Meniu Acasă

O silaba, mai mult decat 1000 de cuvinte

Cand Catiusa bate cu pumnii in usa ca vrea afara, imediat dupa ce o aducem de-afara, o luam de mana si-i zicem: „Catiusa hai in balcon sa facem ba!” Ea stie unde o chemam, iar noi stim ce-i „ba”. „Ba” sunt baloane de sapun, cuvinte care nu reusesc sa iasa intregi din gura ei, ci se sparg exact ca niste bubbles dupa prima silaba. Are un an si doua luni azi si lu’ tac’su ii zice „gaga”, iar la gradinita cand doamnele le canta copiilor cu „mama”, Catiusa incepe sa planga. Dupa toti cainii din parc striga invers, mah-mah, nu, ham-ham, iar pe ratonul ei de plus il mangaie il zice „ma-ma”, de la mai-mai. Cand ii zic, Catiusa pupa-ma, isi intinde obrazul spre mine si face cam cum fac femeile dupa ce se dau cu ruj. Ma pupa cu buzele invers. In balcon facem baloane de sapun si ne uitam dupa avioane, ca le vedem tot venind la cateva secunde ca o luminita de departe si se fac tot mai mari si mai mari pana trec peste blocul de vizavi. Catiusa stie cum fac avioanele, ca isi ridica privirea spre cer de fiecare data cand aude unul. Cand ii zic: „Uite, Catiusa, avion…cu motor”, ea incepe sa danseze si sa aplaude, iar eu sa mor de ras si s-o pup pana ii strivesc obrajii aia grasi de dragul ei. As putea putea sa povestesc ce face Catiusa si cum face pana v-ati plictisi. Si nu v-ar lua mult sa va plictisiti ascultand cum face 💩 copilul altuia.

Copiii sunt simpatici si fac lucruri trasnite, te fac sa razi cu lacrimi si e greu sa nu-ti vina a povesti orisicui de ce. Doar ca ei ii fac sa rada pe parintii lor, sau cel mult pe cei care ii vad si-i mai si cunosc. Povestind, chiar aratandu-le poze sau filmulete unor necunoscuti nu inseamna ca si ei vor rade sau ca si ei se vor minuna. Poate de complezenta doar. Pentru ca, in realitate copiii nu fac, per se, lucruri exceptionale, ele sunt exceptionale si minunate pentru ca le fac pentru prima data, pentru ca abia le descopera, si doar tu ca parinte stii asta. Doar tu stii ca „ba” nu inseamna doar baloane, ci si faptul ca al tau copil se dezvolta bine, incepe sa vorbeasca si sa-si inteleaga mediul inconjurator prin intermediul limbajului. Doar tu stii cum face cand vede „ba”, doar tu ii vezi bucuria din priviri cand se vede inconjurata de „ba”, strambatura cand i se sparge unul pe nas, sau supararea cand isi intinde degetul gras sa le sparga si nu le nimereste. Pentru ceilalti „ba” este exact ceea ce este, o silaba fara sens. Doua litere random. Pentru tine concentrarea unei lumi intregi. Toti copiii zic „ba”, nu-i nimic de care sa te minunezi, nici macar daca o zice cu o sapatamana mai devreme decat altii, de minunat ar fi sa n-o poata zice. De aceea, nu mai incerca sa le explici si altora ce inseamna ca nu vor intelege, chiar daca e doar o silaba!

Am o cunostinta care are o nepoata de vreo 3 luni. Odata mi-a aratat un filmulet in care bebe facea niste grimase, mai mult niste schimonoseli cu gura, stiti cum fac toti copiii la varsta ei, cand descopera ca au gura si si-o pot misca. Arata filmuletul ala la toata lumea si spunea uite, uite, nepoata mea vorbeste. Da, dar numai tie!!!

Categorii:Jurnal

Francisca

20 de răspunsuri

  1. La un notariat in Romania ( eu fiind client ), o tanti angajata arata pe telefon colegelor, ce tablouri frumoase picteaza fie’sa. si toate erau miau-miau, de complezenta, nu ca s-ar fi priceput ele la pictura. Mamica era in orgasme.
    Asa ca am zis sa-i fac bucuria si am rugat-o sa-mi arate si mie pozele. Foarte incintata a fost de cerere si mi le-a aratat pe toate. Eu la fel, miau-miau, wow-wow , desi pentru mine erau doar niste niste flori si daca ma intrebi pe mine, pictura e perfect inutila de cind s-au inventat aparatele foto.

    Apreciază

    1. Stii cum se zice ca toate ciorile isi lauda puiul. Desi le inteleg pe cele care fac din astea, eu am renununtat pentru ca mi-am dat seama ca pe nimeni nu intereseaza. Si ca sa fiu sincera pana la capat, nici pe mine prea tare de copiii altora.

      Adica daca vad un copil frumos pe strada, intorc singura capul dupa el, fara sa zica ma-sa: „uite ce copil frumos am”. Asa cum intoarce lumea capul dupa Catiusa (LOL, nu ma pot abtine de fiecare data) 😂.

      Apreciază

      1. Daca pictezi portrete, peisaje sau flori, astea pot fi inlocuite de fotografie, desi sunt doua arte diferite care presupun tehnici si talent complet diferite, dar daca pictezi abstract, aia nu mai poate fi inlocuita de fotografie. Mie, de exemplu, imi plac picturile abstracte, desi de cele mai multe ori habar n-am ce vor sa zica, dar imi plac pur si simplu. Portretele sau peisajele pictate nu imi plac chiar asa de mult. Alea sunt mai faine fotografiate. Imi plac doar daca sunt pictate mai „special”, cu ceva efecte din astea abstracte. Florile imi plac pictate. Cand ma mai duc prin muzee ma impresioneaza picturile alea gen still painting.

        Cred ca e foarte fain sa stii sa pictezi, eu la chestia asta sunt zero cu pene. Am mai incercat eu sa manjesc cu acuarela niste canvas, dar imi ies niste chestii abstracte fara voia mea. Si Catiusa picteaza mai frumos ca mine. Am pus niste opere de-ale ei pe blog. Apropo si de alea, si in legatura cu ce ziceam in text, daca te uiti la ele, evident ca nu sunt cine stie ce. Pentru un adult. Dar faptul ca le-a facut un copil de un an, cand nu se pune problema de talent sau alte chestii din astea, e altceva, la sensul ca la gradi fac deja lucruri care le dezvolta creierul si creativitatea, nu e doar o cresa in care copilul doarme, mananca si sta pe spate.

        Apreciază

      2. Nu iti trebuie prea mult talent sa pictezi ci mai degraba rabdare, ca iti ia mult mai mult decat o fotografie. Acum depinde si de fotografie, ca daca o prelucrezi in photoshop s-ar putea sa ia mai mult decat o pictura. 🙂
        Si stii ce e funny, ca majoritatea pictorilor prefera realism, desi e mult mai greu ca abstract, versus ce cere publicul si ce se vinde cel mai bine.
        E un tip in grupul meu de artisti care lucreaza mai mult in colored pencils; ceea ce mie mi se pare cel mai complicat pentru ca ia de 2-3 ori mai mult decat pictatul cu acrylics ce fac eu. Si chiar s-a enervat la un moment dat ca s-a saturat sa deseneze 90 de ore pe un portret si sa fie platit cateva sute, si s-a decis ca mai bine face abstract paintings care le termina in doua ore si costa mii de dolari.
        Problema e ca daca nu iti place sa pictezi abstract si o faci doar ca se vinde mai bine, la un moment dat ti se cam ia si plus ca nu cred ca arata la fel de misto ca atunci cand o faci cu placere si pasiune.
        Eu din ce am incercat pana acum surrealism imi place cel mai mult. Si apropo de abstract ca nu se poate decat pictat; nu mai e cazul, poti sa faci digital abstract art; photoshop face minuni these days. Mai vazusem un filmulet cu un tataie care facea picturi in Excel si aratau amazing. Arta in ziua de azi e f vasta. Timp si interes sa ai ca in rest sky is the limit. 🙂

        Apreciază

      3. @Lavinia, trebuie si talent, ca in orice arta. Eu si daca as avea rabdare (desi cred ca e mai degraba vorba de pasiune, pentru ca eu nu am rabdare sa fac o pictura, dar as avea rabdare ore intregi sa citesc sau sa scriu pe blog, daca as avea timp), tot nu as reusi sa pictez ceva interesant. De exemplu, eu nu as putea niciodata sa redau din cap elementele unui peisaj si nici sa le organizez in spatiu. Nici daca ma uit o suta de ani la fata cuiva fara sa clipesc nu as fi in stare sa ii fac portretul. Poate as putea invata tehnica, daca ma strofoc, dar nu voi fi nicioadata mai buna decat cel nascut pentru asa ceva, care are inclinatie spre asa ceva, acea predispozitie care il si determina sa invete tehnica. La scris de exemplu, e la fel. Poti sa stii gramatica si sa ai vocabular, asta nu inseamna ca poti sa si scrii ceva mai frumos decat un email. Chiar daca scrii o carte.

        Pictura abstracta cred ca e mai mult decat o dunga cacanie pe nicaieri. Banuiesc ca e mai mult :)) pentru ca eu daca fac asa ceva, mie nu-mi da nimeni mii de dolari, poate mii de suturi in cur. Am avut odata o tipa la job (romanca) care si picta. Am vazut niste desene ale ei, care reprezentau niste vaze. Goale, fara flori. Modelele de pe vaze insa erau atat de interesante, iar culorile atat de bine alese ca ziceai ca sunt reale, desi lucrarile pareau abstracte. Foarte ciudat. Aveau niste combinatii de nuante de auriu, bras, negru… Ea e inginera la baza si se vedea clar pe modele amprenta asta. Pe mine nu m-ar duce niciodata mintea la asa ceva, iar sa le fac eu cu mana mea, nici atat. Nu am nici tehnica, nici imaginatie, nici pasiune, deci nici talent. Dar am, cu siguranta, talent la a aprecia talentul altora 😋

        Apreciază

      4. Ca si la multe altele, si in arta de multe ori se vinde brandul, adica numele artistului si nu neaparat pictura in sine. Daca s-ar gasi o dunga cacanie pe nicaieri cum ziceai mai jos dar semnata de Leonardo, sunt convinsa ca va valora milioane. Si sa stii ca si eu pana sa ma apuc de pictat credeam ca tine ca ai nevoie de cine stie ce talent nativ sa pictezi, dar acum stiu ca nu e asa, perseverenta si cat mai multa practica da rezultate. E adevarat ca unii prind mai repede, sau ca au mai multa imaginatie, sau vedere in spatiu, etc, ceea ce ajuta, dar stii vorba aia cu 99% transpiratie si 1% inspiratie, cam asa e si aici, 1% talent si restul munca.

        Apreciază

      5. Eu nu contest nicio secunda importanta muncii, chiar si atunci cand esti plin de talent. Ba am citit undeva ca un artist, nu mai stiu cum il chema, chiar se supara daca ii zicea lumea ce mult talent are pentru ca spunea, lumea il lauda astfel pentru ceva ce avea by default, din nastere, si pentru care nu avea niciun merit, cand in realitate el a ajuns mare datorita muncii pe care a depus-o si nu talentului.

        Totusi, raman la parerea ca cei mari in arta, indiferent care arta, nu au fost niste mediocri care au practicat mai mult decat altii, ci chiar s-au nascut mai inzestrati, chiar au avut ceva in plus, unic, intangibil, greu de explicat, dar vizibil in lucrarile lor si care face diferenta intre mediocru si masterpiece.

        Asta nu inseamna ca practicarea artei trebuie interzisa celor netalentati. Nici vorba. Fiecare e liber sa faca orice in lumea asta, sa se creada orice, ca cine stie, cum ziceai si tu mai sus, poate si ajung asa.

        Apreciază

      6. Si inca un lucru. Cred ca si originalitatea joaca un rol esential in crearea unui brand. Daca faci ce au facut altii inaintea ta, da, e ok, poti sa ajungi s-o faci chiar si mai bine, dar nu vei ajunge de referinta ca cel/cea care inventeaza concepte noi. De exemplu, poti picta abstract ca Jackson Pollock, dar nu vei fi niciodata Jackson Pollock. In literatura la fel, de exemplu, Henry Miller a creat romanul semi-autobiografic si a spart barierele romanului traditional si prin romanul lui a societatii tradiționale. Acum multi pot s-o faca, chiar mai bine decat el, dar el a facut-o prima data. Apoi, conteaza si perioada cand o faci. Henry Miller a introdus elemente de sex explicit intr-o America extrem de pudica, motiv pt care a fost si banat o vreme. Acum nu mai e nicio indrazneala sa faci chestia asta.

        Apreciază

      7. De acord ca originalitatea e f importanta. Daca nu aduci nimic nou e greu sa te diferentiezi de altii, chiar daca unii picteaza mai bine ca artistii faimosi, daca doar le copiaza stilul si nu aduc nimic nou nu vor fi niciodata la fel de faimosi.
        Ma rog, discutia a deraiat destul de mult. Eu ce incercam sa spun era ca nu iti trebuie talent sa pictezi la nivel de hobby, nu sa ajungi the next Leonardo or whatever. That wasn’t the point.
        Mi se pare un skill care se invata mai usor ca altele (cantat la un instrument de exemplu mi se pare mult mai complicat) si cred si nu sunt doar eu cea care crede asta, sunt artisti adevarati nu eu care I’m just playing with paints, care spun acelasi lucru, si anume ca anyone can paint. Ca unii o fac mai bine, altii mai prost, unii mai originali, altii mai putin, e alta discutie.
        Problema e ca noua de mici ni se taie creativitatea de la radacina si crestem cu ideile astea preconcepute ca trebuie sa fi inzestrat de la natura cu nu stiu ce talent, altfel you can’t do anything. Eu cred ca suntem mult mai creativi decat credem, dar multi mor fara macar sa incerce sa descopere partea lor creativa. It’s easier sa zici eu nu o sa pot sa fac asta niciodata in loc sa incerci sa vezi if you can do it. You might surprise yourself. I did, and it has been a wonderful journey since then. E un sentiment f placut cand vezi ceva creativ iesind din mainile tale si nu trebuie sa fie admirat de milioane de oameni; if it makes you happy just doing it, asta e tot ce conteaza.

        Apreciază

      8. Da, asta am zis si eu mai sus, ca lipsa de talent nu e motiv sa nu practici arta daca asta iti doresti si asta te face fericit. Unii o practica de exemplu, ca si terapie la diverse boli. Nimeni nu le poate imputa lipsa de talent daca asta ii face nu numai fericiti, dar si mai sanatosi.

        Pe de alta parte, in legatura cu ce ziceam de talent, si unii mai destepti ca mine pare ca gandesc la fel. Tocmai am citit un articol cu Jeff Bezos, tipul ala miliardar de la Amazon. El zicea ca „you don’t choose your passions, your passions choose you”. Eu sunt perfect de acord cu el.

        Apreciază

      9. Si cum anume te alege pasiunea asta? Ca poate esti inzestrat de la natura cu nu stiu ce talent sa zicem de cantat la vioara, dar daca nu ai pus in viata ta mana pe o vioara cum il vei dezvolta? Vorbe d-astea de duh de la miliardari care de regula se aplica la o mana de oameni ca si ei, eu nu le-as lua prea mult in seama.

        Sunt oameni f talentati care n-au avut niciodata sansa sa isi foloseasca talentul din diverse motive. Uita-te la un show gen America’s got talent si ai sa vezi oameni care nu au urcat in viata lor pe scena si au joburi „normale” si te dau pe spate ce pot sa faca. Altii poate nu ajung nici macar la un show din asta, vor ramane mereu la nivelul de cantat sub dus de exemplu, daca talentul lor e vocea.

        Cand ai miliarde e usor sa zici orice, pentru ca poti sa faci orice, dar oameni simpli cu familii de intretinut si bill-uri de platit mai aleg pasiunile si dupa buget.

        Cred ca singura modalitate sa descoperi la ce esti talentat e sa incerci mai multe si sa vezi la ce ai inclinatie si iti si place, dar din nou, asta costa. Pe vremea lui Ceausescu nu era la moda sa dai copiii nici la sport, nici la pian, nici la dansuri, ci doar batut mingea in spatele blocului, asa ca nu e de mirare ca am crescut complet lipsiti de creativitate si credem ca nu avem nici un talent.

        Apreciază

      10. Ce am inteles eu din ce a vrut el sa zica e ca cei care sunt inzestrati, talentati intr-un domeniu sau altul, vor manifesta asta de mici. Ca talentul clocoteste, nu e niciodata latent. Ca unii nu vor avea vreodata sansa sa si-l exercite efectiv, din lipsa de bani sau alte motive, asta e altceva.

        Eu daca aveam talent la desen se vedea asta din orele de desen pe care le aveam la scoala. Asa cum se vedea la sora unei colege care fara niciun curs de desen, fara nimic, desena de mica femei perfecte imbracate in diverse toalete pe care le desena din imaginatie. Nu stiu daca a ajuns vreodata designer de moda, dar la asta cred ca se referea si omul ala.

        Apreciază

      11. E diferenta intre a desena si a picta. Unii pot desena din imaginatie destul de bine, altii au nevoie de referinte (poza sau model) pe care le deseneaza free hand f bine, iar altii nici macar cu referinte nu pot desena si au nevoie de tracing (f multi artisti fac asta). Aia care deseneaza din imaginatie s-ar putea sa aibe probleme la mixing colors, iar aia cu tracing sa fie f buni la pictat.

        Sunt artisti in colored pencils, care fac niste desene fenomenale, dar care zic ca nu pot tine o pensula in mana. Si drawing e o arta, dar e diferita de pictat. Unii sunt buni la ambele, dar in acelasi timp altii stapanesc doar una f bine. Ce faceam noi la scoala la ora de desen era o struto-camila ca nu te invatau nici una din tehnici ca lumea. 🙂

        Eu la scoala la desen eram praf, cred ca cele mai mici note le-am avut la desen, de-aia am si crezut pana acum nici un an ca n-am nici un fel de inclinatie la asa ceva. Nu a clocotit nici o pasiune in mine care sa ma impinga sa iau pensula si sa pictez. A fost o pura intamplare ca am pus mana pe pensula si am descoperit ca iese ceva din mana mea si imi si place intregul proces de pictat. Nu zic ca as fi vreun Leonardo, dar pentru cineva care n-a pictat/desenat din scoala primara sa reusesc in doar cateva luni sa pictez destul de realist, arata ca asta cu talentul innascut e doar o preconceptie.

        Apreciază

      12. Poate la pictura este cum zici tu, poate sunt domenii unde practica este mai importanta decat orice abilitate innascuta, ceea ce stiu sigur e ca nu oricine poate scrie poezie ca Nichita Stanescu, de exemplu. Daca tin minte bine, Marin Preda zicea intr-o carte a lui ca el nu a putut niciodata compune poezie. Marin Preda. Daca si Marin Preda zice asta, eu zic ca e clara treaba.

        Tin minte cand am venit in Canada, m-am dus la biblioteca la o intalnire literera cu o jurnalista care scrisese o carte, nu mai tin minte acum cum se numea, si se pregatea sa tina cursuri de „creative writing” (de aia adunase oamenii aia acolo). Stiu ca am intrebat-o atunci daca Dostoievski a fost la cursuri de creative writing si nu mai tin minte ce mi-a raspuns, dar stiu ca am reusit sa o enervez putin. Discutia tot cam ca asta de aici era. Ce m-a amuzat teribil a fost ca ne-a dat sa scriem pe loc acolo ceva si apoi sa citim ce am scris, cu voce tare. Mi se parea funny ca actul scrisului nu se face la comanda. Se face si la comanda, dar cateodata poti sa tragi tu cat vrei de el si sa nu iasa nimic pe moment. Dar sa iasa minuni in alt moment (asa numita inspiratie, care pur si simplu iti ia mana si scrie cu ea fara voia ta, vorba lui Mircea Cartarescu). Pe de alta parte, Hemingway a luat lectii de creative writing.
        Deci, probabil ca exista domenii in care practica si tehnica sunt foarte importante (exemplul cu vioara pe care l-ai dat), dar si altele la care practica nu face intotdeauna diferenta. Nu in cazul unui blank page syndrom, cum spun scriitorii.

        Apreciază

  2. Pe mine m-a pus o prietena din romania sa ma uit la un video cu serbarea de la gradinita a lui fiu’sau. Am murit si am inviat de citeva ori in 10 minute, ca mai mult nu am rezistat.
    Din punctul de vedere al unui adult fara copil, pe scena era o adunatura de pusti, unul mai retardat ca altul si obligati de invatatoare sa se maimutareasca. Mi-a fost mila de bietii copii. Nu era nimic frumos, nimic interesant, nimic artistic, ci doar penibil. Ma’ sa, bineinteles ca era in extaz. Ia uite cum se bilbaie ala ! Ia ite cum s-a piosat pe el de emotii celalat ! Ia uite copilul meu cum ejecteaza poezia, fara sa respire si fara sa intelegi nimic din ce zice !

    Ce este interesant la copii, este atunci cind fac chestii amuzante ori spun lucruri trasnite. Aia da, e interesant pentru un alt adult care nu ii este parinte ori ruda apropiata. In rest …

    Apreciază

    1. Te inteleg foarte bine. Am citit o data o carte, „Hyperbole and a Half”, de Allie Brosh, despre care si Bill Gates a zis ca e „funny and smart like hell”. E o carte foarte subtire si care, de fapt, arata ca o carte de benzi desenate, dar care descrie niste situatii foarte hilare (care intr-o forma sau alta ni s-au intamplat tuturor). Tipa scrie acolo cum, cand era mica, o lauda ma-sa in fata vecinilor si a neamurilor cum stie sa manance ca nimeni altcineva ketchup iute si-i si dadea sa manace de fata cu ei ca sa le demonstreze cat e de speciala (aluzie probabil la situatiile alea cand era mici si isi bateau parintii joc de noi punandu-ne sa recitam in fata oricui Catelus cu parul cret). Daca vrei sa te amuzi un pic, chiar ti-o recomand. Trebuie sa o mai citesc si eu o data ca tin minte ca prima data, am citit-o prin metrou, si oricat de nebuna paream ca radeam de una singura si se uita lumea la mine, nu ma puteam abtine.

      Apreciază

  3. Mno, hai ca m-ai facut curioasa ! Daca gasesti vreun link catre pdf, te rog sa-l pui pe aici, ca m-ar interesa si pe mine !
    Eu nu stiu ce era in capul parintilor ( credeam ca numai romanii practica asa ceva, ca-s mai intirziati ca natie ) de ne puneau sa ne dam in spactacol in fata altor adulti. Si vino cu carnetul de note sa aratam vizitatorilor ce desteapta esti tu ! Spune si o poezie, numara pina la 100, sari prin cerc si da din coada ca sa se umfle orgoliul in noi parintii ! Fereasca D-zeu de asa parinti prosti si lipsiti de empatie !

    As zice ca alea erau printre cele mai umilitoare chestii care mi s-au intimplat. aaia si cu umilitul in fata clasei, a careului, pe care il practicau profesorii psihopati din Romania. Includ aici si participarea obligatorie la serbari, unde ma simteam ca o mascota batjocorita sa faca frumos pe scena, ca un caine dresat. Si acuma se scoala parul pe mine cind imi amintesc.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: