lume de mizerie. E dreptul tau ca om sa consideri ca lumea in care te-au adus e de mizerie, e dreptul tau si sa-i detesti pentru asta. Dar, pe de alta parte, ai oricand posibilitatea sa parasesti lumea asta daca nu iti place, ca sa-i pui pe parinti sa faca chestia asta, n-o s-o faca. Funny, de fapt discutia cu colega a fost si despre asta. Cui i se intampla asta, in loc sa deteste orice si pe oricine, ceea ce, repet, au dreptul, nu crezi ca ar fi mai simplu s-o termine de tot cu ei? N-as recomanda asta nimanui, Doamne fereste, dar eu sa fiu in locul lor, sa fiu de nu consider ca e mai sanatos, chiar daca-i mortal, decat sa traiesc o viata intreaga in depresie si suparata pe toata lumea…

  3. Asta cu ai oricind posibilitatea sa parasesti lumea asta, e ca aia cu eu ti-am infipt cutiul in burta, insa ai posibilitatea sa apesi pe butonul care suna la ambulanta, ori sa alegi sa mori. Un soi de ce are sula cu prefectura .
    Serios acuma, ce legatura are faptul ca eu apas pe buton, ori ca instinctul de supravietuire e mai puternic, cu faptul ca tu mi-ai infipt cutitul in burta, serios ? eu te arunc in groapa cu cacat, dar e treaba ta daca iti place sau nu, ca poti oricind alege sa mori. Dar nu despre alegerile MELE vorbim, ci despre alegerile LOR, ale parintilor biologici, care au ales sa ma bage in cacat just becouse…
    Stiu, e mult mai comfortabil sa deturnam discutia de la ei spre mine, ca au incercat si parintii mei biologici smecheria, da’ nu vrei sa stii ce si-au auzit.

    1. Eu nu deturnez nicio discutie pentru ca si pe mine ma enerveaza șmecheriile astea. Doar incerc sa raspund cu capacitatea mea de înțelegere. Iar eu inteleg asa: atata vreme cat esti de acord ca instinctul de supraviețuire e mai puternic decat parerea ta despre lume, atunci trebuie sa fii de acord si ca instinctul de reproducere a speciei este mai puternic decat aceeasi parere, s-ar putea chiar mai puternic. Sa ne înțelegem, eu iti respect punctul de vedere, de fapt, l-am vazut pe lista de motive a celor care nu vor sa faca copii de multe ori. E dreptul lor si nu voi incerca sa-i conving eu de contrariul, ca nu e treaba mea. Ideea este ca eu, de exemplu, sunt responsabila de copilul meu, inclusiv de ceea ce gândește, atata timp cat e copil, cand va deveni un adult, daca el are o cu totul alta parere despre viata fata de cea pe care mi-am bazat eu alegerea, nu mai poate fi responsabilitatea mea, ca nu mi-am propus sa ma pun stapana pe mintea lui. Intelegi ce vreau sa zic? De aia spuneam ca de la un punct incolo, parintii nu mai pot fi învinuiti chiar de orice pentru ca atunci vin eu si spun ca s-ar putea ca tu sa fii cea care deturnează discutia. De la tine spre ei.

      Nici mie nu-mi place lumea asta in totalitate, dar îmi place viata, si asta nu are legatura doar cu instinctul de supravietuire, ca eu traiesc, nu supravietuiesc. Intr-o lume a neființei totul e boring. Discutia asta e interesantă de exemplu, dar mi se pare posibila doar pentru ca inca traim.

      1. Pe mine m-ai pierdut la faza cu ” imi place viata”, ca n-am inteles de ce iti place. ” eu traiesc, nu supravietuiesc „, ca n-am inteles cum se traieste.
        Aveam o prietena cu vreo 20 si ceva de ani mai in virsta, care imi povestea cit e ea de ingrozita ca trebuie sa moara si ca ei ii place viata. Eu am fost atit de stupefiata, incat am intrebat-o daca si-a pierdut mintile, e din cauza bolii, nu-i asa ? Am intrebat-o care-i faza cu incintarea despre viata, insa n-a putut sa dea un raspuns coerent, rational. Uite asa am ramas eu in ceata !

  4. Cica sotia ii zice intr-o zi sotului: “- Draga, ai observant ca fiul nostru nu seamana deloc cu noi? Eu cred ca ni l-au schimbat la spital.” Sotul: “- Bineinteles ca nu e al nostru. Stii, cand ai nascut la maternitate mi-ai zis sa merg sa shimb copilul? Ei bine, l-am schimbat!”

    1. Pai mie nu-mi place nimic din cum decurge viata pe planeta asta, so … opriti planeta, vreau sa cobor ! As putea sa-ti insir aiureli, despre cum imi place sa maninc ciocolata sau sa stau cu burta la soare, but really ? Sunt niste vrajeli ieftine cu care ne pacalim ca mno, ce minunata e viata !

      1. Nu are cum sa nu iti placa “nimic” din simplul motiv ca nu stii totul, nu ai inteles totul, nu ai experimentat totul. Doar daca ai fi facut TOTUL, ai fi putut zice ca nu-ti place nimic. Asa, poti zice cel mult ca nu iti place nimic din ce ai vazut, facut, experimentat etc. tu pana acum, ceea ce e o mare diferenta.

        Atata vreme cat gândirea asta nu-ti da nici macar depresie, ci e la modul: asta gandesc eu si la revedere, eu zic ca e foarte bine. Ca nu-ti place cum decurge viata, in general, e o gandire mai mult filosofica decat practica, parerea mea. Si nu vad nicio problema cu asta. Mi se pare ca devine una cand zici ca-ti acuzi parintii pentru asta. Nu le iau eu apărarea, ca nu-i cunosc, dar asa inteleg eu de aici si daca greșesc, poti sa ma corectezi. Problema nu o vad la acuzație in sine, ci la abordare. Esti pe lumea asta acum si nu e ca si cum mai ai ceva de facut. Faptul ca ii detești sau nu e fix o chestiunea de atitudine. Nu e ca si cum asta ar schimba cu ceva lucrurile. So, what’s the point? Just because?…Da, tu poti lua mai departe decizia sa nu faci copii. Foarte bine. Asta e alegerea TA. Apropo, pe ei i-ai intrebat? La potențialii tai copii ma refer. Oricum, nimeni nu are dreptul sa-ti conteste decizia asta. Sunt sigura ca daca parintii tai ti-ar spune: Cand faci, mama, si tu un copil?, te-ar enerva la culme si ai simți ca si numai intrebarea asta, aruncată intr-o doară, ar fi un atac inadmisibil la dreptul tau la viata privata, la dreptul tau de a alege etc. Dar exact asa sta situatia si in cazul lor. Pana la urma, ce drept ai tu sa le contești alegerea? Aaa, ca alegerea aia te-a adus pe tine pe lume?!…Asa decurge viata. We live it or leave it.

  5. Ai mei m-au intrebat o singura daca cind fac copii si le-am zis ca eu nu, incearca pe la sora’mea ! Oh, dar nici sora’ta nu vrea copii, iar noi vrem nepoti, vrem nepoti ! Well, asta cu nepotii se rezolva usor, stati ca va dau adresa de la orfelinat !
    De atunci s-au calmat daca au vazut ca nu au cu cine. Poate si pentru ca dupa citeva zile le-am facut cadou noul lor nepot : un motan adunat de pe strada care ducea lipsa de parinti iubitori. Am inteles ca si sora’mea s-a prins si le-a livrat si ea un nepotel, un pechinez sa-i tina ocupati.

    1. Pe mine nu m-au intrebat niciodata pentru ca ma stiu. Presiunea sociala pe chestia asta, pornind inclusiv din familie, este enorma, dar aia care numai de aia-i fac, vai de capul lor!!!

  6. Nici pe mine nu ma intrebau, pentru ca stiu ei foarte bine ce imi poate pielea, doar ca m-au intrebat de fata cu barbatu-meu. Era un soi de intrebare pusa mie, dar adresata lui, cum ar veni … asa, mai pe ocolite . Sperau ei in secret ca poate o sa puna barbatu-meu presiune pe mine, poate o fi vrind el copil, tre-la-la. Ghinion de nesansa, ca si barbatu-meu e tot din categoria : opriti planeta, vreau sa cobor ! „…
    Nici eu nu am inteles niciodata care-i faza, ce au astia de cistigat cind pun presiune pe alti oameni ca sa produca copii.

  7. „pe de alta parte, ai oricand posibilitatea sa parasesti lumea asta daca nu iti place”
    Francesca, iti recomand sa citesti ce-a scris David Benatar
    https://en.wikipedia.org/wiki/David_Benatar#Humans'_unreliable_assessment_of_life's_quality
    https://www.newyorker.com/culture/persons-of-interest/the-case-for-not-being-born

    „Nu are cum sa nu iti placa “nimic” din simplul motiv ca nu stii totul, nu ai inteles totul, nu ai experimentat totul. Doar daca ai fi facut TOTUL, ai fi putut zice ca nu-ti place nimic. ” – ai fi in stare sa tii aceeasi prelegere unei fetite de 13 ani care a „experimentat” prostitutia fortata? Sau unui orfan cu toata familia omorata in Siria? Tu ai o viata relativ OK, mi se pare normal sa nu-i intelegi pe cei care nu au…

    ps : fuck it, am ajuns sa fiu de acord cu ce zice JE … 😦

    1. Lasa-ma sa buchisesc intai link-urile pe care mi le-ai trimis si iti zic apoi ce parere am. De obicei nu iau de bun ceva doar pentru ca cineva asa a zis.

      Nu as tine prelegeri nimanui, dar daca ar fi s-o fac nu vad de ce ceea ce i-am zis lui JE nu s-ar aplica oricui, indiferent de situatie. Eu am o viata mai buna decat altii si mai proasta decat altii, nu e vorba ca nu inteleg situatiile alea, ci ca am pus experienta umana, in general, intr-o perspectiva mai larga. Nu vreau sa fiu cinica, dar ca sa se inteleaga ce vreau sa zic, daca acea copila care a experimentat prostitutia fortata s-ar fi nascut intr-o altfel de familie, sau intr-o alta tara, sau, sau…ar fi avut parte de cu totul alte experiente…De fapt, ceea ce voiam sa zic e ca nu putem reduce complexitatea vietii la un singur individ, pentru ca, pur si simplu, suntem limitati: spatial, temporal, fizic, intelectual si din toate celelalte puncte de vedere.

      1. Am citit articolul din New Yorker. Cum ziceam, pot accepta puncte de vedere, dar nu trebuie sa fiu de acord cu ele. In loc sa eliminam viata de pe Terra, viata umana, mai bine am cauta sa o imbunatatim si s-o intelegem mai bine. Iar asta, cel mai bine cu copii se poate. Ca nu merita, ca nu se poate, nici ce vrea el nu se poate. Si numai pentru ca exista oameni care nu-i impartasesc viziunile. Ca mine.

      2. Nu vreau sa fiu cinic, dar ca sa se inteleaga ce vreau sa zic, daca TU ai fi experimentat prostitutia fortata acum poate n-ai mai avea o viziune așa roz asupra vieții. Sau fă doar un exercițiu de imaginație și gândește-te că Catiusa ar putea păți așa ceva…
        Restul e filosofie si gargară.

      3. Ar parea ca ne contrazicem, dar din comentarii reiese ca suntem de aceeasi parere 😋. Daca eram eu in locul fetei aleia nu vad de ce ce i-am zis lui JE nu mi s-ar fi aplicat si mie.

        Eu zic ca prea multa filosofie e in capul lui nenea ala de l-ai postat, ca am aprofundat putin subiectul in seara asta. Gândirea lui are o logica super rafinata, trebuie sa recunosc, si e de o inteligenta de necontestat, dar cam aici se reduc laudele mele la adresa lui. Ce zice el, desi foarte logic, e teorie goala. Ce zic eu nu e deloc filosofie. Faptul ca avem experiente diferite si ne raportam la viata ca atare e realitatea. Pentru el viata tuturor e neagra. Atat. Dar pana si tu ai observat ca a mea e roz 😂

      4. Eu personal chiar daca as avea o viata roz nu m-as hazarda sa zic ca viata e frumoasa, tocmai pentru ca stiu ca pentru o gramada de oameni (m-as hazarda sa zic ca pentru majoritatea) nu e … sau, ca sa citez un geniu contemporan, „viata e frumoasa, dar trebuie traita” … :)))))))))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: