Meniu Acasă

Prima zi la job

Nu stiu daca titlul asta e chiar potrivit ca n-a fost chiar, sau cel putin n-a parut chiar, o prima zi. Ba am avut senzatia ca n-am plecat niciodata de acolo, in niciun caz pentru un an de zile, ci asa cum pleci acasa de obicei (nu obisnuiesc sa dorm la job) si te intorci a doua zi. Pana si borcanul meu cu compot de visine din care am mancat inainte de a pleca era la locul lui in frigider. Apoi, baietii care m-au inlocuit pe perioada absentei (ca au fost doi, nu deodata, ci unul dupa altul – stiti vorba aia ca nu e nimeni de neinlocuit, doar ca uneori e nevoie de mai multi s-o inlocuiasca pe una), poate si stiind ca sunt acolo doar pe contract, nu s-au sinchisit sa inlocuiasca si notele mele de pe birou sau alte obiecte personale, cu ale lor, deci am regasit totul cam cum le-am lasat. In rest, m-au scos colegii la Mister Greek de bun venit, pe banii firmei, si cam asta a fost. Dar chiar daca am avut sentimentul ca nu s-a schimbat nimic intr-un an de zile, mi-a luat totusi o zi intreaga si si putin din a doua sa-mi reamintesc ce-am de facut. Asta in conditiile in care jobul asta nu mai avea pentru mine niciun secret inainte de a pleca. Pur si simplu, creierul depozitase informatia asta intr-o debara si mi-a luat ceva timp s-o scot de acolo si s-o sterg de praf ca sa straluceasca iar. Acum, dupa o saptamana, chiar ca parca m-am intors de unde am plecat, si la propriu, si oarecum si la figurat.

Singurul lucru diferit e ca acum abia astept sa ajung acasa. Si inainte rupeam usa la 5 pm, dar acum e diferit. Acum nu doar abia astept sa ajung acasa, dar abia astept sa ajung la cineva acasa. E ca atunci cand iti place sa te dai cu parasuta sau sa urci pe munte, sau mai stiu eu ce alti pitici din astia pe creier, si numeri orele pana o vei face iar. E noua mea pasiune, noul meu hobby, singurul lucru care ma preocupa si de care ma ocup cand nu sunt la job. Si si atunci cand sunt.

Categorii:Jurnal

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: