Meniu Acasă

Training de separare

De cand s-a nascut Catiusa, adica aproape 9 luni in urma, eu am stat departe de ea doar cateva ore, cred ca mai putine decat are o mana degete. O sa povestesc despre asta mai incolo, caci subiectul postarii este altul acum, si anume, cum in cadrul training-ului de-a ne invata una fara alta cateva ore, training necesar pentru cand ma voi intoarce eu la job, necesar atat pentru ea, cat mai ales pentru mine, mi-am luat bilete la teatru. E drept, nu la unul in downtown deocamdata, ci la Toronto Centre for the Arts, care e o statie mai jos, dar e o mare chestie si pana acolo avand in vedere ca eu de un an acuș traiesc in pijamale 😋.

IMG_4038

Unde transpir eu la training in fiecare seara

Alte puncte in program le voi bifa in fiecare seara la mine in bloc, unde ma voi duce sa ma relaxez in jacuzzi si la sauna. Si, eventual, o gafaiala pe treadmill ca sa mai scap de placintele de pe mine. Da, pana acum nici scarile nu le-am coborat fara ea, pentru ca nu eram pregatita sa o las singura. Acum sunt. Am observat ca eu sunt cea care da tonul. Daca plec de langa ea relaxata, si ea e relaxata fara mine. E drept ca nu rezist mai mult de jumatate de ora inca, dar incetul cu incetul lungim timpii de „alergare” si vom castiga si maratonul. Unul de cateva ore doar. Ca noptile tot impreuna vom dormi.

Categorii:Ce mai fac? Parenting Viata

Etichetat ca:

Francisca

22 de răspunsuri

  1. Imagineaza-ti ca are15 ani :)) Cred ca deabia ar astepta sa fie fara mami :))
    Nu imi fac probleme pentru ea . Mami are nevoie de training 🙂
    Cred ca cel mai important e sa ai incredere in persoana care se ocupa de ea in absenta ta.

    Apreciază

    1. De ea se va ocupa buni. Si despre asta o sa povestesc mai incolo. Sunt norocoasa. Daca nu era buni doar eu eram mai buna decat ea si eram gata sa renunt la job pentru asta. Nu am nimic cu bonele, nici cu mamele care apeleaza la bone, doar ca pentru mine asta nu e o solutie pe care o agreez.

      Apreciază

      1. Dar pregateste-te sa faci educatie in doua sensuri. Spre fiica ta si spre mama ta. Esti prinsa la mijloc, ca vrei sau ca nu vrei, ca iti place sau nu!
        Tot ceea ce tie nu iti faceau ai tai ii vor face nepoatei!
        E testata faza, de 17 ani incoace sunt intre ”ciocan si nicovala” 😉

        Apreciază

  2. Romanii din Romania , generatia parintilor nostri au obsesia controlului. Boala nationala. Cunosc citeva familii de aici, care au preferat sa nu apeleze la bunic, ci sa plateasca bona full time 12 ani, ca sa isi salveze familia. Ca era treaba cu controlul. Sper sa nu fie cazul la tine !

    Apreciază

    1. Bunicii Catiusei vor sta la noi un an. Pe partea lui Bobi, Catiusa e singura nepoata si singura fetita din familia lor, maica-sa numarand efectiv zilele pana vine sa o vada. Nu este zi sa nu vorbeasca cu ea pe Skype. Si mama o iubeste foarte mult, doar ca mama mai are nepoti. Pentru buna-sa dinspre tata insa e speciala.

      Eu sper sa fim ok, ca in general suntem, daca nu, nu-i nimic batut in cuie. Eu, daca nu se abonau bunicile, nu ma mai duceam la job un an, doi. Asa, incercam varianta asta. Bona e ultima pe lista, si dupa daycare. Repet, nu am nimic cu nimeni, e doar o optiune personala.

      Apreciat de 1 persoană

    2. Eu sunt o romanca din Romania . Bunica . Locuiesc impreuna cu fiul, nora si nepoata-mea . Fara sa ne scoatem ochii . Fara sa ne controlam .Sa vrem si nici nu am avea timp la cat de ocupati suntem toti .
      Cand am ajuns in Canada ne-am cumparat o casa mare potrivita pentru o familie cu doi adolescenti , fiecare cu spatiul lui privat . S-au casatorit amandoi intre timp .O vremea au locuit cei mari cu noi pana si-au ridicat sala de gimnastica . Apoi au cumparat casa la o strada distanta de noi . Le-am propus celor mici sa se mute din chirie inapoi cu noi . Se fac doi ani si suntem foarte ok . Cu nor-mea sunt „the best friends ” cum zice nepoata-mea :)) Probabil ca daca va veni si al doilea ne vom gandi sa schimbam casa cu una mai mare dar aproape de casa fiicei ca sa o putem ajuta . Pentru ca noi ca familie ne ajutam iar copii vor creste ca o familie , impreuna ….
      Oricum va fi un mortgage este mult mai usor de dus de doua familii indiferent cat e de mare . Si iti raman resurse sa te poti bucura de celelate aspecte ale vietii : calatorii de exemplu .
      Ca bunica imi petrec tot timpul ramas dupa munca cu nepotii . Cea mare de aproape 4 a lui fii-miu . Gemenii de un an ai fiicei mele . Asa cum tu cunosti cativa care isi platesc bona eu cunosc o multime ( prin natura meseriei mele cunosc multi romani dar si de alte natii ) care dau incredere bunicilor sa se ocupe de copii . Pentru ca nici o bona din lume nu va putea sa ii ofere copilului dragostea de care are nevoie in absenta parintelui . Iar copilul trebuie sa simta iubit mai mult decat orice . Chiar cand e certat e bine sa fie certat cu dragoste .
      Povestile cu bunici nedoriti in familie sunt rare comparativ cu cele in care ei sunt parte integrata a familiei . Nu neg ca sunt dar nu sunt atat de dese . Stiu altii ,multi care ar da orice sa-si intoarca parintii pe lumea asta . Doar sa le auda vocea .

      Apreciază

      1. Eu imi iubesc parintii, dar daca as avea copil nu stiu daca as vrea sa ii las pe ei sa mi-l educe. Si am vazut multe cazuri de conflicte pentru ca mama voia copil educat intr-un anumit fel, iar bunica in alt fel. Si aruncate texte din alea, pai te-am crescut pe tine si am facut o treaba buna, so stiu eu mai bine.
        Nu toata lumea e la fel, unora le place sa fie controlati, ca e mai usor sa ia altul decizii pentru tine, dar pentru cineva ca mine, plecat de la 18 ani la facultate, si de atunci mers doar in vizita la parinti, m-am invatat independenta si nu-mi place sa fiu controlata de nimeni.
        Also, faptul ca nu as vrea ca parintii mei sa imi creasca copiii, nu inseamna ca as vrea ca ei sa nu faca parte din viata lor deloc. Chiar am citit de curand pe blogul unei foste colege din Romania un articol interesant in care zicea ca rolul bunicilor nu e sa ii educe pe nepoti, ci sa ii rasfete atunci cand nepotii sunt acolo in vizita, si cam asa gandesc si eu. E rolul si raspunderea parintelui sa isi educe copilul, nu a bunicilor.
        Pana la urma asta e o alegere personala, in functie de preferintele fiecaruia. Unii prefera parintii din motive financiare, altii ca le e teama sa aibe increadere in necunoscuti, etc. Important e ca fiecare sa fie fericit cu decizia luata. Daca voi sunteti fericiti sa traiti toti impreuna in aceeasi casa, f bine, asta nu inseamna ca e solutia perfecta pentru toata lumea. Altii au divortat dupa ce s-au mutat cu socrii/parintii ca isi bagau prea mult coada unde nu trebuie.

        Apreciază

      2. Planul nostru este de un an cu bunicii, urmând ca apoi sa meargă la daycare ca sa se învețe in societate cu alți copii. Pana la 2 ani nu poate fi vorba de educatie in cazul unui bebelus, un bebelus de un an are nevoie doar de cineva care sa-i fie mereu aproape si de multa iubire, iar, dupa părerea mea, numai bunicii pot oferi asta, dupa parinti. (In mod normal, dar cu siguranta nu e cazul pentru toata lumea).

        Mie nu imi surâde ideea de a da un copil de 1 an la daycare, desi cunosc oameni care au facut asta si copiii s-au integrat super bine. Sora-mea a fost in situatia asta. Eu prefer varianta cu bunicii un an si apoi daycare. Daca nu as fi avut varianta asta, sa renunț la job un an nu mi se părea mare lucru, desi jobul meu imi oferă niste mari avantaje, motiv pt care ma bucur ca am putut sa împac si capra, si varza.

        Daycare-ul este foarte scump aici, 2,000 de dolari pe luna in Toronto, daca gasesti loc. O sa scriu despre asta la un moment dat. Evident ca asta a fost un motiv, dar nu singurul si nici primul. Nici la 2 ani nu va fi cu mult mai ieftin, dar atunci nu mai am eu o problema sa o dau la daycare, chiar daca ne va rupe buzunarele in doua.

        PS: si eu tot de la 18 ani am plecat de acasa, de atunci nu am mai trait in casa cu ei mai mult de 2 saptamani (in vacanta) si nu stiu cum va fi. Dar vom trai si va voi povesti :). Sa ne auzim, sper, cu bine! :))))

        PS2: Oricum, noi ne bucuram sa ii avem aici o vreme pt ca noi nu avem ocazia sa ne vedem prea des. Asa ca, deocamdata abia astept sa vina! Wish me good luck! 🙂

        Apreciază

    1. In mai. Mai am 3 luni. Voi in Ro. sunteți norocoase ca aveti concediu de maternitate 2 ani. Si aici l-au facut intre timp de 1 an si jumate, dar eu nu l-am prins. Are niste condiții de plata mai de cacao, dar chiar si asa tot e mai bine decat doar un an. Pe de alta parte, sunt tari cu 3 luni de maternity leave, ca SUA (care cred de fapt ca nu are deloc, e la mila angajatorului) si chiar unele tari din Europa…ce aberație socială!!!

      Apreciază

    2. De acord ca nimic nu se aplica la toti , la fel …. Dar daca ar trebui sa te intorci la munca avand un copil de 1 an , ai prefera sa stea cu bunici sau straini . Just asking ?
      Cat despre a locui impreuna .. am ales nu neaparat din motive financiare ( doar lucram toti in casa si nu ne este rau ) ci pur si simplu pentruca suntem fericiti asa .
      O casa in Canada nu sunt apartamentele acelea micute din Bucuresti . Ofera spatiu separat pentru fiecare .
      Ca parinte sa poti iesi din casa seara la un film/concert/ etc si sa poti lasa pruncul in casa fara sa ii strici programul , stiindu-l in siguranta este un mare atu .
      Aceia care au divortat „din cauza parintilor ” nu erau sortiti sa fie impreuna . Nu aveau o legatura solida . Ca si in cazul ” cauzei Canada” sau a „cauzei copilu ” …o legatura nu se strica decat daca e putreda undeva candva cedeaza . Motivul nu mai conteaza . Personal am lunga istorie de relatie proasta cu socri inRomania . Dar nimic nu a stricat casnicia . Nu au reusit nici macar cand am locuit cu ei si nici dupa indiferent de tot . Dar indifferent de orice, legatura lor cu nepotii nu am alterat-o niciodata .
      Dar repet , e foarte importanta casnicia sa fie adevarata nu una superficiala .
      Chestia cu deciziile .. la noi parintii le iau dar se sfatuiesc mereu cu mine . Nu pentru ca eu le spun ce sa faca ci doar ptr ca au incredere in ce gandesc . Daca aleg altceva este treaba lor . Mi-au cerut parerea le-o dau . CE aleg e problema lor .
      Am plecat impreuna in vacante fara sa ne scoatem ochii .( pana la cap e fain sa poti exporta in alta camera prunca macar cateva nopti , nu ? :))
      Mie mi-ar fi mai comod sa nu i am in casa . Nu dimineti in care sa te impiedici de Bella , sa nu trebuiasca sa deretici ca dupa un copil … dar e bucuria pentru care traiesc si fac tot ce fac pentru ca fara ei copii si nepotii nimc nu ar avea sens . Nu stiu cum pot trai altii la mii de km de nepoti . Eu as muri cate putin in fiecare zi 😦
      De asta am ales sa emigrez eu si nu sa astept sa plece ei noi ramand in tara !

      Apreciază

      1. Probabil ca as prefera sa il dau la daycare decat sa angajez o bona, pentru ca, cum spuneam in comentariul anterior, sa ii aduc pe bunici aici sa stea cu copilul nu mi se pare cea mai buna solutie, nu pentru mine cel putin. Asta e o discutie ipotetica anyway, din moment ce nu am copii si din experienta mea cu mamicile din jurul meu, iti mai schimbi ideile in momentul in care ai unul, uneori chiar radical.
        Imi dau seama ca e imposibil sa te pui in papucii unui parinte atunci cand nu esti unul, si vezi lucrurile f diferit cand ajungi sa ai o mogaldeata de om care sa fie complet dependent de tine. Probabil de aceea nici nu ma atrage f tare ideea de parenting. 🙂

        Apreciază

      2. @Lavinia, asa este, părerile se schimba f mult. Eu si cand eram gravida mi se părea ca sa o dau la daycare e ceea ce trebuie facut si ce voi face efectiv. Ba si in prima luna dupa ce s-a nascut, mi se părea la fel. Am sunat la daycare-uri sa o pun pe liste etc. N-a mai durat mult si mi-am schimbat părerea complet. Nici macar nu vreau sa ma gândesc la varianta asta pentru ca stiu ca o îngrijitoare de la daycare nu se ocupa doar de copilul meu, ci mai are vreo 2, 3 in grija. E greu sa răspunzi prompt nevoilor unui copil si cand e singurul, la mai multi in acelasi timp iti dai seama ca e de 3 ori mai greu si copiii sunt categoric mai neglijați. Apoi, eu am vizitat daycares. Am vazut cu ochii mei camera in care dorm 10 bebeluși deodata. Really???? Cum poti face tu hocus-pocus sa adormi 10 deodata si pentru aceeasi perioada de timp, cand astia au plânsul molipsitor si daca incepe unul toti ceilalți încep sa-i țină hangul?

        Eu vorbesc evident de copii de 1 an sau chiar mai mici. De la 2 ani, cand merg singuri, încep sa vorbească etc., e diferit si nu mai am nicio problema sa meargă la daycare, ba mi se pare si recomandat. E clar ca are nevoie de societate mai mult decat de bunici, mai ales cand trăim in alta tara, vorbim limbi diferite etc.

        Bunicii nu sunt soluția perfecta pentru toata lumea, nici pentru noi nu știm daca vor fi, dar vor fi cu siguranta pentru Catiusa.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Apropos de faptul ca unor oameni le place sa fie controlati de parinti, pare ireal, insa chiar asa este ! Cunosc femeie de 60 de ani, care intreaga ei viata a fost controlata de mama ei si i se pare normal asa. In fiecare seara o suna, fara exceptie si ii raporteaza ce s-a intimplat in timpul zilei, primeste indicatii pretioase si le executra. In fiecare weekend o viziteaza pentru raport suplimentar. Asa a trait intreaga ei viata, in ciuda faptului ca are sot, copii si nepoti.

    Cunosc fete tinere, 20-30 de ani care traiesc intr-o „armonie” perfecta cu parintii, doar pentru ca tinerii sunt clonele parintilor. Niciodata nu le-a trecut prin cap ca ar putea indrazni sa fie ei insisi, in defavoarea mentalitatii copiate de la parinti. Cita vreme accepta controlul parintilor, totul e bine si frumos, love and light. Se impute brinza abia in momentul in care vor intelege ( daca vor intelege vreodata ) ca poate ceea ce vor ei pentru viata lor, nu coincide cu cee ace vor parintii lor.

    Eu ramin la convingerea mea ca romanii nu se pot abtine sa nu controleze pe cei care le permit. La romani a devenit chestiune patologica asta cu controlul. Poate ca sunt si ceva exceptioi pe la parintii mai luminati la minte, nu zic nu, insa astia sunt ca inorogii, toata lumea a auzit despre ei, insa nu i-a intalnit nimeni in viata reala.q

    Apreciază

    1. Imi place ca ai inceput sa comentezi pe blog. Esti funny (in sensul bun al cuvantului) si ai comentarii pertinente. Nu conteaza ca suntem sau nu de acord unii cu altii, intotdeauna e bine sa ai cat mai multe puncte de vedere, mai ales dintre cele menite sa ne mai deschida la minte.

      Apreciază

      1. Multumesc de aprecieri, Francisca ! Nu avem cum sa fim intotdeauna de acord unul cu altul, din simplul fapt ca suntem diferiti, atit fizic cit si mental. Fiecare dintre noi vedem lumea prin fereastra noastra ( mai mult sau mai putin ingusta ), care ocazional coincide cu parti din fereastra altora.

        Asta nu vor romanii sa priceapa in ruptul capului, ca fiecare are dreptul la propria opinie, si prin urmare are dreptul sa-si traiasca viata cum il taie capul, bine sau rau ( notiuni flexibile ), fix problema lui. Ca pina la urma asta e si schepsisul in viata, ca fiecare sa experimenteze practic, chestii si opinii. Ok, din cind in cind o mai dam de gard, ca e inerent, insa invatam lectia, corectam eroarea si ne jucam mai departe.

        Nope. La romani nu exista asa ceva, pentru ca stiu ei mai bine ( ” noi am fost ca tine, tu n-ai fost ca noi” ), deci trebuiesc adusi pe calea „corecta”, la inceput cu vorba buna, dragoste parinteasca si traa-la-la, iar daca nu functioneaza, atunci cu traditionalul si mai directul bagat unde nu le fierbe oala. Cum ziceam, chestiune patologica la romani.
        Extrem de putini parinti ( putini spre deloc ) accepta ca copilul devenit adult sau adolescent gindeste, are alta mentaalitate, vede viata si se comporta diferit de ei. Majoritatea pretind odraslelor sa fie mai mult sau mai putin clona parintilor si daca nu o fac, e problema.

        Apreciază

  4. :)) realizezi ca si tu esti romanca , mama si vei fi si bunica … crezi ca te vei incadra in descrirea ta ? 🙂
    Exista compromis bilateral in lumea asta , dialog , toleranta …. astea au stat la bazele educatiei copiilor mei . eu ii ascult , ei ma asculta judecam si alegem solutiile corecte . Si sunt mai independenti decat multi . Altfel nu ar fi realizat nimic in viata .
    La un moment dat in viata fiicei mele a exitat cineva care nu ca mi se parea mie dar chiar nu era omul pentru ea . Nu i-am spus asta niciodata . A continuat o relatie destul de lunga la inceputul facultatii pana aproape de sfarsit . Stiam ca nu este ce ii trebuie dar stiam ca o incercare de a forta , de a-i oferii parerea mea ar fi dus la contrariu . Sunt momente cand trebuie sa astepti inainte de a spune ceva . Si sa ai incredere in educatia pe care le-ai dat-o . Si am avut dreptate . Ea a pus capat relatiei . Fara nici un cuvant din partea mea .
    Inorogii exista . Eu ii vad deseori . Tacuti ajutand cat pot , unde pot , pana se sting … Sunt multi parinti din Romania care fac asta . Ii vad in fiecare zi . Isi inving fricile , trec oceanul , stau cuminti in casa sau isi plimba nepotii , gatesc bunatatile pe care si le-au dorit copii ( mari acu ) ii invata pe ei mici poezii , deseneaza cu ei … Sunt multi ca ei . Crede-ma . Ii vad in fiecare zi . Si mai vad durerea din sufletul celor pe care ii iubesc atunci cand se sting .

    Apreciat de 1 persoană

    1. Povestioara ta confirma fix afirmatia mea, ca e cu ” love and light” intre parinti si copii, doar atunci cind copiii sunt clona parintilor, fapt confirmat chiar de tine ( „am avut incredere in educatia pe care i-am dat-o … ca va alege solutiile corecte”). Amin !

      Apreciază

      1. Ar fi trebuit sa ma cert cu ea?OMG ….
        Se numeste incredere . Daca ar fi ales altceva i-as fi fost alaturi pana la capat . Pentru ca e copilul meu .Probabil ar fi fost nefericita . Dar pe alegerea ei.
        Sorry ,iti dai cu parerea nepermis de mult . Copii mei sunt orice altceva dar nu clone . Nu-i cunosti :))))
        Doar fiindca tu nu ai o astfel de relatie cu parinti nu inseamna ca nu exista sau daca exista sunt „defecti” .
        Probabil nu ai copii si nu intelegi termenul de educatie .

        Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: