Meniu Acasă

Cand lupul nu-si schimba parul, dar naravul, da

Imi trebuie o rochie pentru petrecerea de Craciun a lui Bobescu. Va fi o receptie fancy la un hotel din downtown si va avea loc pe data centenara de 1 Decembrie. Zic ieri, ia sa ma uit eu sa vad ce reduceri gasesc. Intru pe Banana Republic, ca-mi plac chestiile lor, si incep sa iau la mouse, ca la mana, rochie dupa rochie, sa le probez din priviri, sa le scanez pretul si, intr-un final, sa pun la cos, o rochie petite si-un pulover bonus. Motivul pentru care am luat si puloverul are mai putin legatura cu petrecerea, cat cu pretul. Era redus de la $180 la $25 or something. E masura M, ce-i drept, ca numai atat aveau, o masura mare pentru mine, dar nu atat de mare incat sa nu-l pot imbraca, cu atat mai mult cu cat mie imi plac hainele mai lalai, si, mai important, nu atat de mare incat masura sa conteze mai mult decat pretul. N-as fi cumparat puloverul acesta niciodata daca nu ar fi costat atat. Atat e putin. N-as fi dat niciodata pe el pretul intreg. E un pulover foarte frumos, dar motivul principal pentru care l-am luat a fost ca era ieftin si frumos, nu numai frumos, si si pentru ca imi trebuia, dar nu neaparat. Nu mi-as fi cumparat acum pantaloni scurti, nici daca mi-i dadea moca. Desi nici asta n-ar fi fost o idee rea, decat daca nu purtam niciodata pantaloni scurti. As fi scutit vara de umblat prin mall-uri, chiar si online. Pe rochie am dat $22. Era redusa de la $150. Tot pe motiv ca mai aveau doar o marime, dar de data asta era chiar marimea mea. Incontestabil erau pe rafturile lor si rochii mai frumoase decat ce am luat eu, n-am lut-o pe cea mai frumoasa, dar n-am luat nici una care sa nu-mi placa. Am luat-o pe cea care indeplinea cat mai multe din conditiile urmatoare: imi trebuia, imi placea si nu era un produs ieftin, dar era redus. Exact in ordinea asta. Daca oricare din aceste conditii nu era indeplinita, in ordinea de mai sus, era suficient sa ma indrept catre alta rochie, ca nu s-a inventat inca rochie de care sa nu te poti dezbraca. Ordinea acestor conditii poate fi amestecata si altfel uneori. De exemplu, n-am avut nicio problema sa dau $1,000 pe geaca de iarna ca, in primul rand mi-a placut si apoi altele. As face oricand la fel cu geaca asta. Dar, de obicei, nu asta-i regula, nu cu consumabile din astea gen rochii sau pulovere.

Am facut analiza aceasta detaliata, care numai aici, pe hartie, dureaza atat, ca in realitate, e un proces automat, aproape inconstient, ca sa vedeti mentalitatea care imi ghideaza mie comportamentul consumerist, cand vine vorba de imbracaminte. Nu stiu cand si de ce m-am schimbat, ca n-am fost intotdeauna asa. Cand eram in Romania, primul lucru pe care il faceam dupa ce luam banii era sa raman fara ei. Ii cheltuiam pe toti la mall. Din prima zi, ca ma duceam atza acolo. De nu era nicio diferenta intre mine si aia de si-i beau la crasma. Imi cumparam haine oricat de scumpe ar fi fost si mai ales, indiferent de cat de putini bani as fi avut pentru ele. Desi aveam 20 si ceva de milioane salar, nu mi se parea nimic in neregula sa dau 3 milioane pe-o pereche de tenisi si inca pe-atata pe-un parfum. In realitate nu-mi permiteam nimic din mall, dar ma purtam de ca si cum imi permiteam orice. Acum, desi imi permit multe din mall, ma port de ca si cum nu-mi permit nimic. In plus, n-am mai intrat intr-un mall, cu scopul de a-mi cumpara haine, de cel putin doi ani, ci doar sa returnez ce am cumparat online si nu mi-a placut si-n realitate cum mi-a placut pe ecranul telefonului, sau nu mi-a venit. Cred ca si asta a contribuit la schimbare. Inainte iti trebuia rabdare si energie sa cauti reduceri, fara sa te doara picioarele de la umblat si capul de la aglomeratie. Acum, degetele sa te tina, ca poti sta si-n capul patului fara sa te doara.

Inca o schimbare pe care am observat-o la mine e ca tratez magazinele, reale sau virtuale, ca pe niste dulapuri personale de haine. Nu trebuie sa tin boarfele alea in casa la mine si sa mai si platesc bani pe depozitarea lor. Platesc numai pentru ce am nevoie, cand am nevoie. Daca am nevoie de ceva, ma duc si-mi cumpar. Inainte cumparam pentru ca poate voi avea nevoie de ele. Imi cream mai degraba nevoi decat le aveam deja. Uneori se intampla sa nu am niciodata, sau, in cele mai fericite cazuri, de foarte putine ori. Era probabil acelasi comportament care te determina sa faci rezerve pentru foamete. Schimbarea de atitudine mi-a aparut insa dupa ce de cel putin doua ori in viata am fost nevoita sa arunc dulapuri intregi de haine la gunoi: o data cand am emigrat si alta data dupa ce am nascut. A fost ca o foamete, ca doar am ramas in curu’ gol, dar tot ce acumulasem nu m-a salvat, dimpotriva, mi-a adus o pierdere si mai mare.

Rezultatul acestor schimbari in profilul meu de consumator e ca acum tot numai cu haine de firma ma imbrac, ca n-am renuntat niciodata la staif. Am ramas aceeasi snoaba, dar nu mai platesc pentru asta. Snobismul meu e la reducere.

Ma refer la hainele de firma pentru muritorii de rand, ca aveam, la un moment dat, o chinezoaica la job, care venea la lucru pentru ca, evident, se plictisea acasa. Conducea un Mercedes blue royal tunat si-si cumparase casa detached in Newmarket, desi avea 22 de ani. Aia si-a cumparat o data o poseta, care arata ca un portofel, si care a costat $500. Nu incapeau banii astia in ea, asa era de mica. Ma, e clar ca nu aveam eu banii lu’ tac’su, dar si sa-i fi avut, nu zic ca nu dadeam $500 pe o geanta, dar doar daca era cel putin cat una de voiaj. Cu banii aia plecam in excursie, nu veneam la job c-o geanta pe care oricum n-o baga nimeni in seama. Ca tocmai asta e ideea. Daca n-ai in fata cui te da mare, de ce sa platesti pentru acest serviciu?

Categorii:Jurnal

Francisca

6 răspunsuri

  1. Si eu sufar de aceiasi boala, in Romania imi cumparam haine care erau clar mai mult decat imi permiteam. Iar aici (Canada) ma zgarcesc de cele mai multe ori. Ce nu inteleg cum nu muream de foame in Romania :).

    1. Aveam o prietena foare buna la job care nu-si cumpara aproape niciodata haine din mall. Eu de cand maica-mea nu mi-a mai cumparat de îmbrăcat, nu mi-am mai luat altfel de haine decat branduite. Rezultatul era ca prietena mea avea intotdeauna bani, iar eu n-aveam niciodata. Ba si in casa la mine era la fel. Pe cand inca nu aveam banii la comun cu Bobi, el avea intotdeauna bani de chirie, iar eu trebuia sa împrumut de la el :))).

  2. Eu am o gramada de haine (si electronice) de la Value Village. Noi (adica cu eticheta originala pe ele) sau aproape noi, luate cu 2 lei. Motiv pentru care acum si preturile de la clearance de la magazinele „normale” mi se par mari, iar toate dulapurile mele sunt pline :)))))))))

    1. Cand se umplu dulapurile prea tare le duci inapoi la Vallue Village :). Noi vrem sa ducem acum niste saci de haine de bebelus, unele cum zici tu, noi sau aproape noi, ca-i păcat de ele, dar lui Cati nu-i mai vin. Le-am da cuiva, dar nu stim cui.

      1. O sugestie as avea pt tine. Mergi si doneaza hainutele la Sick Kids sau daca ai drum pana in Hamilton (sau daca ai timp sa treci si pe la noi si mai bine), mergi la Mcmaster children hospital. E singurul loc unde as dona ceva pentru ca stiu sigur ca sunt in nevoii cu adevarat. Si nimeni nu ae de profitat. De la hainute pana la jucarii orice pentru acei copilasi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: