Meniu Acasă

Capsunarii

Cand eram mica, ne mai luau ai mei la cules la struguri sau porumb pe la mosiile alor batrani. Nu stiu daca faceau asta dintr-un parenting grijuliu, ca nu aveau cu cine ne lasa acasa, sau chiar se bazau pe noi ca o sa si facem treaba, cert e ca, indiferent care o fi fost motivul, mie nu mi-a placut niciodata munca campului. Sa ma bata soarele in cap, sa ma lupt nu numai cu ciorchinele de strugure care era tare si nu voia sa se rupa de pe tufa, dar si cu plictiseala, daca mai si ploua, sa ma umplu de noroi si sa-mi inghete mainile…Era greu sa gasesc un motiv pentru care sa nu ma duc, dar as fi spus orice, numai sa ma lase acasa. Nici acum nu-mi place munca campului, chiar daca de cand am ajuns in Canada, nu ratez niciun sezon de cules, fie ca e vorba de capsuni, cirese, mere sau alte chestii din astea. Imi place la nebunie sa ma duc la ferma sa-i ajut la cules, chiar daca eu nu culeg nimic.

Pe aici este foarte raspandit conceptul de pick-your-own. Fermierii au tranformat munca obositoare, grea si plictisitoare a campului intr-o activitate, culmea, de petrecere a timpului liber. Daca ai copii, dar si daca nu ai, te duci la ferme, iti culegi singur fructele si platesti pentru ce ai cules (sau, si mai bine, ca mine, mananci all you can eat acolo si cumperi gata culese). Fermierii se vad astfel si cu munca gatata si cu banii in buzunar, iar tu, dupa o zi de weekend reusita, pleci acasa si cu un cos proaspat de fructe, si cu un copil mai fericit, daca ai unul. Mai ales ca fermierii au avut grija sa-si doteze fermele cu tot felul de accesorii pentru distrat puradeii. La Applewood, de exemplu, o ferma unde ne tot ducem noi sa culegem mere, au un maze, un labirint adica facut in lanul de porumb, in care sa-ti pierzi copilul 😋. Pentru cei mai grei de cap, sau de engleza, maze = labirint, maize = porumb.

Daca inainte as fi cautat orice motiv sa stau acasa, acum nu exista niciun motiv care sa ma opreasca sa ma duc, nici macar ploaia aia pe care o urmaream de o saptamana, poate, poate, dispare de pe internet. N-a disparut, dar asta nu m-a facut sa ma mai gandesc nici macar inca o data daca sa ma duc sau nu la cules capsuni, nu de alta, dar imi era teama ca daca mai astept o saptamana, capsunii nu asteapta, fie o sa se treaca, fie o sa-i culeaga pe toti. Acum ca am fost, stiu ca nu s-r fi trecut ca tufele aveau multe fructe verzi, unele chiar erau abia in floare. Dar chiar si sa fi stiut dinainte, nu as mai fi avut rabdare inca o saptamana. Nu as fi vrut sa ratez experienta asta, mai ales pentru Catiusa, careia ii plac la nebunie capsunile. Daca ii dau de ocupatie cu o capsuna, nu ma mai bate la cap pana o mananca, iar ei ii ia ceva timp pana o termina.

Am fost la Reesor, in Markham, cam la vreo jumatate de ora de unde stam noi. Am ales una aproape ca nu voiam sa turbeze Cati prin masina, cum face de obicei. A fost foarte cuminte ieri si la dus, si la intors, de si cruce sa n-o deochi am uitat sa fac de uimire. Chiar si pe ploaia aia era ceva lume cand am ajuns acolo, chiar daca nici pe departe ca atunci cand vremea e faina. Atunci sunt mai multi oameni printre tufe decat capsuni. Acum, cu politica de acces, fiecare ferma e diferita. Unele cer bani, altele nu. Asta cerea $7,5 de persoana ca sa intri pe camp, bani pe care ii deducea apoi la iesire din pretul fructelor. Kilogramul costa $5,5, ceea ce ni s-a parut foarte ieftin comparandu-le cu cele din supermarket, care n-au niciun Dumnezau. Sunt aduse din S.U.A. Toate fructele si legumele de Ontario sunt delicioase, pentru ca sunt de sezon, cele care vin din S.U.A. put, desi nu miros.

Mi-a placut acolo ca desi ploua nu ne-am murdarit de noroi, asa cum ne asteptam, pentru ca printre tufe era asezat un covor de paie. Cu organizarea, ca intotdeauna, nimic de comentat, numai de laudat. Au, ca la teatru, plasatori, POSuri in mijlocul campului, ca sa platesti si cu VISA, au locuri de parcare si toalete ecologice, ca sa nu te pisi pe dupa tufe. Acum, asteptam sa inceapa sezonul la cirese si visine. Cred ca mai dureaza vreo doua saptamani, numai bine, isi perfectioneaza si Catiusa pana atunci noile ei skill-uri la catarat. A inceput sa se catere pe toate pragurile din casa. Bine ca nu ajunge inca si la cele de sus.

Enjoy my good time!

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: