Meniu Acasă

Intre timp la gradi

IMG_6520Eu sunt racita de vreo trei saptamani. Nu stiu ce rahat de raceala e asta ca nicio boala serioasa nu te tine atata. E un pui de virus pe care l-a pescuit Catiusa de la gradi si l-a impartit cu generozitate la toata lumea. Dar asta e cam singurul lucru neplacut pe care il pot spune despre gradinita asta. In rest, numai de bine. Gradinita nu are camere de luat vederi, asa cum am auzit ca se mai practica, prin urmare, ca sa stiu ce face ea acolo ma bazez numai pe ce imi scriu educatoarele pe „log”, o foaie de hartie pe care o completeaza ele cu ce si cat a mancat Catiusa, de cate ori au schimbat-o, ce activitati a avut si cat a dormit. Daca la inceput, scria pe foaie numai de cate ori au schimbat-o si „refused” in dreptul oricarei mese, Catiusa a inceput sa si manance si, desi n-as fi crezut ca poate adormi si fara mine, doarme acolo in fiecare zi. La inceput adormea in bratele educatoarei, care, mi-a zis ca a pus-o si in dreptul sanului, ca sa ii recreeze cumva obisnuinta de acasa. Iese si afara, tot timpul cand e vremea faina, iar cand nu e, au diverse activitati indoor. De ziua mamei, de exemplu, care a fost diminica trecuta, mi-a adus o felicitare facuta de ea. Chiar daca contributia ei a insemnat sa-si lipeasca mana, bagata intr-o vopsea rosie, pe o foaie de hartie, pe mine m-a emotionat mai mult decat orice cadou am primit vreodata pana acum. Am primit mereu cadourile cu placere, pe asta l-am primit cu emotie, ati inteles. Apoi, cand a fost ziua ei, i-au facut coronita „doamnele” (cum le zic romanii, desi ele-s coreence) si i-au cantat „Happy Birthday” de cum a intrat pe usa. In fine, nu mai am acum nicio indoiala ca s-o punem pe Catiusa si in daycare cateva ore pe zi a fost o decizie cel putin inteleapta.

De plans, nu mai urla cand o duce bunica-sa acolo, dar inca se mai smiorcaie din cand in cand, cand o lasa, dar si cand o ia. Plange in schimb, cand plec eu dimineata la job. Nu-i place deloc ca-i fac chestia asta. Deja stie ca asta urmeaza sa i se intample in fiecare dimineata si ca sa fie sigura ca-mi face plecarea cat mai grea, mi se cocoata in brate si nu mai vrea sa se dea jos de-acolo nici cu slujbe. Daca o pun jos, incepe sa planga, daca o dau altuia in brate, plange si mai tare. Cum cu mine la munca nu o pot lua, singura solutie e sa-i zic pa si sa ies pe usa, chiar daca nu-i convine, pentru ca mi-am dat seama ca acest copil e pur si simplu innebunit dupa ma-sa. Ce era ea inainte mamoasa, acum e siameza. Cat sunt acasa e lipita de mine, iar cand se mai dezlipeste, nu ma scapa din ochi. Daca se joaca singura, se mai uita din cand in cand in directia mea sa se asigure ca nu am evadat (desi n-am plecat niciodata de acasa pe sestache), iar daca ma ridic sa ma duc sa ma pis, imediat stie ca am miscat in front, chiar daca nu se uita la mine. Lasa totul, vine dupa mine si-si ridica mainile in sus s-o iau in brate. Deci, ori ma pis cu ea in brate, ori imi fac nevoile pe fundalul ei sonor. Cu ceilalti, indiferent ca e vorba de bunica-sa, bunica-su, sau chiar taica-su, se poarta diferit cand sunt eu in preajma fata de atunci cand nu sunt. Cand nu sunt ii accepta si nu plange deloc, se joaca impreuna, se plimba, ba chiar sta si in carut, cand sunt si eu, nu-i mai baga nicio intr-o seama. Si eu care ma gandeam c-o sa ma intorc la job si-o sa ma uite Catiusa! Poate doar mai uita de mine, dar de uitat nu ma uita!

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: