Meniu Acasă

Ajungem la compromis sau ne compromitem?

Stiti care este asemanarea intre emigrarea in Canada si nasterea unui copil? Amandoua duc la divort. Sunt sigura ca daca traiti in Canada cunoasteti macar un cuplu care si-au dat cu bagajele in cap dupa aterizare, au facut ferfenite bilete de zbor impreuna si au ales apoi rute separate. Nu este un mit, chiar asa se intampla. Nu am o statistica oficiala, vorbesc din auzite si din ce stiu sigur de pe la cunoscuti carora li s-a intamplat. Si nu sunt putini. Unii vor spune ca relatiile acestea au fost superficiale dintotdeauna si ca s-ar fi terminat oricum oriunde la un moment dat. Se poate sa fi fost si unele asa, dar cred si ca altele au fost solide intr-un anumit context, dar intr-o zona cu seismicitate mai ridicata nu au mai facut fata si s-au facut praf.

Sa luam un caz concret. Un el si o ea se hotarasc sa paraseasca Romania si sa emigreze in Canada. Nimic neobisnuit. Romania pierde anual echivalentul populatiei unui oras cu 85,000 de locuitori, ca mai pleaca doi in plus, nici nu se mai observa. El isi doreste mai mult decat ea sa spele putina cu toata apa oceanului, dar ea il iubeste, pe el mai mult decat pe Romania, si decide deci sa il urmeze. E un compromis pe care ea il face, dar care nu o frustreaza prea tare si se culca seara impacata ca a fi cu el oriunde e mai important decat a fi cu el intr-un anumit loc. Daca nu ar fi fost asa senina cu ideea, iar din viata ei ar fi exclus categoric emigrarea, compromisul nu era un rau necesar, ci doar un rau si atat, si atunci ar fi ramas sa vedem cat de mult o iubea el, daca ar fi plecat fara ea sau nu, dar sa nu incurcam filmul. De situatia asta a doua o sa va dati singuri seama, sau cu parerea, pe urma.

Long story and trip, short, ajung in Canada, pe Pearson Airport, iar unul dintre ei, poate fi ea, dar poate fi chiar el, isi da seama deodata, sau dupa cateva saptamani, ca nu-i place, si nu doar cum se imbraca oamenii pe strada sau ce mananca ei la cina, ci nu se vede pur si simplu traind printre straini nici macar un an, daramite toata viata. I se face dor de mama, de tata, de Bucurestii Noi, de Centrul Vechi, you name it…In virtutea vremurilor bune, decide totusi sa-i acorde celuilalt, dar si siesi, inca putin timp, ca sa vada ce se intampla, daca nu cumva e doar culture shock, care trece cu pastila timpului. Isi da insa seama ca nu trece, ba ca ii trece in loc dragostea, iar relatia lor nu se imbunatateste, ci se strica si mai tare. Certurile nu mai contenesc, iar in locul vorbelor dulci de amor si mangaieri isi arunca acum injuraturi si cani in cap.

In situatia aceasta, divortul e singurul compromis. Devine un compromis pentru ca le ofera amandurora cele mai putine motive de nefericire. Daca cel nefericit ar fi ales sa stea langa celalalt nu inseamna ca ar fi trait fericiti ca odinioara, nefericirea unuia devenind, de fapt, nefericirea cuplului. Si evident ca doi oameni separati, dar fericiti e mai bine decat impreuna, dar nefericiti. Decat sa ne fie rau mai bine sa ne fie bine. Asa ziceam si eu. Chiar daca nu garanteaza nimeni ca vei fi mai fericit dupa, macar mai ai o sansa.

Eu scriu despre asta cu usurinta, ca m-a ferit Dumnezeu de astfel de greutati. La teorie am fost tot timpul buna, la practica…de multe ori nici n-m ajuns.

Asa este si cu copiii, acestia nefiind un catalizator al relatiilor, dimpotriva, pana si cele mai solide cupluri se gasesc in incapacitate de functionare la cote maxime cel putin in primii ani de viata ai copilului. Asta statistic vorbind. Sub influenta nefasta a nesomnului, a stresului si chiar a lipsei de sex, mama si tata se cearta mai mult decat o faceau cand nu erau mama si tata. Normal, cand esti toata viata in vacanta ce motive ai de ciondaneli! Doar ca, spre deosebire de situatia precedenta, exista deci si o deosebire, nu numai o asemanare, in cazul unui copil nu poti spune ca nu-ti place viata asta si ca o vrei pe cea dinainte. Adica poti spune, ca e o tara libera si ai dreptul sa spui orice, chiar si cand nu conteaza ce spui. De data aceasta insa nu mai exista cale de intoarcere, ca biletul de return in situatia anterioara. Dar poti, cu siguranta, spune ca nu iti mai place si nu mai vrei viata asta de cuplu. Si atunci, de asemenea, divortul este singurul compromis. Nu cred in compromisul de a sta impreuna ca sacrificiu pentru copii. Da, copiii merita orice sacrificiu, dar orice sacrificiu care ii face fericiti, nu nefericiti. Un mediu toxic intre parinti este foarte periculos si pentru cei mici. Un copil va fi cel mai fericit cu doi parinti impreuna si fericiti, dar cand asta e prea mult pentru cei doi, de fapt cand e imposibil, atunci e mai bine pentru toata lumea, inclusiv pentru copii, sa mearga pe calea de mijloc. Unul merge in stanga, altul in dreapta, iar copiii ii tin pe amandoi de mana.

Din nou, vorbesc ca nu mi-e somn, ca noi, desi ne mai dam la gioale din cand in cand, chiar mai mult decat inainte, suntem un cuplu fericit si, deci, un triplu fericit.

PS: Din perspectiva vremurilor actuale si a ratei ridicate a divorturilor (in tarile cu apa calda), ce am zis eu mai sus sunt niste banalitati, din perspectiva vremurilor trecute, dar si actuale si a familiei traditionale (in tarile bananiere), sunt ifose de femei usoare la caracter si putine la minte pe care un barbat mi le-ar fi rezolvat cu scatoalca dupa cap. In cel mai fericit caz.

Categorii:Parerea Mea

Etichetat ca:

Francisca

4 răspunsuri

  1. Bree , m-ai ametit :)) – dar ai dreptate . Se strica ce era deja crapat asta e clar . Iar in cazul unui copil … multi cred ca el va suda o relatie …BRASOAVE , crede-ma . O relatie care scartaie nu o carpesti cu un copil . La fel cum nu faci un barbat sa stea cu tine daca ii faci un copil ( cred ca asta e cea mai low tehnica de a „pune mana pe un barbat ” ever ! )

    1. Da, il stiu. Eu am cateva bloguri pe care le citesc tot timpul. Asta e unul dintre ele. El e un tip amuzant oricum, dar cand scrie despre copii e funny rau.

%d blogeri au apreciat asta: