Meniu Acasă

Ultima zi de vara

Azi au fost aproape 30 de grade la Toronto, probabil ultima zi asa frumoasa pe anul acesta. Aceste doua motive au fost de-ajuns sa ne dorim a profita de vreme ceva mai mult decat in parcul din spatele blocului, asa ca ne-am gandit sa mergem la un spectacol. Si ce spectacol mai potrivit puteam noi gasi in perioada asta daca nu cel gratis, dar gratios, al toamnei? Am zis sa cautam un loc bun, in fata, de unde sa vedem bine dansul culorilor, dar care sa nu fie foarte departe de Toronto. Mi-am adus aminte ca acum multi ani am fost nu departe de Toronto si aproape de Hamilton, de am vazut de sus o padure nesfarsita. Trecea dincolo de orizont. O tin minte verde, pentru ca era vara devreme cand vizitam acel loc pentru pima data, dar acum aceeasi panorama m-am gandit, ne-ar fi oferit spectacolul pe care il cautam. Dundas Peak. Asa tineam minte ca se numea. Tinere de minte pe care si Bobi, si prietena noastra care a mers azi cu noi, mi-au contrazis-o. Nu as fi putut uita ca asa se numea pentru ca pe atunci nu prea ieseam mult, abia ajunsi in Canada fiind si preocupati de altele decat taiatul frunzelor la caini, fie ele si colorate. Nu am tinut sa ii contrazic insa pentru ca era posibil sa ma fi si inselat, cand te gandesti ca de atunci am fost prin atatea locuri pe care desi nu le-am uitat, nu le mai retin poate la toate numele intreg. Eu am avut insa grija ca de-a lungul timpului sa-mi documentez drumetiile pe blog pe principiul scripta manent. Asa ca am avut dreptate. Doar ca atunci ne-am dus pe la Spencer Gorge, azi pe la Ancaster.

Stiam ca in zona sunt si niste cascade frumoase de vazut, ceea ce ar fi oferit spectacolului un bonus. Cascade sunt cu zecile pe-acolo, dar noi am ales traseul catre Sherman Falls, urmand ca de acolo sa mai vedem vreuna doar daca e. Am citit pe internet ca de la parcarea de pe Lion’s Club Road, cea mai apropiata de cascada, am mai avea ceva hiking de facut pe Bruce Trail. Bruce Trail e, daca va intereseaza sa-l luati la pas, un traseu de vreo mie de kilometri, care incepe in sudul provinciei si se tot duce spre Tobermory in Bruce Peninsula, urmand linia Povarnisului Niagara, rezervatie a biosferei, sub egida UNESCO. Gata cu lectia de geografie. De la parcare deci, care arata mai degraba ca o intersectie, nu stiam pe ce drum s-o luam, si sa fie si cel corect, asa ca am consultat GPS-ul. Cu dureri grave de cap, sau doar intr-o pasa nu prea buna, si nu o singura data pe ziua de azi, doamna de la GPS ne-a indicat vreo 3 km si some change pana la Cascada Sherman. Nu era un traseu usor, prin urmare, avand in vedere ca Bruce Trail, desi marcat, e totusi un drum direct prin padure. Iar eu aveam niste kilograme de bebelus pe mine, carutul nefiind o optiune din cauza bump-urilor naturale create de radacinile copacilor. Grijile astea insa nici n-au avut timp sa-si faca loc in experienta noastra, pentru ca nici n-am intrat bine pe trail ca ne-a intrat voalul in ochi. Caci exact asa arata Sherman Falls, ca un voal de mireasa, si era chiar acolo, nu in praznic unde ne trimisese doamna.

Sherman Falls

AtShermanFalls

Cum ne-am terminat deci treaba mai repede decat ne-am fi asteptat si chiar decat am fi vrut, am zis sa ne intoarcem la parcare si sa plecam spre Dundas Peak. GPS-ul ne arata vreo 6 kilometri pana acolo. Doar ca GPS-ul, desi avea dreptate, ne directionase totusi, din nou, gresit. Pentru ca Dundas Peak e acolo intr-adevar, doar ca la inaltime. E ca si cum cineva ti-ar zice ca ai ajuns la Balea Lac inca de la baza Trasfagarasanului, ceva de genul. Ne-a dus pe cel mai scurt drum pana acolo, dar ca sa ajungem si sus, traseul era cu totul altul. Unul pentru care cineva, satul de erorile de tehnica, a creat indicatoare pana la un shuttle, singurul mijloc de transport care ne ducea la varf. Coada la spectacol insa era prea mare si am considerat ca, desi o idee buna, nu era prea indicat sa asteptam atata. Sa luam shuttle, sa ne duca cine stie cat si cine stie pe unde…Asa ca am luat in considerare, si internetul la cautat, alt loc spectacular pentru ca nici acasa parca nu ne venea a intoarce cand mare lucru nu vazusem pana atunci, daca ce-am vazut pe traseu din masina nu se pune. Si apoi, trebuia sa ne sincronizam programul cu cel al bebelinei careia nu-i place deloc in masina si pe care o urcam in scaun doar cand e rupta de oboseala ca sa adoarma repede si sa nu planga prea mult. Ii cumparasem si scaun nou, dar i l-am si dus inapoi pentru ca n-a facut nicio diferenta. Poate voia sa-i luam masina noua 😂.

Asa am ajuns la Mount Nemo, o titulatura cam exagerata totusi chiar si tinand cont ca terenul era mai accidentat decat suntem noi obisnuiti sa vedem. Mount Nemo este o arie de conservare care are vreo 5 kilometri de trail prin padure si pesteri, chiar cautat printre amatorii de hiking, woods walking sau rock climbing. Noi, cu echipajul nostru insa, nu am putut urma decat traseul cel mai simplu si neocolit direct catre Broke Harris Lookout, de unde am vazut ce ni se oferea, un peisaj provincial, daca nu spectaculos, macar de la inaltime, si ne-am chiorat dupa CN Tower, fiind bucurosi, desi nu stiu de ce, ca l-am si vazut.

Lookout

🍁

Lookout1

Mount Nemo Lookout

Categorii:Natura Uncategorized

Etichetat ca:

Francisca

%d blogeri au apreciat asta: