Meniu Acasă

In Canada, sa tot faci copii

Revin un pic la spitale si mai precis la modul cum se desfasoara sarcina si nasterea intr-un spital de stat canadian pentru ca tocmai am citit pe un blog ca in Romania sa nasti la privat sau pe camp e acelasi lucru avand in vedere ca spitalele private, unde mamele aleg sa nasca pe o caruta de bani, nu sunt dotate pentru cazuri de urgenta, gravidele bazandu-se pe soarta si pe optimismul de tip tembel ca lor nu li se poate intampla nimic rau! Daca gandeam si eu asa, acum poate eram moarta si va privam de acest text edificator despre sistemul medical canadian. Nu vorbesc in general despre acest sistem medical, ca nici din experienta nu ma pricep, ci doar in acest caz particular pentru ca doar atunci mi-a trebuit, slava Domnului si multumescu-i ca mi-a dat un corp sanatos si o minte si mai sanatoasa!

Ca preambul, revenind la Romania, chiar daca nu vreau, dar e necesar, la stat, pe de alta parte, unde gravidele risca sa ajunga oricum, daca se impute treaba, iar sarcina se complica, cica le e frica sa se duca direct pentru a nu contracta infectii intra-spitalicesti, dar si pentru a evita sa fie tratate ca niste vite care fata! Ca asa se poarta doctorii cu ele, care n-au niciun Dumnezeu cand vine vorba sa-si arate decenta umana data de alta fiinta umana. Daca nu ii platesti pentru asta. Pentru ca la privat, aceiasi doctori, stiu sa se poarte si frumos cand vad verdele banilor in fata ochilor.

Acum poate intelegeti mai bine de ce la privat in Romania doctorii baga pe gat cezariana si programeaza gravida la taiere de parca o programeaza la facut unghiile! Si pe o carca de bani pentru care nu isi asuma nimic. Pentru ca nu pot sa asiste pana la capat cel mai natural lucru din lume! O nastere naturala!

Am mai povestit ca eu am avut complicatii neprevazute la nastere. Nu am ales eu sa nasc natural, ci mi s-a parut natural sa nasc asa, mai ales ca si doctorita care m-a monitorizat nu a considerat ca as fi vreun caz complicat, care sa necesite bisturiu. Aveam, e adevarat, diabet gestational, dar chiar daca asta e o complicatie de sarcina destul de serioasa daca nu-i tinuta sub control, e destul de comuna si, de regula, nu pune nicio piedica unei nasteri naturale, sau aproape naturale, pentru ca in caz de DG, travaliul este, procedural, provocat cu o saptamana, maxim doua mai devreme de due date pentru a se evita situatiile tragice de tip stillbirth (copil mort la nastere), dar si o cezariana inutila. Ca se poate ajunge in final si la cezariana, poate chiar una de urgenta, este adevarat, dar nu toate cazurile ajung, fiind mult mai putine cele care ajung decat cele care nu ajung. Pentru ca sunt si cazuri care ajung, nu poti sa le tai pe toate, ca sa eviti din start orice, pentru ca si cezariana comporta riscuri mari. Mai degraba trebuie sa fii pregatit, ca doctor, sa asisti pana la capat o complicatie si sa scoti din spital doi oameni perfect sanatosi: mama si copilul.

Eu am fost un caz ciudat. Am fost ok pana la un punct, la un moment dat insa am devenit caz de cezariana, dar s-a mizat in continuare pe natural, impingand travaliul niste cateva ore in plus, doctorul avand incredere ca voi reusi, ceea ce a fost o eroare de judecata din partea lui, pentru ca nu s-a intamplat asa. E adevarat ca se putea intampla si asa, doar ca n-a fost cazul la mine. S-a ajuns intr-un final sa trebuiasca sa aleg intre forceps sau o cezariana mai complicata decat cea de cu cateva ore mai devreme, forcepsul in situatia in care eram eu la momentul ala fiind o procedura mai putin riscanta decat cezariana. Copilul nu voia sa coboare, dar era totusi angajat pe canal. Era mare, iar eu prea mica, desi nu paream. Eu m-am ingrasat, din pacate, foarte mult in timpul sarcinii. Aproape mi-am dublat greutatea. Din nici 50 de kile cat aveam inainte, m-am facut de 90. (Acum mai am 10 kile si ajung ca inainte). Oasele insa nu mi s-au ingrasat, eu avand in continuare bazinul prea mic pentru un bebe care seamana cu tac-su. In fine, asta este doar o consideratie de-a mea, nu stiu daca a avut vreo influenta asupra complicatiilor la care am ajuns sau nu.

Oricum, cert este ca am avut complicatii la nastere si am avut nevoie de asistenta medicala priceputa la proceduri complicate si invazive. Ca acum suntem si eu, si bebe foarte bine este dovada ca de asta am si avut parte.

Astea sunt singurele reprosuri pe care le fac, sau singurele aspecte negative ale experientei, pentru ca in afara de asta, tot procesul de monitorizare a sarcinii si nasterii mele au fost impecabile.

Monitorizarea a inceput inca din saptamana a patra, imediat adica dupa ce am aflat ca sunt insarcinata. In primele trei luni de sarcina, de mine s-a ocupat doctorita mea de familie. Perioada aia n-a insemnat mare lucru decat o vizita de rutina la cabinetul ei o data pe luna, in care ma intreba ce mai fac si cum ma mai simt. Ma simteam ca naiba. Am avut greturi toata perioada, dar mai putin si varsaturi. Umblam cu ceai de ginger si lamaie dupa mine oriunde ma duceam, dar greturile imi puteau fi astamparate doar cu mancare. Intelegeti acum de ce m-am facut cat malul. Altele vomitau daca mancau, eu vomitam daca nu mancam. Probabil ca asta a fost modul in care corpul meu s-a pregatit pentru nastere. Tot dintr-o eroare de judecata, dovada ca si natura mai da gres uneori, a considerat ca sunt prea slaba sa duc o sarcina pana la capat si m-a pus la ingrasare ca pe un porc, fara a banui ca vor fi efecte secundare cu efect exact pe dos. I-am zis doctoritei de problemele pe care le aveam si ea mi-a prescris niste medicamente care sa-mi opreasca greturile. Pastilele se numeau Diclectin si, din ce m-a asigurat ea, erau perfect safe pentru bebe. Eu insa nu le-am luat fiind complet freak la vremea aia de orice insemna medicament, indiferent ca era recomandat se doctor sau nu. Mare greseala am facut. Daca le luam, poate nu ma mai ingrasam asa de tare.

Tot doctorita de familie m-a programat la primul ultrasound, numit „dating ultrasound”, menit sa stabileasca due date cu precizie, sa localizeze sarcina pentru a vadea daca e pozitionata unde trebuie si daca inima bebelusului bate in ritmul in care trebuie. Ultrasoundul acesta a fost programat in cea dea douasprezecea saptamana, doar ca mie, hormonii iscandu-mi o furtuna inclusiv la creier n-am avut rabdare pana atunci, ci prin a sasea saptamana m-am dus la urgente, unde am asteptat 7 ore sa imi faca acest ultrasound. Normal ca am asteptat 7 ore si puteam la fel de corect sa mai astept inca 7. Eu nu eram o urgenta, chiar daca m-am dus acolo la indicatiile doctoritei mele de familie pe care am sunat-o sa ii spun ca ma doare in partea dreapta, in cur si la inima. Ea, din precautie, mi-a zis la telefon ca daca durerile continua, sa ma duc la ER sa ma caute de o eventuala ectopic pregnancy. Atat mi-a trebuit ca m-a bagat si mai tare in sperieti. Asa ca de la munca m-am dus direct acolo, desi cu mintea ajunsesem cu cateva ore mai devreme pentru ca numai la asta imi era capul, chiar daca am stat la job pana mi s-a terminat programul.

Tin minte si acum cat de usurata m-am simtit dupa ce am iesit din spital, cand de zvelte imi erau picioarele si cele doua inimi din mine, care bateau una mai tare ca alta. Totul era in regula, iar eu imi luasem o piatra de pe inima. Bobi se simtea la fel, desi era 1 noaptea si noi ne cautam bezmetici de oboseala masina prin parcare sa plecam acasa. Tin minte si acum, cat am asteptat la ER ce frica paranoica imi era ca i s-a oprit inima lu’ bebe pentru ca in ziua aia nu imi mai fusese greata. Deci era rau cu rau, dar si mai rau fara rau. Am fost foarte paguboasa toata sarcina. Din dorinta nebuna de a fi totul bine ma gandeam numai la ce-i mai rau.

In fine, tot doctorita de familie m-a programat si la la specialist, adica la medicul obstetrician, care urma sa se ocupe de mine in cele 28 de sapatamani care imi mai ramasesera pana la nastere.

Si abia de aici incepe.

Intr-o prima faza mergeam la control o data pe luna, apoi o data la doua saptamani, si, cu o luna inainte de termen, eram programata saptamanal. Acolo o asistenta imi lua tensiunea si ma urca pe un cantar, care era din ce in ce mai suparat pe mine ca il apasam tot mai tare, iar doctorita imi masura burta si-i asculta lui bebe bataile inimii. Controlul nu dura mai mult de 5 minute, daca totul era in regula, cel mult 10, daca mai aveam eu intrebari, sau ea eventuale nereguli pe care sa mi le comunice. Doctorita nu statea de vorba cu mine, mai precis nu statea la taclale, ci fugea la urmatoarea pacienta, asa cum venea si la mine, tot in graba. Isi aloca insa timp sa imi puna in vedere daca e ceva in neregula cu sarcina, chiar si cand acea neregula nu insemna nimic. De exemplu, la un moment dat s-a constatat, in urma unui ultrasound, ca in lichidul amniotic se vede nu stiu ce „debris”. Am intrebat-o ce inseamna asta si ea mi-a zis ca probabil nimic, dar trebuie sa repetam ecografia ca sa fim sigure. Absolut orice chestie neconforma cu normele imi era comunicata. La inceput ma enerva chestia asta pentru ca punea pe mintea mea o presiune (merge si opresiune in cazul de fata) inutila. Dar apoi am inteles. Era obligatia ei profesionala sa o faca si dreptul meu sa stiu totul.

Ea era cea care ma trimitea la ecografii, dar si la alte teste standard sau necesare. Cu foita semnata de ea, eu puteam merge la orice centru de ultrasound din Toronto, probabil si din Ontario, pentru ca rezultatele tot la ea ajungeau. Sistemul este centralizat, astfel incat fiecarui pacient ii este alocat un numar, ca un tracking number practic, cu ajutorul caruia este urmarit indiferent de serviciile medicale la care apeleaza. Doctorul, de asemenea, are un numar de licenta la care ajung toate rezultatele trimiterilor pe care ei le prescriu pacientilor lor.

In cea dea 25 a saptamana am fost diagnosticata cu diabet gestational. Am fost trimisa sa fac testul la un LifeLab, iar rezultatele i-au fost comunicate doctoritei pe sistemul descris mai sus, iar mie online. Asa ca atunci cand m-a sunat de la cabinet sa imi spuna ca am acest diabet eu stiam deja ca il am. M-au trimis imediat la un centru pentru diabetici, care functioneaza precum o scoala. Asta era sentimentul cand mergeam acolo, ca sunt un elev. Acolo m-au invatat, pe mine si pe alte gravide in situatia mea, ce efecte au alimentele pe care le consumam, de ce in situatia noastra trebuie sa consumam aia si nu ailalta, in ce cantitati avem voie etc. Eram gravida deci si nu mai aveam voie sa mananc ce imi proftea inima. Ne-au oferit si cate un glucometru, pe care ne-au si invatat sa il folosim avand in vedere ca urma sa ne intepam degetele de 4 ori pe zi pentru a ne controla si a ne tine sub control glicemia. Rezultatele le scriam pe o foaie standardizata si „înmatriculata” cu numarul nostru medical, pe care in fiecare luni o trimiteam prin email unui dietician. Stafful era alcatuit dintr-un dietician, o asistenta si un medic endocrinolog. La medic mergeam la fiecare doua saptamani pentru ca eu nu am reusit sa tin diabetul sub control doar din alimentatie, ci a trebuit sa fac si insulina, ceea ce ma facea un caz si mai complicat decat daca aveam doar diabet gestational, dar nu si nevoie de insulina.

Tot din cauza acestui diabet, in ultima perioada a sarcinii, ajunsesem sa fac ultrasounduri in fiecare saptamana. Se numeau bioprophiles parca si aveau rolul, printre altele, de a o cantari estimativ pe bebe. Am uneori impresia ca aceastea au fost, daca nu inutile, oricum prea multe. Pentru ca desi, intr-adevar, au estimat de fiecare data aproape la gram greutatea ei, nu au luat-o in vedere, sau cel putin nu si-au dat seama si de a mea. Ingustimea bazinului meu, de la care am eu impresia ca mi s-au tras toate.

De aceea, apropo de ce ziceam cu cezariana in articolul precedent, nu cred ca doctorii de aici nu fac cezariana pentru ca e mai scumpa. Doesn’t make any sense sa fie asa. Daca e pe asa, tocmai ca e mai scumpa ar trebui sa le faca pe banda rulanta, ca sa isi ia bani cat mai multi de la Guvern, asa cum am eu impresia ca se intampla cu ultrasoundurile. O mie de ultrasounduri, de 1000 de ori mai multi bani storsi de la stat. Ei nu fac cezariene la cerere pentru ca astea sunt protocoalele internationale si contrar faptului ca unii subestimeaza rolul OMS, e totusi forul international de referinta in care nu poti sa te c*** cum iti vine tie. Faptul ca doctorii romani fac cezariene ca unghiile, ba le mai si recomanda e pentru ca nu sunt suficient de doctori, dar sunt mai mult decat suficient afaceristi, iar cele de care se ocupa nu sunt atat gravide, nici macar paciente, cat cliente.

Inca niste detalii si inchei ca m-am plictisit si eu de scris. In sala de nasteri care mi s-a alocat, asistentele roiau in jurul meu ca albinele, si tot alti doctori intrau la mine unii dupa altii. Asta auzisem ca ar fi o alta problema in Romania, lipsa cadrului medical, a asistentelor in mod special. Aici erau foarte multe si toate la dispozitia mea prin simpla apasare a unui buton. Aveam nevoie de ceva, sunam si veneau. Ba aveam si o asistenta numai pentru mine, data special mie, care ma monitoriza secunda de secunda, timp in care imi scria si raportul. Acest raport era foarte important pentru ca asistentele se schimbau cand li se termina tura, la fel si doctorii. Iar cei care ii înlocuiau stiau exact unde au ramas ceilalti si cu ce sa inceapa ei. Nasterea aici nu este asistata de doctorul care ti-a monitorizat sarcina decat daca ai noroc sa nasti exact pe tura lui, altfel nasti cu cine se nimereste in spital atunci.

Acum, chiar daca exista acest raport detaliat pe situatia ta de la inceputul sarcinii si pana la final, ai zice ca cel mai normal ar fi sa nasti cu doctorul care te-a monitorizat totusi, ca el te cunoaste cel mai bine. El te-a vazut in carne si oase si cum aceste carne si oase s-au modificat pe masura ce bebe a crescut in burta. Asta ar fi adevarat daca doctorul nu ar avea atat de multe paciente incat pe tine sa te stie cu adevarat mai bine decat altii si nu doar putin mai mult decat din vedere. Asa ca tot raportarile acestea detaliate sunt baza, sunt practic exact versiunea ta, nu din carne si oase, ci din hartie. Doctorul nu mai conteaza daca te-a monitorizat doar pe tine sa nu, ci conteaza sa fie pregatit pentru orice situatie. E ca si condusul unei masini. Un sofer bun si cu experienta conduce bine si in siguranta orice masina, nu numai pe a lui.

Apoi, chiar si cu complicatiile pe care le-am avut, chiar si in sala de operatii aducand copilul pe lume, acesta mi-a fost pus imediat pe piept, asa cum l-o facut ma-sa, murdar, dar cu scorul Agpar 9, un scor maxim. Nota 10 nu primeste niciunul, aproape ca e anormal sa primeasca, cititi voi pe internet de ce, ca eu m-am plictisit. Copilul nu m-a parasit apoi nicio secunda cat am stat in spital. Nu a primit niciun strop de formula, ci doar tata de la ma-sa si multi vizitatori. Nu, nu din familie sau prieteni, nici nu ar fi fost recomandat sa primeasca pentru ca in primele ore dupa nastere si mama, si copilul au nevoie sa invete sa alapteze, sa faca baita, nu sa piarda aceste ocazii in favoarea unor oameni care il pot vedea si mai tarziu.

Revenind la tratamentul fata de pacient, si gravida in situatia de fata, acesta a fost mereu respectuos, asa cum se cuvine, si plin de consideratie din partea tuturor. Ba imi aduceau la pat si mancarea cu comanda ca la restaurant.

Si totul m-a costat $0.

Categorii:Uncategorized

Francisca

6 răspunsuri

  1. O nota . Dr nu au obligatia de a veni sa te asiste la nastere .Legal . O fac cand e un caz special , Vin in spital daca sunt chemati pentru o gravida cu risc care a fost in urmarirea lor . Sau cand personal s-au implicat mai mult . Sau este un caz personal . Andra a fost internata 2 luni in total ( o luna jumate neintrerupt pana a nascut ) . Dr a venit de acasa sau cabinet de vreo 5-6 ori . Inclusiv in dupaamiaza in care s-a rupt placenta si i-au facut cezariana de urgenta . El impreuna cu un OB specializat in high risk au ajuns in spital cred ca in 30 min …fara sa fie de garda . Dar era o placenta previa , rupta , sarcina gemelara .
    Nu poti compara trecerea printr-un spital romanesc cu unul canadian … Sunt si aici multe pe care le-as corecta dar asta nu inseamna ca poti face comparatii corecte ….si sa alegi Ro .

    Apreciază

      1. Sunt cateva dar asta ar face obiectul unei discutii mai largi . Eu vad lucrurile ” from inside ” . Nu uita ca lucrez in sistem . Oricum nici un sistem nu este pefect . Asta e o realitate . Dar oricum ar fi el acest sistem este net superior celui romanesc fie el de acum 10 ani sau de acum .

        Apreciază

  2. Vin si eu cu cateva precizari/completari…sunt si spitale private care au terapie intensiva ptr nou nascuti si specialisti pe aceasta ramura, asa avea si cel in care am nascut eu, nu se recomanda cezariana pe banda rulanta, de ex 90% din nasterile din acel spital erau naturale; intr-adevar sunt si multe panicoase care alegeau cezariana din frica de durere, etc si nu sunt refuzate la privat. Cat despre doctori, al meu de exemplu lucreaza doar in regim privat, dar sunt sigura ca daca era si la stat nu m-ar fi tratat diferit; si acum, dupa mai bine de un an de la nastere , pot sa il sun oricand si ma lamureste in orice privinta, ii trimit analizele pe whatsapp si raspunde rapid…deci sunt si oameni ok. Din pacate, da, am platit pentru fiecare consultatie, analiza, ecografie…

    Apreciază

    1. E foarte bine ca ai facut precizările si e si mai bine ca exista astfel de unități private, desi mie mi s-ar părea normal ca toate sa fie asa, de vreme ce femeile plătesc pentru o nastere 1,500 de euro, ca atat am inteles ca ar costa, daca am inteles bine, ceea ce mi se pare enorm. Inteleg ca daca ar avea si dotari in caz de urgenta, pretul s-ar dubla, ca altfel asta pe care il cer ei acum nu se justifica, de vreme ce isi asuma risc 0 si cheamă ambulanta sa te transporte la stat daca apar complicații. Banii ii dau oare inapoi?…Bineînțeles ca nu. Oricum, trist.

      Apreciază

  3. Ei uite o chestie care nu e ok . Comunicarea pe whatsapp, celular personala cu medicul nu e permisă si aprobată de OMA . Medicul nu are relatii personale cu pacientul . Aici nu ai sa trimiți mesaje dr ptr sfaturi si consultații. Nu e ok si sunt neprofesionale .
    Dar recunosc ca inca vin noi veniti din România care cer nr de celular al dr , asa ca banuiesc ca asta inca se practica in Ro .

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: