Meniu Acasă

Insomnii de pranz

Acum, ce sentimente am fata de Canada? Tinand cont ca am trait si aici aproape o treime din cat am trait dincolo, ceea ce nu e chiar putin, am avut timp sa simt de toate, dar iata cu ce am ramas pana la urma, sentimente care sunt inca deschise la schimbare pentru ca viata mea aici continua. Dincolo nu mai pot suferi mari schimbari avand in vedere ca e i-am pus capac si-o pot privi ca pe un borcan cu cenusa.

Desi am zis deja, mai recunosc o data ca sunt biased (in favour de data asta, nu against ca in textul precedent), ceea ce nu e un lucru tocmai bun pentru ca asta poate blura judecata clara, dar I can’t help it. Asta este ceea ce simt si nimeni nu ma poate judeca pentru asta, nici macar eu. Asta inseamna ca nu o laud excesiv, dar nici nu o critic prea tare, ba cateodata ii gasesc circumstante atenuate, chiar si daca nu are, ceea ce este wrong, pentru ca daca, prin absurd, as avea puterea sa schimb ceva in bine, nu o pot face daca ma fac ca nu-i vad raul.

Pastrand ordinea sentimentelor din textul precedent, nu ma simt mandra nici ca sunt canadianca (oricum nu sunt mai mult decat sunt parte dintr-o familie rudele prin alianta), dar cred ca sunt norocoasa ca am poza pe un pasaport canadian. Canada este una dintre cele mai bune tari din lume, chiar daca este asa doar pentru ca celelalte sunt mai de cacat decat asta, nu ca asta ar fi perfecta. Asta ca sa iti dai seama ca dupa zeci de mii de ani de la aparitia lui pe pamant, omul nu a fost in stare de mai mult, ceea ce spune multe de cat de sapiens este se fapt homo sapiens sapiens.

Simt ca apartin tarii acesteia, dar nu prin radacini, ca nu sunt planta, ci prin valori. Eu sunt un om tolerant din nastere pentru ca in Romania nu m-a invatat nimeni sa accept diferentele in oameni si opinii, dimpotriva, romanii sunt foarte rasisti, chiar si impotriva propriei natii. Fuduli deci, dovada ca suntem si prosti. Aici, cea mai mare forma de rasism cu care m-am confruntat a fost cea din capul meu. V-ati obisnuit ca ma laud cu sotul meu, ca am si cu cine, dar el, si cu accentul lui baltic, e vazut de canadieni foarte smeker profesional, nu putini fiind cei care i-au cerut si ajutorul sa-si upgradeze reteaua de networking. Si se mai face, aveti putintica rabdare.

Aici ma simt tough cateodata pentru ca mi-am dat seama ca numai facand pe-a nebunul ii faci pe cei se la Rogers sau Bell sa nu te mai fure la factura, indiferent de forma in care o fac. Internetul lor de secol trecut la preturi futu(riste) e furaciune pe fata. Romanii, in schimb, sunt buni la internet. Este cea mai mare realizare a lor. Si singura.

Ma simt in siguranta. Ma amuza prostii, adica cei care n-au inteles nimic dar cred ca le stiu pe toate, cand spun ca aici nu ai nici siguranta locului de munca. Doamne fereste sa il aiba cineva! Trebuie sa ai siguranta ca si dat afara, iti gasesti maine altceva de lucru. Dar asta inseamna siguranta de sine, dar n-o vor recunoaste, mai ales cei care nu ajung niciodata la ea. Ei zic ca esti sclav ca n-ai siguranta locului de munca, eu zic ca esti sclav daca te bazezi pe locul de munca si nu pe tine.

Ma simt confortabil in civilizatie. Imi place cand nu-mi tranteste nimeni usa in nas, ba mi-o tine sa intru si eu, indiferent ca e usa de la bloc sau cea a patronului la care lucrez. Imi place ca ma ignora toata lumea si nu se baga sub fusta mea sa vada ce culoare au chilotii mei sau daca am, nici macar barbatii. Nu-mi place sa ma pipaie perversii prin autobuz, nici macar la buzunare, si nici sa fluiere dupa mine pe strada. Nu ma simt mai sexy daca ma mangaie pe cur privirea unui tractorist oprit la semafor. Imi vine sa il injur mai tare decat ma poate el claxona. Aici, nu mi s-au intamplat niciodata din astea. In Romania, da. Ma simt insa mai sexy atunci cand imi zambeste frumos un fuctionar la primarie, un efort pe care il merit avand in vedere ca ii donez parte din salariul meu. Pot sa-i inteleg greselile profesionale, ca oameni suntem, dar nu si pe cele de comportament, ca nu suntem animale. Imi place cand doctorii ma trateaza cu respect in primul rand si-abia apoi cu pastile. Cand nu trebuie sa le platesc indulgente ca-n Evul Mediu de parca ar fi Cristoși. Imi place ca nu-mi scap masina in prapastie prin mijlocul orasului. Am auzit ca la Montreal se intampla si din astea. Nu stiu, nu traiesc la Montreal si nici nu planuiesc. Imi place ca politia ma vegheaza. Chiar si cu pistolul la tampla 🙏. ETC. Civilizatia imi da mult mai putine motive sa ma enervez, mult mai putine motive sa ma plang si, deci, ma face sa ma simt mai linistita. Cateodata adorm de la atata liniste.

Nici cu prim-ministrul nostru nu mi-e rusine. Macar nu-i din Videle. LOL.

Categorii:Canada Parerea Mea

Etichetat ca:

Francisca

6 răspunsuri

  1. Din pacate multe lucruri care aici sunt normale sunt considerate anormale in Romania si unii au impresia ca noi suntem aia nebuni. Apropo de pipait prin autobuz si fluieraturi, am citit recent un post anti miscarea „Me Too”, in care autorul se revolta ca miscarea asta pornita de la puritanii americani a ajuns si prin Europa si autorului ii era teama ca o sa se ajunga sa fie considerata hartuire sexuala exact ce descriai tu mai sus, ceea ce el considera a fi un banal flirt. Chiar zicea ceva la un moment dat ca in curand o sa fie considerata hartuire un flirt la serviciu cand un coleg iti pune mana pe genunchi. WTF!! De ce ar trebui sa fie normal ca un coleg sa imi puna mana pe genunchi?!! La cate like-uri si share-uri avea postul se pare ca multi sunt de acord cu el, si ce e si mai grav, multe femei. Nu de putine ori am auzit cand eram in Romania ca ar trebui sa ma simt mandra daca ma pipaie unul prin autobuz, ca e un compliment, inseamna ca arat bine. Francisca, ar trebui sa intram in depresie ca aici nu ne mai complimenteaza nimeni de atatia ani. 🙂

    Apreciază

    1. Cum zicea JE in comentariul de la postarea anterioară: niște primitivi.
      Tr sa fii superretardat ca sa consideri normal un comportament de licean nft.
      Din fericire aici e mult mai ok sa fii femeie. Eu abia aștept sa se ia unul de mine pe strada sa chem poliția.
      Apropo de munca, o mana de aia simpatica pe genunchi il poate costa jobul. Cel putin.

      Apreciază

  2. Eu in Romania ma simteam hartuita fizic de melteni, agresata mereu. Mergeam cu spaima ca o sa imi bage cineva mina sub fusta prin autobuze, ca striga mascari dupa mine, ca seara pe stradute o sa alerge dupa mine precum cainii turbati, doar ca sa se amuze cind ma vad speriata. Sau cum mergeau pe strada si cind ajungeau in fata mea se impingeau in mine doar for fun, sa se bucure de sperietura mea cind eram incoltita. Era ceva firesc, se intimpla zilnic, de ajunsesem sa ies din casa doar cind era absolut necesar si exclus sa ma prinda seara pe strada .

    Romanii din generatia parintilor astora de mai sus, aveau mania controlului obsesiv. Aproape toti, fara exceptie. Te urmareau, te controlau, te luau la intrebari si explicatii, urlau si iti impuneau ei ce sa faci si cum sa gandesti, ca stiu ei mai bine. Se considerau indreptatiti sa intre cu bocancii in viata copiilor lor, a rudelor, a cunostintelor, a musafirilor, etc. Toti trebuiau controlati obsesiv si dirijati de ei.
    Natiune de psihopati, asta e poporul roman ( vorbesc despre majoritate, nu despre exceptii ). Ma jur, cind am trecut granita am plins de usurare ca scapam de la spitalul de nebuni si de psihopati. Nicidecum sa-mi trebuiasca sa-i mai vad vreodata si sa mai am de-a face cu ei.

    Apreciază

    1. Asta cu urmăritul sa vada ce faci ma scoatea si pe mine din minți. Țin minte ca, exact ca si tine, cand ma duceam de la București in vacanta la ai mei, nu ieșeam nici eu din casa din cauza asta.

      Apreciază

      1. Popor de pshiopati. Societate de grota.
        Iti imaginezi ca tinerele cupluri sunt fortate din cauza saraciei sa locuiasca in casa cu parintii sau socrii ? Le fac aia viata praf si pulbere cu obsesia lor pentru control, ii distrug psihic ca sunt tot cu gura pe ei si cu dirijatul.

        Apreciază

  3. Daca urasc Romania ? Nu cred . Am trecut demult peste anti sentimente . Sunt la stadiul de dispret si mila mai mult .
    Asa cum am spus de multe ori , ce iubesc in Romania a fost portabil . Ce am lasat acolo si de care inca imi pasa sunt putine persoane . M-am impacat cu ideea ca nu pot face multe . Din pacate portile emigrarii sunt destul de inchise pentru ai nostri si tot din pacate prea deschise pentru altii . Dar nu putem schimba prea multe .
    Sunt ceea ce se cheama de-a locului deja aici . Nu m-as mai vedea traind inapoi . Am familie aici , sunt proud canadian , am nepoti nascuti in Canada so…
    Cu Trudeau nu ma prea impac si nu l-am votat . 🙂
    Politica liberala nu ma incanta asa cum nu ma incanta , dar deloc , liberalizarea marijuanei 🙂

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: