Meniu Acasă

Cadouri pentru mai tarziu

Cat am fost la gradinita, apoi prin clasele primare si chiar mai tarziu, cand inca venea Mos Craciun pe la scoala, eu am primit de la el, indiferent de scrisorile pe care intotdeauna in zadar i le scriam, numai carti. Cu parerile de rau de atunci, nu-mi aduc aminte acum sa-mi fi adus vreodata altceva. Tin minte de parca ieri a fost, desi atat de demult incat aproape ca niciodata, ca intr-un an asa de surprinsa am fost, neplacut, ca mi-a adus Mos Craciun o carte de Poezii de Octavian Goga, invelita, si-acum tin minte, ca un salam, intr-o coala de hartie, cu numele meu pe ea. Pe care nu stiam sa-l citesc. Era o carte din aia plictisitoare, cu capul autorului ca-n pozele mortuare ca singurul desen din ea, singura placere pe care as fi putut-o avea de la un asemenea cadou fiind poate sa-i rup foile si sa fac din ele avioane sau barcute. Maica-mea mi-a zis atunci „lasa, ca mai tarziu o sa-ti placa”. Era deci un cadou pentru mai tarziu, 10 ani, poate si mai mult, poate pentru niciodata, bucuria fiind, de fapt, acum inteleg atat de bine, mai mult de partea ei. Era un cadou pentru ea.

Cu Octavian Goga nu mai stiu ce s-a intamplat, dar stiu ca pe cea de George Cosbuc, primita cu o ocazie similara, am savurat-o, intr-adevar, mai tarziu. Stiam `Dusmancele`si `Trei, Doamne, si toti trei` pe de rost, iar pe `El Zorab` stiam s-o recit cel putin la fel de bine ca un student la actorie. Venise o data la scoala un fost elev, student pe la teatru in Bucuresti, care m-a invatat, pentru o serbare, cum sa-i ondulez din voce versurile de le-am pus spectatorilor mintea pe bigudiuri.

Tot mai tarziu, ajunsesem sa cunosc pe de rost rafturile anticariatelor de la Universitate, unde ma uita Dumnezeu cu ceasurile, sa-mi cumpar `De veghe in lanul cu secara` sau `Dragoste in vremea holerei` si din Cora sau Carrefour, iar cadouri actualului meu sot nu-i ceream niciodata sa-mi ia altceva decat editiile cele mai bune ai clasicilor universali de la Libraria Eminescu. De aceea, cand am emigrat, si-a trebuit sa eliberez garsoniera in care stateam cu chirie, am facut mai multe drumuri de la Bucuresti acasa la ai mei, sute de kilometri, ca sa pot cara toate si singurele bunuri pe care le acumulasem pana atunci.

Acum, fara a fi renuntat la citit, nu-mi mai cumpar carti pentru ca am gigantul librar din Toronto care-mi aduce tot ce vreau acasa cat ai zice click. Dar am descoperit ca aceeasi placere pe care o aveam atunci cand mi le cumparam si, cu siguranta, aceeasi pe care o avea maica-mea la vremea ei, o am acum cand cumpar carti pentru Cati. Dar cartile pentru ea au lumini, fosnesc, latra, spun povesti pe care si ea le poate intelege. Adica sunt si pentru ea, nu numai pentru mine. Si pentru acum, dar, ca si in trecut, mai ales pentru mai tarziu.

Carti_Cati

🤓

Categorii:Parenting

Etichetat ca:

Francisca

1 răspuns

  1. Si eu am o bucurie imensa cand ii cumpar Galustei carti. Adevarul e ca sunt si aspectuoase, mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cand eram mica! Sper doar sa-i placa sa citeasca, sa nu devina un simplu decor!

%d blogeri au apreciat asta: