Meniu Acasă

Fiecare “acasa” la el

Eu mi-am petrecut noaptea dintre ani in liniste. Nu sufleteasca, daca la asta v-ati gandit, ci in soapta, ca dormea Catiusa. Pocnitori nu se dau prin zona asta, nici cele din centru n-ajung pana aici, asa ca la 12 noaptea, pana cand, fara nicio intentie, am rezistat totusi, dupa ce am tras silentios de dopul unei sampanii, mi se parea si ciudat ca ciocneam 3 pahare cu picior si ne pupam de la multzean. Aproape ca ne intrebam de ce, asa de tare mi se parea ca ne purtam ca nuca in perete. Parca nici nu era Anul Nou. De ca si cum Anul Nou e musai sa fie cu fanfara.

Cu mama nu ne-am pupat numai de la multi ani, ci si de la revedere ca s-a intors in Romania in prima zi a Anului Nou. Ne-am pupat si am si plans si tocmai aceasta boceala m-a facut sa-mi opresc gandurile in loc, sa le iau la intrebari, sa-mi chem si amintirile la dezbatere, ca ceva in mintea mea nu se mai lega. Tin minte cand eram mica, mama avea o sora. Si-acum o are. Acum se viziteaza mai des ca matusa-mea si-a luat carnetul si si-a cumparat masina si nu-i ia decat 3 ore s-ajunga de la Braila pana la ea. Mai demult insa se vedeau o data pe an, poate la cativa ani. Statea cateva zile, la Paste sau la Craciun, si-apoi pleca. Inainte sa iasa pe usa insa, asa se strangeau in brate si se pupau si plangeau de sarea camesa de pe ele. Nu se stia cand aveau sa se mai vada. Banuiesc ca ala era motivul. C-avea sa moara vreauna intre timp, ma indoiesc ca stiau sigur, desi asa se purtau. Acum, intamplarea face ca matusa-mea e in vizita la maica-mea, chiar daca maica-mea nu-i acasa, si va merge s-o ia de la aeroport. Nu cred ca vor mai plange cand se vor revedea, ca am impresia ca am uitat sa va spun, dar ele nu plangeau numai cand se desparteau, ci si cand se intalneau. Ii descuidea maica-mea usa cu lacrimi in ochi. Acum, vazandu-se cand au chef, chiar si cand n-au, nu cred ca mai fac asa. Nu cred ca maica-mea mai plange ca pleaca sora-sa acasa. Si daca stau si ma gandesc si mai bine, era si o alta chestie legata de ce vreau sa zic mai jos. Pe vremuri, dar chiar si acum, matusa-mea era cea care o vizita pe mama, rareori se ducea mama sa-si vada sora. Si asta pentru ca mama ramasese in orasul unde si matusa-mea se nascuse si crescuse. Cumva, matusa-mea se intorcea “acasa”, chiar daca, de mult, casa ei era in alta parte. Potrivit unor legi nescrise, normal era ca matusa plecata sa-si viziteze rudele. Nu (si) invers.

Revenind la boceala de ieri din aeroport, inlocuiti personajele, ca scenariul e acelasi, doar ca mai prost gandit. Eu traiesc in Canada, mama, in Romania. Azi tarile acestea nu mai sunt atat de departe ca pe vremuri. Bobi anul trecut, intr-o joi seara, dupa ce-a venit de la job, a plecat la o nunta in Romania, iar luni seara deja ii facea acasa baie Catiusei. Drumul e lung, nu zic nu, dar poti efectiv fi in Romania, sau in Canada, de pe o zi pe alta, daca chiar vrei. Bani sa ai, dar de dragul argumentului sa lasam asta deoparte deocamdata. N-o sa te vizitezi chiar oricand (din cauza banilor), dar simpla posibilitate de-a o face, chiar daca nu profiti de ea tot timpul, chiar face ca lacrimile alea sa poata fi pastrate pentru situatii cu adevarat mai tragice, iar viata sa fie mai usoara daca privim altfel lucrurile. In loc sa plangem ca ne despartim, mai bine ne bucuram ca ne-am vazut. Pana data viitoare. Pentru ca daca ni se face dor unul de altul, putem oricand sa ne suim in avion si sa ne vedem. Dar nu numai sa ma sui eu, caci si ei au aceeasi posibilitate ca si mine. Nu trebuie sa ma astepte pe mine da ma duc sa-i vad, pot veni si ei sa ma vada. Eu din Canada nu ma intorc “acasa”, cand ma duc in Romania, ci plec de acasa, lucru pe care, cu aceeasi usurinta, dar si eforturi in acelasi timp, il pot face si ei. Asa cum eu pot sa-mi consum 2 saptamani din concediu (ca vacanta nu-i) si inca pe-atatea din salariu sa ma duc acolo, asa pot face si ei. Usa mea va fi mereu deschisa pentru dansii. Pot si ei veni in Canada pentru doua saptamani. Chiar o luna (nu mai mult). Doar sa ne vedem. Apoi la anul ne vedem la ei. E adevarat ca in Romania te vezi cu mai multi deodata, dar, n-am zis nicaieri ca eu nu ma mai duc acolo, ci ca si eu ii astept pe ei, din cand in cand, “acasa”.

Categorii:Jurnal

Fran

9 răspunsuri

  1. Mergi/mergeti o data la 2 ani in Romania? Sunteti boieri… O excursie din asta, adunand si banii pe care nu-i faci lipsind de la job, ajunge la minim 5k pe cap de vita furajera. Eu nu pun banii astia deoparte.
    Cunosc persoane care merg in fiecare an. Dusi cu pluta, parerea mea…

    1. Nu, nu mergem o data la 2 ani. Probabil cand am scris “apoi la anul ne vedem la ei” te-a facut sa crezi asta. Era mai mult un mod de-a zice. “Apoi data viitoare ne vedem la ei” poate era mai bine. Nu mergem atat de des ca, mai ales in noua formula, ne-ar costa intr-adevar $5,000 numai biletele si avem si lucruri mai bune de facut cu banii, dar si pentru ca nu prea vrem. Dar daca ar veni si ei pe la noi, nu ne-ar mai astepta numai pe noi acolo, sigur ne-am vedea mai des. Nu este floare la ureche drumul asta, dar nu e niciun capat de lume. Ideea textului meu era sa luam chestiunea asta easy. N-am murit sa ne plangem si exista oricand posibilitatea sa ne vedem cand vrem. In plus, mi-as dori ca si ei sa se trezeasca intr-o dimineata si sa zica: anul asta ma gandesc sa mergem 2 saptamani in Canada, nu sa ma intrebe toata ziua “ acasa, cand mai veniti?”. Ca pentru mine Romania nu mai este acasa si ma duc acolo numai ca sa ii vad pe ei. Iar pe ei ii pot vedea si aici.

  2. Mai, nu stiu ce sa zic, eu cand ma duc in Romania imi ia cam o saptamana sa imi revin si sa ma ajustez la fusul orar. De cate ori am fost pana acum, mi-a fost din ce mai greu. Ultima oara a pus capac, am avut o intarziere de 9h (ambele zboruri au fost f..te), cred ca mai aveam un pic si cadeam pe jos de oboseala.
    De la o anumita varsta nu mai e asa fun sa zbori pe distanta asa mare, iar parintii imbatranesc, ca si noi de altfel.

    1. Si noi am stat o data in Varșovia 8 ore, sau 15 ore, nici nu mai stiu, ca de la un punct incolo mi-a parut o vesnicie si a fost, intr-adevar, cea mai horror experienta pe care am avut-o. Dar na, nu toate zborurile sunt asa. Cat despre restul comentariului, am raspuns mai jos…

  3. Din pacate un drum in Canada pentru parinti pensionari e f costisitor si cei mai multi nu si-l permit, si cel putin in cazul nostru, eu prefer sa ma duc in Romania si ii vad si pe ai mei parinti, imi vad si surorile si nepoatele, si isi vede si sotul parintii cu pretul la doar doua bilete de avion.
    Daca vin parintii in vizita, tot banii aia ne costa si nu vezi decat o pereche de parinti si fara alte rude sau prieteni. Da, face sens o data, ca sa vada si ei Canada, dar mai des mie cel putin mi se pare easier si cheaper sa mergem noi in Romania.
    Plus ca asa cum zicea si Cristina, un drum atat de lung e din ce in ce mai greu pentru parintii care imbatranesc. Nu e usor nici pentru noi, dar pentru ei mai ales daca nu sunt f obisnuiti cu plimbatul cu avionul, e mult mai greu.
    Si eu tot am zis ca sa o mai rarim cu vizitele in Ro, dar apoi ma gandesc ca oricum ne vedem destul de rar si cand nu or sa mai fie o sa ne para rau ca nu am fost mai des si n-am petrecut mai mult timp cu ei.
    Asta e singurul lucru care nu-mi place aici, distanta asta mare care face lucrurile un pic mai complicate. Din pacate asa e viata, nu le poti avea pe toate.

    1. Mie problema principala in chestiunea asta mi se par banii. Restul, depinde de la cat la caz. Unii parinti nu sunt inca f bătrâni, deci pot călători cu avionul fara probleme, altii sunt bătrâni si poate si bolnavi si atunci, da, n-ar putea zbura asa de mult, mai ales, cum zicea si Cristina mai sus, cu escale lungi si fusul orar dat peste cap, unele familii au copii, poate mai multi, si atunci ei nu se duc in Romania si-i vad pe toti cu pretul a doua bilete, ci costul biletelor este mult mai mare, iar zborul cu copii, mai ales foarte mici, este incredibil de greu. Alte familii poate nu au asa multe rude in Romania. Chiar si in cazul meu, numai parintii imi traiesc acolo, fratii sunt si ei plecati. Depinde deci de la caz la caz.

      In orice caz, chiar deasupra mea locuieste o familie de romani, si mama ei, care are in jur de 60 de ani, dar arata ca de 45, zici ca-i sora lu’ fiica-sa, nu ma-sa, a venit anul trecut in Canada de 2 ori. O data in Iulie, cand a stat o luna, si a doua oara in Decembrie, cand a stat 2 saptamani sa-si petreacă sărbătorile cu ei. Ei au un copil de seama Catiusei si-i si gravida, deci i-ar fi fost mai greu sa se deplaseze ei in Romania in conditiile astea. Nu stiu daca si-a platit ea biletele, daca le-a platit fiica-sa sau doar a ajutat-o cu vreo suma, cert e ca am vz cu ochii mei ca se poate sa tratezi lucrurile astea si mai easy. Cum ziceam si in text, bani sa fie. Dar cum vorbim de Romania, evident ca bani nu sunt, ca daca erau, nu mai aveam acum discuția asta, ca poate nu mai eram plecati.

      Un alt exemplu, patronul firmei la care lucrez e din Anglia si are peste 50 de ani, deci parintii nu pot avea decat peste 70. Oamenii aia vin din Anglia in Canada cum ma plimb eu pe bulevard. Singura diferenta e ca ei nu vin din Romania, ci sunt evrei englezi si nu-si pun problema banilor. Distanta nu inseamna nimic.

    2. Inca ceva, ca mi-a venit acuma. Crezi ca daca la un moment dat, Catiusa va decide sa se mute in Europa, eu voi astepta 5 ani de zile sa vina ea in Canada sa ma vada? Nu, cu siguranta, nu. Ma voi duce si eu peste ea s-o vad. Din nou, e vorba doar de bani. Si de mentalitate. Distanta nu ma va opri niciodata sa ma duc sa-mi vad copilul.

      Si inca ceva, apropo de mentalitate. Am aici o colega care anul asta implineste 61 de ani (e deci destul de in varsta). Se duce des in Serbia sa-si vada mama care inca traieste, dar are peste 80 de ani, deci mamei, cu siguranta, i-ar fi greu sa zboare atatea ore la varsta ei, mai ales ca are si probleme de sanatate. Cand mama colegei insa avea 60 de ani, iar fiica-sa tot in Canada traia, tot nu calatoarea peste ocean s-o vada asa cum face fiica-sa la varsta asta. A fost o singura data in Canada in 25 de ani. Fiica-sa insa, desi in varsta ea insasi, face carare in Serbia an de an. Cand o sa cresc mare, vreau sa fiu ca ea. Nu sa fac carare an de an in Romania, ci varsta sa nu ma impiedice s-o fac.

      1. Ai dreptate ca depinde de la caz la caz, de-aia e greu de comparat, mai ales pensionarii din Romania cu aia din Anglia sau Canada ca au alte mentalitati si posibilitati materiale.

    3. „Asta e singurul lucru care nu-mi place aici, distanta asta mare care face lucrurile un pic mai complicate.” – daca as putea sa aleg intre Canada, Australia sau Noua Zeelanda, singurele 3 tari bengoase de pe planeta in afara de cele din nordul Europei, as alege Australia sau Noua Zeelanda. Cu cat mai departe de Romania, cu atat mai bine.

%d blogeri au apreciat asta: