Meniu Acas─â

Educatia si omul nou

EducatedE usor a scrie despre tine cand nimic nu ai a spune. Asta imi vine sa spun acum despre scrisul meu despre mine, dupa ce am citit cartea de memorii a Tarei Westover, Educated. Pana sa fi citit cartea asta, am crezut ca sa-ti expui sufletul nud in fata oricui te face mai vulnerabil si ca de aceea, nu poti avea incredere in oameni. Acum insa realizez ca asta te face, de fapt, mai puternic si nu e vorba de increderea in ceilalti, ci de increderea in sine.

Tipa asta are 32 de ani, e cu 2 ani mai mica decat mine, si in realitate, nu numai in carte, dar a pus prima data piciorul intr-o scoala cand eu aproape o terminasem. Provenind dintr-o survivalist family (scuzati engleza, dar nu stiu sa-i zic in romana, cititi aici ce inseamna), din statul american Idaho, mormoni de religie si cu un tata cu ceva probleme serioase la cap (nedovedite niciodata clinic pentru ca omul nu credea in doctori), Tara Westover, cel de-al saptelea copil al familiei, si cea mai mica, nu a fost trimisa la scoala, taica-su’ fiind convins, si aproape convingandu-i si pe ceilalti, ca scoala publica spala creiere. In realitate, hotul striga hotul, caci, ea a crescut aproape analfabeta, cel putin pana a intrat pentru prima data, la 17 ani, intr-o sala de clasa. Nu auzise de Holocaust, din geografie stia doar de Buck’s Peak, muntele la baza caruia se nascuse si crescuse, obligata fiind de taica-su sa lucreze pentru el in junkyard, pentru a nu avea timp sa manifeste interese culturale, dintre personalitatile istorice ale lumii, cunostea doar parintii fondatori ai mormonilor, singura carte citita pana la varsta aia fiind The Book of Mormons, biblia lor. Pentru ca taica-su’ era religios habotnic si suferea de conspirationism la modul patologic. Toata viata lui, tragandu-si cu forta familia dupa el, s-a pregatit de Sfarsitul Lumii. Literalmente. Facea rezerve de mancare si de carburant in buncare pe care le construia la baza muntelui si cumpara arme ca sa se apere de Guvern. Voia sa fie complet independent de stat, iar asta a insemnat pentru el inclusiv refuzul de a le mai scoate copiilor certificate de nastere (Tara stie ca e nascuta undeva prin Septembrie, dar nu cunostea exact ziua, pentru ca si maica-sa a uitat-o), de a-i mai trimite la scoala si de a apela la doctori in caz de nevoie. Si-a implicat copii in accidente rutiere si de munca, si pana si cu creierii unuia dintre ei imprastiati pe asfalt n-a vrut sa-l duca la spital pentru ca doctorii sunt „evil”. Cand el insusi a ajuns victima unui accident grav, s-a vindecat (adica n-a murit, ca a ramas desfigurat), cu tincturi si uleiuri esentiale preparate in casa de nevasta-sa, punand totul pe seama Lord-ului, care a vrut sa dovedeasca lumii prin el, puterea Lui tamaduitoare. Omul era complet nebun, v-am zis.

Prima parte a cartii, cea in care isi povesteste copilaria, cu repercusiuni grave si pe termen lung asupra vietii ei de adult, a fost si cea care mi-a placut cel mai mult. A doua parte, care incepe dupa ce Tara intra la scoala (la 17 ani), reusind sa ia examenul de admitere la colegiu prin auto-educare, mintind in aplicatie ca a fost home-schooled, a fost ok, dar mai putin interesanta decat prima.

Cartes e scrisa intr-o americana neaosa si, desi sunt de obicei capabila sa inteleg 99% din cuvintele unei intregi carti in engleza, pentru asta am avut de cateva ori bune nevoie de dictionar. Artisticalitatea ei, pentru care sunt convinsa ca va deveni clasica, vine din simplitatea exprimarii, fara inflorituri si ondulari lingvistice inutile. Exprimarea ei pur si simplu nu are nevoie de artificii care s-o scoata in evidenta, e perfecta in naturaletea ei. A reusit performanta marilor scriitori de a crea cititorilor stari, fara sa le numeasca. Nu zice nicioadata „simteam ca innebunesc „, ci disperarea ei se subintelege din poveste si, in definitiv, din trairile cu care reuseste sa te incarce, tu, ca cititor, devenindu-i mai mult decat un confident, de fapt, un prieten. Apoi, alceva absolut remarcabil, capacitatea ei de a nu-si judeca personajele si de a nu le plasa, simplist, in categorii. Gaseste inclusiv in taica-su’, de nenunarate ori, ceva bun de zis, alternand binele si raul in aceeasi persoana, facandu-te pe tine, ca cititor, obisnuit ca personajele sa fie fie bune, fie rele, ca de multe ori sa nu mai intelegi nimic. Sau sa intelegi, cum ea insasi zice in finalul cartii, ca oamenii sunt mult mai conplecsi decat povestile altora despre ei.

5 lucruri esentiale pe care le-am extras din cartea asta. Nu pot spune 5 lucruri pe care le-am inteles, pentru ca le intelesesem dinainte de a citi-o pe Tara Westover, dar chiar si asa, pe raftul bibliotecii mele, o pun la categoria „Carti care mi-au schimbat viata”:

  1. Religia si homeschoolingul, sublime in esenta, cazute pe mana unor infractori morali, fie ei si proprii parinti, pot spala creiere mai mult decat o va face vreodata orice scoala publica;
  2. Americanii zilelor noastre nu sunt toti scoliti la Harvard, ci unii traiesc complet rupti de realitate, as zice, eronat, de fapt, sunt parte din realitatea americana: mama Tarei, de exemplu, era moasa in localitatea aia de la poalele muntilor. Si nu asta este surprinzator, ci ca o gramada de femei apelau la serviciile ei obstetrice cand le venea sa nasca, mai degraba decat a se duce la spital, punandu-si propria viata, dar si pe cea a copiilor in pericol de moarte, uneori copiii nascandu-se cu disfunctii vitale nerecuperabile;
  3. Mentinerea relatiilor cu oameni despotici, fie ei si proprii parinti, dauneaza grav sanatatii mintale; eliberarea mintii din catusele unui trecut abuziv este un drept, nu un privilegiu;
  4. Relatia parintilor cu copiii lor va fi relatia de mai tarziu a copiilor cu parintii lor;
  5. Si, no, how you had started is not how you would end. The first shape of a person is not their only true shape, ca sa-mi raspund la intrebarile ei retorice (extrase din pasajul selectat in poza de mai jos). Vechiul sine poate fi inlocuit de unul nou. Asta se poate numi oricum, transformare, metamorfoza, falsitate, tradare. Tara Westover il numeste „Educatie”.

IMG_8232

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: