Meniu Acasă

Cum rezolvi usor o problema de perspicacitate

Am fost ieri pana la library ca aveam de ridicat niste marfa. Am terminat S2 din Riverdale, si ma apuc de citit, nu de alt serial deocamdata. N-am mult timp numai pentru mine, asa ca trebuie sa aleg. In fine, chiar daca nu e mult de mers pana acolo, pe vremea asta, care s-a mai inmuiat, dar cu tot cu asfalt, m-am dus cu metroul. Ca un alt serial dintr-un film de cacat cu care imi semana de dimineata ziua, cu atata suspans incat chiar nu mai stiam la ce sa ma mai astept, si liftul de la metrou era stricat. Exact ce aveam nevoie ca sa-mi fie efectiv imposibil sa ajung unde trebuie. Avand-o cu mine pe Cati in carut, picioarele mele singure nu mai erau functionale in atare situatii. Aflata in fata scarilor rulante, asa imi rula si mie mintea, caci eram deja ca intr-o problema din aia de perspicacitate, de care eu niciodata n-am stiut sa rezolv, cum ajung pe celalalt mal, mama, Cati si carutul in acelasi timp. Cand, ca de nicaieri, au aparut doi barbati. Nu aveau masca, erau in costum doar si cred ca se duceau la munca, dar sa fiu de nu mi-a venit sa-mi fac cruce ca i-am vazut pe Supermen, caci nu erau impreuna, dar impreuna m-au intrebat daca am nevoie de ajutorul lor. Cum raspunsul era evident, nu au mai asteptat sa-l si rostesc, asa ca, dupa ce eu am luat-o pe Cati in brate, au luat si ei carutul pe sus, si uite asa am ajuns in acelasi timp cu totii pe malul celalalt.

Si asta nu e prima data. Acum ceva vreme, cand vremea era mai calda, eu, Bobi si cu amicul ne duceam la pescuit. Amicul are barca, iar noi pe-atunci n-aveam copil si mergeam impreuna pe lacuri. Ne prindea pe noi noaptea pe-acolo, ca noi peste nu prindeam niciodata. Eram in drum spre Simcoe si liliecii infloririi, tin minte bine, cand am auzit din spate un zgomot si-a inceput masina sa se clatine. Noroc ca nu eram pe highway, ci pe un drum mai laturalnic, caci barca se hotarase sa ne paraseasca. Carligul in care era fixata cedase, si se mai tinea intr-un maţ. Ne-am coborat cu totii din masina, si din nou, ca intr-o problema de perspicacitate, ne uitam confuzi unii la altii sperand sa gasim rezolvarea in ochii sclipitori ai celuilalt, avand in vedere ca n-aveam scule necesare la noi, iar muschi nici atat. Cand, ca de nicaieri, un barbat, care arata cel putin cat truck-ul pe care il conducea si pe care l-a oprit langa noi, ne-a cerut permisiunea sa ne ridice barca pe umeri. I-au venit apoi si intariri, un alt barbat de pe strada aratandu-se gata sa-l ajute, asa ajungand, din nou, teferi si mai ales, cu totii deodata, pe malul celalalt. De data aceasta, la propriu.

Si au mai fost si altele. Initial, am pus intamplarile acestea pe seama proverbialei politeti canadiene, dar cred ca e mai mult decat atat. Politetea inseamna sa-ti dai caciula jos din cap cand calci in biserica sau sa zici buna-ziua atunci cand intri undeva, ceea ce ei foarte rar fac. Acesta este mai degraba modul lor de a rezolva probleme de perspicacitate. Impreuna. Nu e o regula, ba poate e chiar departe de a fi o regula, dar nici povesti nu sunt.

Desi nu e ca si cum si-ar da cineva camasa de pe el si ar ramane in curul gol pentru altul, apreciez acest tip de, i-as zice, „small help” (cu inspiratie de la „small talk”), cu atat mai mult cu cat cel care il practica nu castiga nimic, chiar daca nici nu-l costa ceva (poate doar o calorie, ceea ce nu e neaparat de rau). Il apreciez si pentru ca mie, din consideratie fata de timpul celuilalt, mi-e greu sa-l cer, si asa mic cum e, chiar si cand am vitala nevoie de el. Caci e mic cand il dai, dar urias cand il primesti. De aceea, din aceleasi considerente, nici sa-l primesc nu mi-e usor. Cu siguranta daca l-as cere, ar fi si mai multi care s-ar oferi sa mi-l dea, doar ca, desi rezultatul ar fi acelasi, gestul, cei care il practica si chiar lumea, in general, si-ar pierde din finete. Un gest cerut il faci din obligatie, pe unul necerut…din intamplare. O intamplare fericita pentru celalalt.

Categorii:Canada Parerea Mea Viata

Etichetat ca:

Francisca

5 răspunsuri

  1. Sa stii ca intre timp am invatat sa nu mai pierdem barca si sa prindem si pesti, so trebuie sa mai vii cu noi. 🙂 Si ai dreptate ca oamenii sunt saritori aici cand te vad in dificultate si nu are legatura cu politetea, ca desi canadienii sunt recunoscuti pentru politetea lor, au multe lacune si ei, cum ar fi statul cu ghiozdanul in spate intr-un autobuz aglomerat.

    1. Am inceput sa ma uit la un moment dat, dar l-am abandonat cred ca dupa primul episod ca nu m-a prea prins atunci. Mi-a zis mai multa lume ca e fain, probabil deci ca m-am grabit. Ori poate nu eram eu in mood pentru el. Asa am patit si cu multlaudatul si multpremiatul Break it Bad. Nu m-am mai putut uita dincolo de primul episod. Problema la mine e ca odata ce am abandonat ceva (film, carte), chiar si pripit, nu ma mai pot intoarce.

      1. E chestie de momentul si contextul vietii in care te afli . Era greu sa savurezi pe atunci filmul asta . Incearca-l acum din ipostaza de mama-fiica . O sa-l vezi altfel .
        Anna Karenina am citit-o de vreo 3 ori . Pe la 16 eram indragostita de Kitty iar pe Anna nu am inteles-o decat cand aveam vreo 35 de ani ( chiar eram antiAnna multi ani 😁😁😁)

%d blogeri au apreciat asta: